|
|
Pastoratie
Pastoratie
De Tarciziu Erdes publicat in Pastoratie la octombrie 23, 2011 16:22 |  | Comentarii (0)
Era în anul 1926 când Opera Propagării Credinţei i-a sugerat lui Pius al XI-lea o Zi anuală în favoarea activităţii misionare a Bisericii universale. Cererea a fost acceptat cu bucurie şi anul următor, în 1927, a fost celebrată prima Zi Misionară Mondială, stabilind ca aceasta să aibă loc în fiecare penultimă duminică din octombrie, recunoscută tradiţional ca lună misionară. Roberto Piermarini (de la Radio Vatican) l-a întrebat pe prefectul de la Propaganda Fide, arhiepiscopul Fernando Filoni, ce idei de reflecţie oferă poporului lui Dumnezeu tema aleasă în acest an de Benedict al XVI-lea pentru Ziua care se celebrează astăzi: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”, luată din Evanghelia lui Ioan.
De Cosmin Cipca publicat in Pastoratie la februarie 01, 2011 18:12 | Comentarii (0)
În lumea de astăzi se face o mare discuţie despre laici şi credincioşi, stat şi Biserică, religie şi secularizare. Şi nu e vorba numai de intervenţia ecleziasticilor în privinţa politicilor care reglementează statul şi societatea civilă.
De Cosmin Cipca publicat in Pastoratie la ianuarie 28, 2011 19:53 |  | Comentarii (0)
Pastoraţia universitară este un aspect decisiv al pastoraţiei generale a Bisericii şi trebuie să ajute la formarea de adevăraţi protagonişti ai societăţii.
De Cosmin Cipca publicat in Pastoratie la ianuarie 27, 2011 19:58 | Comentarii (0)
Căsătoria este un autentic drum de sfinţenie, motiv pentru care Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea pentru Studii despre Căsătorie şi Familie a organizat începând din ianuarie un ciclu de conferinţe despre „Profiluri de sfinţenie conjugală”.
De Cosmin Cipca publicat in Pastoratie la ianuarie 07, 2011 22:44 | Comentarii (1)
Îşi doreşte ca „această întâlnire să fie un mare stimulent pentru pastoraţia tineretului” mons. Adrianus van Luyn, episcop de Rotterdam şi preşedinte al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE), vorbind despre „pelerinajul de încredere” organizat de comunitatea Taizé la Rotterdam (Olanda) între 28 decembrie – 1 ianuarie, convins că poate să fie „un exemplu pentru a face să crească un simţ de cetăţenie nu numai a unei ţări, a unei naţiuni, ci a unui continent” care se simte „responsabil şi pentru celelalte continente”.
De Cosmin Cipca publicat in Pastoratie la noiembrie 09, 2010 20:18 | Comentarii (0)
Comisia coordonatoare a planului pastoral dedicat familiei şi sacramentului Căsătoriei s-a reunit pentru prima dată luni, 8 noiembrie 2010, la sediul Episcopiei din Iaşi. Întâlnirea a fost coordonată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi.
De Claudiu Cochior publicat in Pastoratie la iunie 22, 2010 23:30 |  | Comentarii (0)
În Crez mărturisim şi definim Biserica „una, sfântă, catolică şi apostolică”, deci înzestrată cu prerogative care-i aparţin în mod esenţial: n-ar putea să existe o Biserică „non-una”, „non-sfântă”, „non-catolică”, „non-apostolică”.
De Pr. dr. Ştefan Lupu publicat in Pastoratie la martie 08, 2011 17:41 | Comentarii (0)
Timpul de har, care ne este dat să-l trăim împreună, ne cheamă la o convertire reînnoită, după cum este mereu nou Darul Preoţiei ministeriale, prin care Domnul Isus se face prezent în existenţele noastre şi, prin intermediul lor, în viaţa tuturor oamenilor.
De Pr. dr. Ştefan Lupu publicat in Pastoratie la martie 02, 2011 18:27 | Comentarii (0)
Reţeaua de Internet nu este numai un nou mijloc de comunicare pentru a distribui în mod mai rapid şi universal mesaje şi idei, ci un nou ambient de viaţă care transformă profund cultura noastră. Această intuiţie l-a inspirat pe iezuitul Antonio Spadaro, expert în comunicaţie digitală, şi l-a făcut să creeze, chiar la începutul anului, un blog
De Pr. dr. Ştefan Lupu publicat in Pastoratie la ianuarie 07, 2011 11:44 | Comentarii (0)
Iubiţi fraţi şi surori,
Biserica, în solemnitatea Epifaniei, continuă să contemple şi să celebreze misterul naşterii lui Isus Mântuitorul. În mod deosebit, sărbătoarea de astăzi subliniază destinaţia şi semnificaţia universale a acestei naşteri. Făcându-se om în sânul Mariei, Fiul lui Dumnezeu a venit nu numai pentru poporul lui Israel, reprezentat de păstorii din Betleem, ci şi pentru întreaga omenire, reprezentată de magi.
De Cosmin Cipca publicat in Pastoratie la iulie 05, 2010 15:24 |  | Comentarii (0)
"Sunteţi tineri şi tinere care ştiu să gândească, care-şi pun întrebări şi care au sensul adevărului şi al binelui. Ştiţi, cu alte cuvinte, să folosiţi mintea şi inima, ceea ce nu e lucru de nimic, dimpotrivă, aş spune că e cel mai important pe această lume: să învăţăm să folosim bine inteligenţa şi înţelepciunea pe care Dumnezeu ni le-a dăruit!".
|
|