en-USro-RO

Register | Login
Wednesday, May 23, 2012

Publicăm o notă a Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif în care se explică de ce la celebrările lui Benedict al XVI-lea Crucifixul este pus în centrul altarului.


* * *


Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, la nr. 218 pune întrebarea: „Ce este liturgia?”; şi răspunde:

„Liturgia este celebrarea misterului lui Cristos şi îndeosebi a misterului său pascal. În ea, prin exercitarea funcţiei sacerdotale a lui Isus Cristos, prin semne, se manifestă şi se realizează sfinţirea oamenilor şi este exercitat de trupul mistic al lui Cristos, adică de cap şi de mădulare, cultul public datorat lui Dumnezeu”.

Din această definiţie se înţelege că în centrul acţiunii liturgice a Bisericii este Cristos, Marele şi Veşnicul Preot, şi Misterul său pascal de Pătimire, Moarte şi Înviere. Celebrarea liturgică trebuie să fie transparenţă celebrativă a acestui adevăr teologic. De multe secole, semnul ales de Biserică pentru orientarea inimii şi a corpului în timpul liturgiei este reprezentarea lui Isus răstignit.


Centralitatea crucifixului în celebrarea cultului divin ieşea în evidenţă mai mult în trecut, când era în vigoare cutuma ca atât preotul cât şi credincioşii să se îndrepte în timpul celebrării euharistice spre crucifix, aşezat în centru, deasupra altarului, care de regulă era agăţat de perete. Pentru actuala cutumă de celebrarea „cu faţa la popor”, adesea crucifixul este astăzi aşezat la marginea altarului, pierzând astfel poziţia centrală.


Teologul şi cardinalul de atunci Joseph Ratzinger subliniase de mai multe ori că, şi în timpul celebrării „cu faţa la popor”, crucifixul ar trebui să menţină poziţia sa centrală, fiind de altfel imposibil să se creadă că reprezentarea Domnului răstignit – care exprimă jertfa sa, deci semnificaţia cea mai importantă a Euharistiei – poate în vreun fel să deranjeze. Devenit Papă, Benedict al XVI-lea, în prefaţa la primul volum din Gesammelte Schriften, s-a declarat fericit de faptul că se împământeneşte tot mai mult propunerea pe care el o făcuse în celebra sa lucrare Introducere în spiritul liturgiei. Această propunere consta în sugestia de „a nu trece la noi transformări, ci de a pune pur şi simplu crucea în centrul altarului, spre care pot să privească împreună preotul şi credincioşii, pentru a se lăsa conduşi în felul acesta spre Domnul, pe care cu toţii împreună îl rugăm”.


Crucifixul în centrul altarului aminteşte atâtea semnificaţii splendide ale liturgiei sacre, care se pot rezuma prezentând nr. 618 din Catehismul Bisericii Catolice, un text care se încheie cu un frumos citat din sfânta Roza din Lima:

„Crucea este unica jertfă a lui Cristos, care este singurul "mijlocitor între Dumnezeu şi oameni" (1Tim 2,5). Însă, pentru că în Persoana sa divină întrupată "s-a unit într-un fel cu orice om" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 22) el oferă „tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi Misterului pascal” (ibid.). El îi cheamă pe ucenicii săi "să-şi ia crucea şi să-l urmeze" (Mt 16,24), căci "El a pătimit pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să păşim pe urmele lui" (1Pt 2,21). El vrea deci să-i asocieze jertfei sale răscumpărătoare pe aceia care îi sunt cei dintâi beneficiari (cf. Mc 10,39; In 21,18-19; Col 1,24). Aceasta se împlineşte în cel mai înalt grad în persoana Mamei sale, asociată mai intim decât oricine misterului suferinţei sale răscumpărătoare (cf. Lc 2,35): "În afară de cruce nu există altă scară care duce la cer" (sfânta Roza din Lima; cf. P. Hansen, Vita mirabilis, Louvain 1668)”.


(După Zenit, 23 iulie 2010)
traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu


Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Arta de a celebra: ce înseamnă? Publicăm în continuare un articol al părintelui Enrico Finotti, paroh de „S. Maria del Carmine” din Rovereto (TN), apărut în r...
Celebrarea euharistică împreună cu seminariştii Omilia Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea Catedrala „Santa Maria la Real de la Almudena” din Madrid Sâmbătă, 20 ...
Acea prezenţă tăcută: Sentinţa Curţii europene de la Strasbourg Probabil a fost numai viclenia calendarului, în însă cuvintele înalte şi angajante ale preşedintelui Napolitano în importantul...
Crucifixul la şcoală Sentinţa era aşteptată pentru astăzi şi a venit punctuală. Marea Cameră a Curţii europene pentru drepturile omului de la Strasbourg a absolvit Italia ...
Crucifixul în şcoli: În aşteptare La 18 martie sentinţa Curţii de la Strasbourg   Alberto Campoleoni     Vineri 18 martie, Curtea europeană a dreptur...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.