8 februarie 2012

Publicăm o notă a Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Suveranului Pontif în care se explică de ce la celebrările lui Benedict al XVI-lea Crucifixul este pus în centrul altarului.


* * *


Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, la nr. 218 pune întrebarea: „Ce este liturgia?”; şi răspunde:

„Liturgia este celebrarea misterului lui Cristos şi îndeosebi a misterului său pascal. În ea, prin exercitarea funcţiei sacerdotale a lui Isus Cristos, prin semne, se manifestă şi se realizează sfinţirea oamenilor şi este exercitat de trupul mistic al lui Cristos, adică de cap şi de mădulare, cultul public datorat lui Dumnezeu”.

Din această definiţie se înţelege că în centrul acţiunii liturgice a Bisericii este Cristos, Marele şi Veşnicul Preot, şi Misterul său pascal de Pătimire, Moarte şi Înviere. Celebrarea liturgică trebuie să fie transparenţă celebrativă a acestui adevăr teologic. De multe secole, semnul ales de Biserică pentru orientarea inimii şi a corpului în timpul liturgiei este reprezentarea lui Isus răstignit.


Centralitatea crucifixului în celebrarea cultului divin ieşea în evidenţă mai mult în trecut, când era în vigoare cutuma ca atât preotul cât şi credincioşii să se îndrepte în timpul celebrării euharistice spre crucifix, aşezat în centru, deasupra altarului, care de regulă era agăţat de perete. Pentru actuala cutumă de celebrarea „cu faţa la popor”, adesea crucifixul este astăzi aşezat la marginea altarului, pierzând astfel poziţia centrală.


Teologul şi cardinalul de atunci Joseph Ratzinger subliniase de mai multe ori că, şi în timpul celebrării „cu faţa la popor”, crucifixul ar trebui să menţină poziţia sa centrală, fiind de altfel imposibil să se creadă că reprezentarea Domnului răstignit – care exprimă jertfa sa, deci semnificaţia cea mai importantă a Euharistiei – poate în vreun fel să deranjeze. Devenit Papă, Benedict al XVI-lea, în prefaţa la primul volum din Gesammelte Schriften, s-a declarat fericit de faptul că se împământeneşte tot mai mult propunerea pe care el o făcuse în celebra sa lucrare Introducere în spiritul liturgiei. Această propunere consta în sugestia de „a nu trece la noi transformări, ci de a pune pur şi simplu crucea în centrul altarului, spre care pot să privească împreună preotul şi credincioşii, pentru a se lăsa conduşi în felul acesta spre Domnul, pe care cu toţii împreună îl rugăm”.


Crucifixul în centrul altarului aminteşte atâtea semnificaţii splendide ale liturgiei sacre, care se pot rezuma prezentând nr. 618 din Catehismul Bisericii Catolice, un text care se încheie cu un frumos citat din sfânta Roza din Lima:

„Crucea este unica jertfă a lui Cristos, care este singurul "mijlocitor între Dumnezeu şi oameni" (1Tim 2,5). Însă, pentru că în Persoana sa divină întrupată "s-a unit într-un fel cu orice om" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 22) el oferă „tuturor posibilitatea ca, într-un mod cunoscut de Dumnezeu, să fie asociaţi Misterului pascal” (ibid.). El îi cheamă pe ucenicii săi "să-şi ia crucea şi să-l urmeze" (Mt 16,24), căci "El a pătimit pentru noi, lăsându-ne pildă, ca să păşim pe urmele lui" (1Pt 2,21). El vrea deci să-i asocieze jertfei sale răscumpărătoare pe aceia care îi sunt cei dintâi beneficiari (cf. Mc 10,39; In 21,18-19; Col 1,24). Aceasta se împlineşte în cel mai înalt grad în persoana Mamei sale, asociată mai intim decât oricine misterului suferinţei sale răscumpărătoare (cf. Lc 2,35): "În afară de cruce nu există altă scară care duce la cer" (sfânta Roza din Lima; cf. P. Hansen, Vita mirabilis, Louvain 1668)”.


(După Zenit, 23 iulie 2010)
traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu


Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Arta de a celebra: ce înseamnă? Publicăm în continuare un articol al părintelui Enrico Finotti, paroh de „S. Maria del Carmine” din Rovereto (TN), apărut în r...
Celebrarea euharistică împreună cu seminariştii Omilia Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea Catedrala „Santa Maria la Real de la Almudena” din Madrid Sâmbătă, 20 ...
Acea prezenţă tăcută: Sentinţa Curţii europene de la Strasbourg Probabil a fost numai viclenia calendarului, în însă cuvintele înalte şi angajante ale preşedintelui Napolitano în importantul...
Crucifixul la şcoală Sentinţa era aşteptată pentru astăzi şi a venit punctuală. Marea Cameră a Curţii europene pentru drepturile omului de la Strasbourg a absolvit Italia ...
Crucifixul în şcoli: În aşteptare La 18 martie sentinţa Curţii de la Strasbourg   Alberto Campoleoni     Vineri 18 martie, Curtea europeană a dreptur...
  •  
     

    
Calendar Catolic

Miercuri, 8 februarie 2012

Sfintii zilei
Ss. Ieronim Emiliani, călug. *; Iosefina Bakhita, fc. * 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 5-a de peste an 
Liturghie la alegere, prefaţă comună
verde (alb), I
Lectionar
1Rg 10,1-10: Regina din Saba a văzut înţelepciunea adâncă a lui Solomon
Ps 36: Buzele celui drept vorbesc cu înţelepciune
Mc 7,14-23: Ceea ce iese din om îl întinează pe om 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 5-a de peste an 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 5-a de peste an 


  

Va recomandam
Mediul Noului Testament

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Evanghelie şi tradiţie rabinică

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

La început. Geneză 1-11

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

Psalmii

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.


  

Copyright 2010 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Powered by Distinctiva