Rubrica de teologie liturgică îngrijită de pr. Mauro Gagliardi

De Natale Scarpitta^*

În cadrul rubricii „Spiritul Liturgiei” dorim astăzi să ne îndreptăm atenţia asupra câtorva aspecte referitoare la ritualul Celebrării euharistice, care sunt reglementate în Missale Romanum (= MR, editio typica tertia din 2008). Nici dispoziţiile liturgice prevăzute de Rânduiala generală a Liturghierului Roman (= RGLR), nici rubricile anexate la ele nu descriu câteva detalii de celebrare care, deşi secundare, nu sunt complet irelevante.

De aceea este permis să ne întrebăm dacă aceste lacunae pot să fie umplute în mod arbitrar de imboldul creativ al preotului care celebrează Euharistia sau sunt mai degrabă indicaţii specifice, conţinute în alte izvoare documentale normative legitime, la care se poate recurge pentru a lua din venerabilul patrimoniu liturgic al Bisericii. Situându-ne pe urma Tradiţiei, nu este greu să dăm răspuns la întrebare. De fapt, este corect să presupunem ca obligatorii dispoziţiile normative mai detaliate pe care Caeremoniale Episcoporum (= CE, editio typica, reimpressio emendata din 2008) le dă cu privire la Missa stationalis, Celebrarea euharistică prezidată de Episcopul diecezan în prezenţa preoţimii sale şi a celorlalţi slujitori, cu participarea poporului lui Dumnezeu. Fundamentul legitim al acestei praesumptio se află în faptul că Liturghia oficiată de Episcopul diecezan în propria dieceză, epifanie specială a catolicităţii Bisericii particulare (cf. Sacrosanctum Concilium [= SC] nr. 41), pentru a străluci de simplitate nobilă (cf. SC nr. 34) trebuie să manifeste o exemplaritate celebrativă deosebită, constituind astfel un model din care se pot inspira celelalte Liturgii euharistice care se celebrează în dieceză (cf. Benedict al XVI-lea, Sacramentum caritatis, nr. 39).

Să încercăm acum să examinăm în concret câteva dispoziţii liturgice din ritualul Liturghiei, prevăzute de CE şi complementare faţă de normele conţinute în MR. Un prim aspect se referă la tămâiere. RGLR descrie tămâierea la nr. 276-277. CE adaugă că tămâie trebuie să fie curată şi cu miros plăcut şi, în cazul în care se adaugă altă materie, să se aibă grijă ca să fie cu mult mai mare cantitatea de tămâie (cf. nr. 85). CE descrie apoi alte detalii interesante referitoare la tămâiere la notele 74-75 de la nr. 90-91.

Un al doilea aspect se referă la modul de a ţine mâinile în timpul Liturgiei euharistice. MR stabileşte de fapt că în anumite momente ale Liturghiei celebrantul să se adreseze lui Dumnezeu cu braţele întinse. CE specifică faptul că mâinile trebuie să fie uşor ridicate şi întinse (cf. nr. 104). Apoi este precizat în mod minuţios că, prin expresia „mâini împreunate”, se înţelege că palmele de la mâini trebuie să fie deschise şi unite, ţinute în faţa pieptului, cu degetul mare de la mâna dreaptă aşezat deasupra degetului mare de la mâna stângă în formă de cruce (cf. CE, nota 80 la nr. 107). În afară de asta este indicat faptul că, în afară de prescrierile conţinute deja în diferitele cărţi liturgice, celebrantul ţine mâinile împreunate când, deja îmbrăcat în odăjdiile sacre, porneşte pentru a celebra Liturghia; în timp ce se roagă în genunchi; în timp ce merge de la altar la scaun, sau de la scaun la altare (cf. CE, nr. 107). Tot aşa şi concelebranţii şi ceilalţi slujitori ţin mâinile împreunate atunci când se mişcă sau stau în picioare, afară de cazul când au ceva de dus în mână (ibidem).

Apoi în CE este indicat modul în care celebrantul face semnul crucii şi binecuvântează. Când face semnul crucii, el îndreaptă spre sine palma de la mâna dreaptă şi cu toate degetele unite şi întinse face semnul crucii de la frunte la piept şi de la umărul stâng la cel drept. Când binecuvântează alte persoane sau vreun obiect, îndreaptă degetul mic spre cel care trebuie să fie binecuvântat şi binecuvântând întinde toată mâna dreaptă cu toate degetele la fel unite şi întinse (cf. CE nota 81 la nr. 108). În afară de asta, atunci când în timpul Liturghiei celebrantul este aşezat, pune palmele mâinilor pe genunchi (cf. CE, nr. 109). Apoi este precizat că, în timpul Rugăciunii euharistice, la momentul epiclezei înainte de consacrare, concelebranţii să întindă mâinile asupra darurilor în aşa fel încât palmele să fie deschise şi îndreptate deasupra darurilor (cf. CE nota 79 la nr. 106). Apoi, în momentul consacrării, rostind cuvintele Domnului, ei ţin mâna dreaptă întinsă şi îndreptată lateral (ibidem), orientând-o spre pâine şi potir (cf. CE, nr. 106).

Sunt şi alte detalii care sunt reglementate de CE. Prezentăm o listă a câtorva dintre ele:

1) Reverenţa, sub formă de înclinaţie profundă, este adresată celebrantului atunci când se merge la el, când se pleacă de la el sau când se trece în faţa lui (cf. CE, nr. 76).

2) În momentul în care slujitorul hirotonit proclamă Evanghelia, toţi credincioşii participanţi la acţiunea liturgică sunt îndreptaţi spre el (cf. CE, nr. 141).

3) Diaconul, sau alt slujitor, după ce preotul celebrant a tămâiat darurile, îl tămâiază stând la marginea altarului (cf. CE, nr. 149).

4) Înainte de a începe Rugăciunea euharistică, diaconul, dacă potirul şi pixida sunt acoperite, le descoperă şi de la epicleză până la ridicarea potirului rămâne în genunchi. În afară de asta, unul din diaconi pune tămâie în cădelniţă şi tămâiază Ostia şi Potirul la cele două ridicări (cf. CE, nr. 155).

5) Concelebranţii cu episcopul, înainte de Împărtăşanie, se apropie de el unul după altul, îngenunchează şi primesc de la el cu reverenţă Trupul lui Cristos. Totuşi concelebranţii pot rămâne la locul lor şi să primească acolo Trupul lui Cristos (cf. CE, nr. 163).

Este vorba numai de câteva exemple, utile pentru a aminti că nu poate rămâne la folosire arbitrară Cultul divin, ci este dimpotrivă reglementat de Biserică, ce îl păzeşte şi îl celebrează. Respectarea normelor liturgice nu este semn de legalism şi rigiditate. Ea ajută la întruparea mereu din nou a catolicităţii Liturgiei sacre şi la celebrarea ei „în unire cu întreaga Biserică” (Canonul Roman, „Communicantes”).

_________________

^* Pr. Natale Scarpitta, preot din Arhidieceza de Salerno-Campagna-Acerno, este doctorand în drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma.

(După Zenit, 15 iunie 2011)