|
|
Intrări pentru 'Claudiu Cochior'
De
Claudiu Cochior publicat in
Rugaciune la iunie 10, 2010 20:30 |

|
Comentarii (0)
Preoţia din Noul Testament este strâns legată de Euharistie. Pentru aceasta, astăzi, în solemnitatea Corpus Domini şi aproape de încheierea Anului Sfintei Preoţii, suntem invitaţi să medităm asupra raportului dintre Euharistie şi Preoţia lui Cristos.
De
Claudiu Cochior publicat in
Rugaciune la iunie 10, 2010 20:15 |

|
Comentarii (0)
Pentru a face Biserica „mai atractivă”, primul pas nu trebuie să fie schimbarea ei, ci trebuie început să se modifice inima proprie.
De
Claudiu Cochior publicat in
Rugaciune la iunie 02, 2010 19:00 |

|
Comentarii (0)
Încheiere solemnă a lunii mariane, luni 31 mai, în Vatican, în prezenţa Papei. Întâlnirea pentru rugăciune cu Benedict al XVI-lea în faţa Grotei de Lourdes a fost precedată de procesiunea a circa trei mii de credincioşi care, pornind de la biserica „Sfântul Ştefan” al Abisinilor, a fost condusă până la Grota de Lourdes de cardinalul Comastri, alături de care erau parohii şi preoţii augustinieni de la bazilica Sfântului Petru şi a Sfintei Ana.
De
Claudiu Cochior publicat in
Rugaciune la iunie 01, 2010 14:00 |

|
Comentarii (0)
Luna iunie este consacrată preasfintei Inimi a lui Isus, întrucât, într-o lună de iunie, Mântuitorul i-a făcut sfintei Maria Margareta Alacoque descoperirile cu privire la Inima sa preasfântă.