en-USro-RO

Inregistrare | Login
24 mai 2012

295 de paturi de spital, 205 de biberoane şi 205 butelii cu oxigen au ajuns în posesia sistemului medical Caritas Polska. Valoarea lor este de circa 1.200.000 zloţi

Echipamentul performant a fost trimis către cele 32 de sucursale ale Caritasului. Fondurile provin din campania „Ile kosztuje zycie”- „Cât costă viaţa?”

Paturile cu telecomandă, biberoanele şi buteliile cu oxigen sunt echipamente medicale indispensabile, echipamente pe care nu toţi pot să le achiziţioneze. „Vrem ca familiile care au bolnavi, care au nevoie de astfel de echipamente să le împrumute de la noi, din sucursalele Caritas. În cursul campaniei Cât costă viaţa am subliniat în mod insistent că trebuie să fim co-răspunzători pentru fiecare viaţă: fie ea mai mică, în curs de creştere, precum şi pentru cele slabe, bolnave sau pe cale de a se stinge. Fiecare viaţă este importantă şi necesită ajutorul şi susţinerea noastră. Mulţumim tuturor care ne-au dăruit încrederea şi ne-au trimis acel procent de 1 %. Puterea Caritasului constă în oamenii cu inimi nobile, care vor să se dăruiască celorlalţi, făptuind fapte de milostenie faţă de cei din jur”, a mulţumit pr. Marian Subocz, Directorul Caritas Polska.


Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Noaptea Tuturor Sfinţilor în Gniezno În seara de 31 octombrie 2011, la ora 22, în biserica garnizoanei din Gniezno va avea loc priveghiul pentru răposaţi, apoi credincioşii vo...
Ajutor al Caritasului Militar pentru Afganistan Ordinariatul de Câmp al Caritas-ului Forţelor Militare Poloneze a pregătit un nou transport umanitar pentru populaţia civilă din Afganistan. La...
În sărbătoarea Corpus Domini, Spania va celebra „Ziua carităţii”: Lucrurile importante se fac cu inima Făcând o chemare conştiinţei cetăţenilor la de a construi un model de societate bazată pe valorile care favorizează afirmarea demnităţii persoan...
Arhiepiscopul Muszynski a fost decorat de Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznan Conducerea Universităţii „Adam Mickiewicz” din Poznan (Polonia) l-a decorat pe Arhiepiscopul Henryk Muszynski (Primat Senior) cu ordinul &...
Episcop auxiliar polonez decorat de autorităţile civile Episcopul auxiliar de Gniezno, Bogdan Wojtus, a primit medalia de onoare „Ad perpetuam rei memoriam”. Această medalie este destinată cetăţ...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.