Eminenţa sa Cardinalul Mauro Piacenza, Prefect al Congregaţiei pentru Cler 

Preaiubiţi Confraţi, 

Timpul de har, care ne este dat să-l trăim împreună, ne cheamă la o convertire reînnoită, după cum este mereu nou Darul Preoţiei ministeriale, prin care Domnul Isus se face prezent în existenţele noastre şi, prin intermediul lor, în viaţa tuturor oamenilor. 

Convertirea, pentru noi Preoţii, înseamnă înainte de toate a ne adecva tot mai mult viaţa noastră la predica, pe care zilnic ne este dat să o oferim credincioşilor, devenind, în felul acesta, „texte de Evanghelie vie”, pe care toţi pot să le citească şi să le primească. 

Fundamentul unei astfel de atitudini este, fără îndoială, convertirea la propria identitate: trebuie să ne convertim la ceea ce suntem! Identitatea, primită sacramental şi acceptată de umanitatea noastră rănită, cere conformarea progresivă a inimii noastre, a minţii noastre, a atitudinilor noastre, a tot ceea ce suntem noi cu imaginea lui Cristos Bunul Păstor, care a fost imprimată sacramental în noi. 

Trebuie să intrăm în Misterele pe care le celebrăm, în special în Preasfânta Euharistie, şi să ne lăsăm plăsmuiţi de ele; în Euharistie Preotul redescoperă propria identitate! În celebrarea Tainelor Divine se poate vedea „cum” să fim păstori şi „ce anume” este necesar să facem, pentru a fi cu adevărat în slujba fraţilor. 

O lume descreştinată cere o nouă evanghelizare, dar o nouă evanghelizare cere Preoţi „noi”, desigur nu în sensul unei superficiale urmăriri a oricărei mode trecătoare efemere, ci în cel al unei inimi profund reînnoite de fiecare Sfântă Liturghie; reînnoită conform măsurii carităţii Preasfintei Inimi a lui Isus, Preot şi Bun Păstor. 

Deosebit de urgentă este convertirea de la zgomot la tăcere, de la preocuparea de „a face” la faptul de „a sta” cu Isus, participând tot mai conştient la fiinţa Sa. Orice acţiune pastorală trebuie să fie mereu ecou şi dilatare a ceea ce este Preotul! 

Trebuie să ne convertim la comuniune, redescoperind ceea ce ea este realmente: comuniune cu Dumnezeu şi cu Biserica şi, în ea, cu fraţii. Comuniunea eclezială se caracterizează în mod fundamental de conştiinţa reînnoită şi trăită că trăim şi vestim aceeaşi Învăţătură, aceeaşi Tradiţie, aceeaşi istorie de sfinţenie şi, de aceea, aceeaşi Biserică. Suntem chemaţi să trăim Postul Mare cu profund simţ eclezial, redescoperind frumuseţea de a fi într-un exod de popor, care include întregul Ordin sacerdotal şi pe toţi oamenii noştri, care privesc la Păstorii lor ca la un model de referinţă sigură şi aşteaptă de la ei mărturie reînnoită şi luminoasă. 

Trebuie să ne convertim la participarea zilnică la Jertfa lui Cristos pe Cruce. Aşa cum el a spus şi a realizat în mod perfect acea înlocuire vicarie, care a făcut posibilă şi eficace Mântuirea noastră, tot aşa fiecare preot, alter Christus, este chemat, ca marii sfinţi, să trăiască personal misterul acestei înlocuiri, în slujba fraţilor, îndeosebi în celebrarea fidelă a Sacramentului Reconcilierii, căutat pentru ei înşişi şi oferit cu generozitate fraţilor, împreună cu direcţiunea spirituală, şi în oferirea zilnică a propriei vieţi ca reparare a păcatelor lumii. Preoţi cu seninătate penitenţi în faţa Preasfântului Sacrament, capabili să ducă lumina înţelepciunii evanghelice şi ecleziale în circumstanţele contemporane, care par să provoace credinţa noastră, devin în realitate profeţi autentici, capabili, la rândul lor, să lanseze lumii unica provocare autentică: aceea a Evangheliei, care cheamă la convertire. 

Uneori, oboseala este într-adevăr mare şi experimentăm că suntem puţini, faţă de necesităţile Bisericii. Însă, dacă nu ne convertim, vom fi tot mai puţini, pentru că numai un preot reînnoit, convertit, „nou” devine instrument, prin care Duhul cheamă pe noii preoţi. 

Sfintei Fecioare Maria, Regina Apostolilor, încredinţăm acest drum al Postului Mare, implorând de la Milostivirea Divină ca, după modelul Mamei cereşti, şi inima noastră sacerdotală să devină „Refugium peccatorum”. 

(Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu)