en-USro-RO

Inregistrare | Login
24 mai 2012
Campania „Cartea te va face mare” s-a încheiat. Duminică 31 mai 2010, persoanele care s-au implicat cel mai activ în strângerea de cărți pentru realizarea unei biblioteci adresată copiilor şi tinerilor din satul Căueşti, Comuna Şcheia, Judeţul Iaşi s-au deplasat în localitatea evidenţiată mai sus pentru a preda rodul muncii lor prestată pe parcursul a 4 luni de zile.

Activitatea a coincis cu sărbătorirea hramului bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor" din localitate, iar în cadrul predicii de la sfârşitul sfintei liturghii, părintele paroh Bogdan Sârbu le-a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea acestei campanii, nominalizându-i.

Campania s-a dovedit a fi un succes, numărul mare de cărți colectate (peste 500) reprezentând rodul muncii unor voluntare de excepție Claudia Cojocaru şi Ramona Vatavu dar şi a unor oameni pentru care solidaritatea socială nu înseamnă doar un concept teoretic:

• Radu Vicol, pensionar din Iaşi, 81 de ani;

• Cristina Vameşu, Psihopedagog şcolar;

• Oana Cătălina Ionescu, voluntar în cadrul Biroului Antidrog, Centrul Diecezan Caritas Iaşi;

• Andreea Trandafir, ”Masterat Studii de Integrare şi Securitate Europeană”, anul 2;

• Andrei Baranciu, Student;

• Alina Trinchi, Studentă Facultatea de Filosofie şi ştiinţe Social Politice, Specializarea Sociologie;

• Anda Taropa, Masterat ”Studii de Integrare şi Securitate Europeană”, anul 2;

• Petronela Zapodeanu, Master ”Psihologie educaţională şi consiliere”;

• Alina Axinte, Master ”Supervizare şi planificare socială”, anul 1;

• Maria Gogoasă, Masterat ”Studii de Integrare şi Securitate Europeană”, anul 1;

• Ana Maria Ilas, Sociolog Asociaţia “Sf. Damian” Iaşi;

• Ionela Diaconița, ”Studentă Psihologie şi ştiinţe ale Educaţiei”, anul 1;

• Pr. Sârbu Bogdan – Parohia Căueşti.

Adresăm pe această cale mulţumiri următoarelor instituţii şi persoane:

Asociaţia Catalizator – Vameşu Cristina, Preşedinte;

Asociaţia Studenţilor Francofoni din Romania Maria Apetrei – Membră a Departamentului de Resurse Umane;

Grupul Şcolar Anghel Saligny – Mariana Stana, Director şi Gorgan Mihaela, Director Adjunct.

Universitatea Al. Ioan Cuza, Decanatul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social Politice – Nicu Gavriluţă, Decan.

Cătălin Asăvoaei, coordonator Birou de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Caritas Iaşi

(www.caritas-iasi.ro)
Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Biblia pe locul 2 în topul cărților preferate ale românilor Biblia ocupă locul 2 în topul cărților preferate ale românilor. Cărțile religioase sunt preferințele de lectură pentru 6% dintre româ...
Mesajul video al Sfântului Părinte la „Curtea Neamurilor” din Paris S-au încheiat vineri seara la Paris cele două zile despre tema Iluminism, religie, raţiune comună, primul eveniment oficial al iniţiativei Consi...
În „Isus din Nazaret”: Privirea nouă a lui Benedict În „Isus din Nazaret”:  Privirea nouă a Papei Benedict   De Alain Besançon   Primul sentiment pe ...
Papa Benedict al XVI-lea, un Papă incomod Interviu luat lui Stefano Fontana, autor al unei cărţi despre această temă   De Antonio Gaspari   „Sunt sigur că exist...
Noul volum al Papei prezentat în Sala de Presă a Sfântului Scaun Motivaţia permanentă a bucuriei creştine Să ne întoarcem încă o dată la încheierea Evangheliei lui Luca. Isus i-a dus p...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.