Istoria dreptului, în decursul devenirii sale lungi, a adunat câteva curiozităţi juridice. Mă refer la situaţii anomale care sunt de obicei rubricate printre acele cazuri care fac, uneori, dreptul o „misiune imposibilă”; ceea ce a fost numit în mod acut „iustopie”.
Luni, 6 februarie 2012 Sfintii zilei Ss. Paul Miki şi îns., m. **; Doroteea, m. Liturghierul Roman Ss. Paul Miki şi îns., m. ** Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi roşu, P Lectionar Gal 2,19-20: Eu trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci în mine trăieşte Cristos Ps 125: Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie Mt 28,16-20: Mergeţi, învăţaţi toate popoarele Liturgia orelor Luni din săptămâna a 5-a de peste an Meditatia zilei Ss. Paul Miki şi îns., m. **
Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.
Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.
Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.
În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.
Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).
Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.
Educatie
Teologie, Spiritualitate
Carţi, Reviste, Informaţii