en-USro-RO

Register | Login
Wednesday, May 23, 2012
"Nu numai cu pâine trăieşte omul, dar şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu". Antifonul Evangheliei de luni vesteşte cu aceste cuvinte episodul înmulţirii pâinilor şi a peştilor. Textul paginii sacre, din Evanghelia după Sf. Matei, scoate în relief compasiunea, mila de care este cuprins Isus la vederea marii mulţimi de oameni care îl urmau în pustiu. Despre Isus, Pâinea Vieţii, şi grija Domnului faţă de cei înfometaţi, Benedict al XVI-lea a oferit numeroase reflecţii.

Isus este "Pâinea Vieţii", hrana care ne sprijină pe drumul existenţei noastre. Benedict al XVI-lea subliniază că omul, pentru a trăi, "are nevoie de hrană pentru sufletul său, are nevoie de un sens care să dea vieţii împlinire". Sensul este Cristos însuşi, "adevărata hrană pentru inimile noastre". Papa aduce aminte că Misterul Euharistiei este darul prin care Cristos se dăruieşte pe sine, dezvăluindu-ne iubirea nemărginită a lui Dumnezeu". Iată de ce Euharistia este "Sacramentul iubirii", alimentul vital al creştinilor:
"După cum a fost mana pentru poporul lui Israel, tot la fel pentru orice generaţie creştină, Euharistia este hrana indispensabilă care o sprijină în timp ce traversează deşertul acestei lumi, uscată de sistemele ideologice şi economice care nu promovează viaţa, ci mai degrabă o mortifică; o lume în care domină logica puterii şi a averii în locul slujirii şi al iubirii; o lume în care nu rareori învinge cultura violenţei şi a morţii" (Omilie la Corpus Domini, 7 iunie 2007).

Hrană de iubire, aşadar. Iar Benedict al XVI-lea a subliniat că prin minunea pâinii şi a peştilor, Domnul îl cheamă pe fiecare dintre noi să se dăruiască fraţilor săi, să fie împreună cu Isus "pâine frântă pentru viaţă şi pentru omenire". Cele cinci pâini şi cei doi peşti arată contribuţia noastră, săracă dar necesară, pe care El o transformă într-un dar de iubire pentru toţi". Numai prin acest spirit de iubire putem înţelege atitudinea de compasiune, de milă, pe care Isus o arată faţă de cei înfometaţi. Ochii săi plini de iubire se îndreaptă spre cei mici şi spre cei din urmă. Isus ne arată un "stil de compasiune" pe care toţi suntem chemaţi să-l imităm:
"Compasiunea creştină nu are nimic de a face cu falsa pietate, cu asistenţialismul. Este mai degrabă sinonim cu solidaritatea şi punerea la comun şi este însufleţită de speranţă (...). Este o speranţă care are la bază venirea lui Cristos şi care, în cele din urmă, coincide cu Persoana sa şi cu misterul său de mântuire" (Sf. Liturghie la Brindisi, 15 iunie 2008).

Papa subliniază în reflecţiile sale că Isus s-a făcut mic: "în smerita arătare a hostiei, a unei bucăţi de pâine, El ni se dăruieşte pe sine". Şi vorbind copiilor care se pregăteau la Prima lor Sfântă Împărtăşanie, Papa a evidenţiat ce înseamnă Pâinea vieţii:
"În zilele noastre, avem o alimentaţie foarte variată şi rafinată, dar în situaţiile cele mai simple pâinea este baza alimentaţiei şi dacă Isus se numeşte pe sine 'pâinea vieţii', pâinea este, să spunem, o prescurtare pentru întreaga alimentaţie. Şi după cum avem nevoie să ne hrănim trupeşte pentru a trăi, tot la fel şi spiritul, sufletul din noi, voinţa, trebuie să se hrănească" (Întâlnirea cu Copiii la Prima Împărtăşanie, 15 octombrie 2005).

Persoana umană, a continuat Sfântul Părinte, nu are numai un trup dar şi un suflet. Suntem persoane care gândesc, înzestrate cu voinţă, inteligenţă. Pentru ca şi spiritul, sufletul, să ajungă la maturitate, trebuie să-şi găsească hrana necesară:
"Dacă Isus spune 'Eu sunt pâinea vieţii', aceasta înseamnă că Isus însuşi este această hrană pentru sufletul nostru, a omului interior, o hrană de care avem nevoie pentru că şi sufletul trebuie să se hrănească. Şi nu sunt suficiente produsele tehnice, deşi au importanţa lor. Avem nevoie de prietenia lui Dumnezeu care ne ajută să luăm hotărârile potrivite. Avem nevoie de o maturizare umană. Cu alte cuvinte, Isus ne hrăneşte de aşa manieră încât devenim cu adevărat persoane mature iar viaţa noastră devine bună" (Întâlnirea cu Copiii la Prima Împărtăşanie, 15 octombrie 2010)

(www.radiovaticana.org)
Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Predica a IV-a din Advent a părintelui Cantalamessa A PORNI DIN NOU DE LA ÎNCEPUT Valul de evanghelizare în desfăşurare 1. Un nou destinatar al vestirii „Prope este iam Dominus: v...
În căutarea lui Isus astăzi A început Adventul. Celebrările din acest timp special mă invită la convertire, la bucurie, la speranţă. La speranţa că într-o zi îl...
Mai este timp pentru fericire... În ochii românului ale cărui cheltuieli se ridică la doar un sfert din nivelul mediu de cheltuieli ale unui cetăţean european, a avea &bdq...
Prima predică din Postul Mare 2011 a părintelui Raniero Cantalamessa Publicăm în continuare textul primei predici de Postul Mare a părintelui Raniero Cantalamessa, OFM Cap., predicator al Casei Pontificale, ţinută...
Apariție editorială: Isus transformă continuu omenirea. O spiritualitate a libertăţii radicale, scrisă de Albert Nolan Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Isus transformă continuu omenirea. O spiritualitate a libertăţii radicale, scrisă de Albert Nol...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.