Extraordinarul care nu schimbă ceea ce a fost deja revelat

Luni 13 decembrie la Roma, în Institutul Preasfânta Maria Copilă, a fost prezentat volumul Dicţionar al „apariţiilor” Fecioarei Maria îngrijit de René Laurentin şi Patrick Sbalchiero (Roma, Edizioni Art, 2010, 1195 de pagini), îmbogăţit faţă de ediţia originală franceză (Paris, Fayard, 2007). Publicăm prezentarea vice-decanului Colegiului cardinalilor şi un scurt extract din introducere.

De Roger Etchegaray

Acest Dicţionar al „apariţiilor” Fecioarei Maria este o lucrare memorabilă. Din cauza caracterului său monumental şi unic în genul său, ea cere, mai mult decât orice altă operă, un ghid, şi acesta nu poate să fie decât cel care a fost directorul, René Laurentin. Introducerea sa lungă şi riguroasă, adevărat „discurs de metodă”, ne dă toate cheile care permit să intrăm şi să ne mişcăm în labirintul unui fenomen religios în sine foarte complex. Trebuie început citind paginile sale metodologice cu aceeaşi atenţie care se foloseşte la citirea avertismentele unui medicament, dar fără să ne plictisim, pentru că această lectură menţine vie atenţia.

Pentru că, aşa cum recunoaşte însuşi René Laurentin, e vorba de un „argument riscant”, „cel mai puţin studiat din punct de vedere ştiinţific, cel mai ascuns şi mai controversat”. Desigur, Biserica a putut până aici să facă faţă manifestării de apariţii mariane pentru a le examina şi ale situa cu atenţie în sfera sa interioară. Însă actualul număr ridicat de vizionari constituie un caz care merită studiat ca o noutate. Deja în anul 1988, René Laurentin semnalase alerta publicând o carte intitulată Înmulţirea apariţiilor Fecioarei. Este ea? Ce vrea să spună? Acest Dicţionar adună peste 2.400 de apariţii! Şi se înţelege încurcătura Episcopilor, asupra cărora apasă responsabilitatea discernământului necesar.

Desigur, cuvântul „apariţie” trebuie luat aici în sensul cel mai larg, în varietatea surprinzătoare a faptelor prezentate şi fără a judeca apriori autenticitatea lor. De aceea acest Dicţionar nu este un pout-pourri de fenomene neobişnuite sau un omagiu adus creşterii accentuate a semnelor supranaturale. Marile studii ale lui René Laurentin despre Lourdes (30 de volume), Pontmain, La Salette, capela din Rue de Lubac la Paris, mărturisesc constant o preocupare prioritară dată manifestărilor recunoscute cum se cuvine de Biserică. Şi Dicţionarul, pentru a evita orice confuzie, are grijă să trateze aparte, în mod deliberat ca apendice, un mare număr de „apariţii” recente încă neacoperite de mantia criticii istorice. Mai mult decât un prim bilanţ, deja foarte substanţial, prezintă o platformă, o bază de plecare pentru cercetări tot mai rafinate. Iată pentru ce el inaugurează era interdisciplinară a studiului „apariţiilor”, precizând pentru prima dată ceea ce orice disciplină ştiinţifică, umană sau religioasă, poate şi trebuie să aducă acestui studiu.

Fără îndoială va fi discutat, supus el însuşi la problematici, dar este ceea ce se cere pentru o autentică „prezenţă a Mariei în timpul nostru”, preluând subtitlul unei cărţi cu accent ecumenic: Apparitions, scrisă în anul 1958 de Louis Lochet, un părinte spiritual care a marcat viaţa mea sacerdotală. Constata că faptul „apariţiilor”, „dacă este asimilat de viaţa Bisericii, nu este asimilat încă pe deplin de gândirea ei”.

Trebuie mulţumit întregii echipe redacţionale a acestui Dicţionar care, cu ajutorul polivalent al lui Patrick Sbalchiero, s-a lansat într-o mare aventură pentru a depăşi contrastele paradoxale pe care trebuie să le înfrunte studiul actual al „apariţiilor”. René Laurentin recunoaşte că fenomenul religios al „apariţiilor” se află la capătul scării valorilor şi a certitudinilor Bisericii: nici un creştin nu este obligat, în conştiinţă, să creadă într-o „apariţie” deşi este recunoscută în mod oficial. Biserica nu se conduce prin forţa apariţiilor şi revelaţiilor particulare. Biserica nu confirmă niciodată nişte vizionari ci pe cei care cred: recunoaşte locuri de pelerinaj şi de reînnoire a credinţei, dar se pronunţă foarte rar cu privire la autenticitatea „apariţiilor” care sunt la originea lor.

În comentariul său la mesajul de la Fatima, cardinalul Ratzinger amintea în anul 2000 de Catehismul Bisericii Catolice: „cu trecerea secolelor au fost revelaţii numite "private" dintre care unele au fost recunoscute de autoritatea Bisericii. Totuşi nu aparţin la depozitul credinţei. Rolul lor nu este de a îmbunătăţi sau de a completa Revelaţia definitivă a lui Cristos, ci de a ajuta să fie trăită mai deplin într-o anumită epocă a istoriei”.

(După L’Osservatore Romano, 13-14 decembrie 2010)

traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu