Intrări pentru 'Pr. dr. Ştefan Lupu'

Efrem Sirul, mort în anul 373, cântă misterul mântuirii noastre în 35 de imnuri pascale care tratează despre azime, răstignire şi înviere. În al optulea imn despre răstignire sunt contemplate locurile şi instrumentele legate de pătimirea lui Cristos, fiecare aclamat „fericit”.

În timp ce revine în actualitate dezbaterea despre tradiţia Bisericii latine, care cere celibatul pentru cei care acced la ordinele sacre, revine şi obiecţia cu privire la presupusa forţare din partea Bisericii însăşi, care – se susţine – ar impune prin lege, celui care este chemat la prezbiterat, celibatul, care în schimb este un dar (carismă) a Duhului.

Două mari semne caracterizează celebrarea liturgică din Veghea Pascală. Înainte de toate este focul care devine lumină. Lumina lumânării pascale, care în procesiune prin biserica învăluită în întunericul nopţii devine un val de lumini, ne vorbeşte despre Cristos ca adevărat luceafăr al dimineţii, care nu apune în veci – despre Cel înviat în care lumina a învins întunericul.

În pătimirea sa – îi scrie sfântul Paul lui Timotei – Isus Cristos „a dat mărturia sa frumoasă” (1Tim 6,13). Ne întrebăm: mărturie despre ce? Nu despre adevărul vieţii sale şi despre cauza sa. Mulţi au murit, şi mor şi astăzi, pentru o cauză greşită, crezând că este dreaptă.

Postul Mare este timpul de patruzeci de zile care începe cu Miercurea Cenuşii şi care pregăteşte la celebrarea Paştelui.

Timpul de har, care ne este dat să-l trăim împreună, ne cheamă la o convertire reînnoită, după cum este mereu nou Darul Preoţiei ministeriale, prin care Domnul Isus se face prezent în existenţele noastre şi, prin intermediul lor, în viaţa tuturor oamenilor.

Publicăm în continuare o reflecţie a părintelui Enrico Finotti – paroh de „S. Maria del Carmine” din Rovereto (TN) – luată din volumul „Anul liturgic. Mister, Har şi celebrare” (Vita Trentina Editrice, 2000).

Reţeaua de Internet nu este numai un nou mijloc de comunicare pentru a distribui în mod mai rapid şi universal mesaje şi idei, ci un nou ambient de viaţă care transformă profund cultura noastră. Această intuiţie l-a inspirat pe iezuitul Antonio Spadaro, expert în comunicaţie digitală, şi l-a făcut să creeze, chiar la începutul anului, un blog

Adoraţia euharistică perpetuă este o realitate prezentă în toată lumea şi implică de acum milioane de persoane. În Italia este prezentă în circa 50 de parohii cu peste 15.000 de adoratori care au ales să trăiască propria viaţă oferind o oră săptămânală în prezenţa lui Isus Euharistie.

„Dieu est le Dieu du coeur humain” [Dumnezeu este Dumnezeul inimii umane] (Tratat despre iubirea lui Dumnezeu, I, IV): în aceste cuvinte aparent simple vedem amprenta spiritualităţii unui mare învăţător, despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi, sfântul Francisc de Sales, Episcop şi Învăţător al Bisericii.

Discursul lui Benedict al XVI-lea adresat membrilor Academiei pentru Viaţă nu are caracteristică unui raţionament intern – adică adresat unei instituţii pontificale ai cărei membri împărtăşesc prin definiţie gândirea Papei – şi nici o sacră dar generică afirmare a valorii vieţii în general, ca ideal care trebuie cultivat şi apărat.

Publicăm în continuare articolul semnat de pr. Enrico Finotti, paroh la „S. Maria del Carmine” din Rovereto (TN), care va apare în revista Liturgia 'culmen et fons', din decembrie-ianuarie 2011.

Iubiţi fraţi şi surori,
Celebrăm Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, în care toţi cei care cred în Cristos sunt invitaţi să se unească în rugăciune pentru a mărturisi legătura profundă care există între ei şi pentru a invoca darul comuniunii depline.

„Imediat după consacrare (statim post consecrationem)”, „în virtutea cuvintelor (vi verborum)” – declară Conciliul din Trento – are loc o „convertire minunată şi singulară” a pâinii şi vinului în Trupul şi în Sângele lui Cristos: „convertire – continuă acelaşi Tridentin – pe care Biserica catolică prin termenul foarte potrivit o numeşte transsubstanțiune” (Decretum de sanctissima Eucharistia, capitol 4, şi canon 2).

Iubiţi fraţi şi surori,

 

Sunt bucuros să vă adresez un cordial bun venit, îndeosebi vouă, părinţi, naşi şi naşe ai celor 21 de nou-născuţi cărora, peste puţin timp, voi avea bucuria să le administrez Sacramentul Botezului. După tradiţie de acum, acest rit are loc şi anul acesta la sfânta Euharistie cu care celebrăm Botezul Domnului.

Iubiţi fraţi şi surori,

 

Biserica, în solemnitatea Epifaniei, continuă să contemple şi să celebreze misterul naşterii lui Isus Mântuitorul. În mod deosebit, sărbătoarea de astăzi subliniază destinaţia şi semnificaţia universale a acestei naşteri. Făcându-se om în sânul Mariei, Fiul lui Dumnezeu a venit nu numai pentru poporul lui Israel, reprezentat de păstorii din Betleem, ci şi pentru întreaga omenire, reprezentată de magi.