Interviu luat Preşedintelui de la Pontificium Institutum Altioris Latinitatis

 De Antonio Gaspari

Din când în când, în mass-media apar ştiri, anunţuri, referinţe de diferite genuri care conduc atenţia cititorului asupra unei limbi care se spune că este „moartă”, dar care din discuţia şi din folosire se prezintă mai vie ca oricând. Se vorbeşte desigur despre limba latină şi despre limba greacă, deşi latina pare să atragă partea cea mai preponderentă a atenţiei.

L-am intervievat cu această ocazie pe noul Preşedinte şi Decan al Pontificium Institutum Altioris Latinitatis, profesorul Manlio Sodi, cunoscut în lumea eclezială şi universitară mai ales datorită numeroaselor sale opere şi activităţi în domeniul liturgic.

Pentru ce este important a studia limba latină?

Sodi: Nu putem trăi dezlipiţi de cultura în care ne-am născut şi în care s-a dezvoltat un ansamblu de elemente care fac din persoană esenţa sa. Şi limba este un element esenţial al acestei realităţi. Observând limbile noastre „neo-latine” nu putem neglija originea „latină” a vorbirii noastre. Însă acest lucru ar fi lipsit de importanţă dacă am uita că partea cea mai mare din patrimoniul cultural al antichităţii, care s-a dezvoltat în jurul bazinului mediteranean, a ajuns până la noi în limba latină şi greacă. De aceea, a cunoaşte latina constituie cheia pentru a putea avea acces la acest imens patrimoniu la care privesc cu interes popoare foarte îndepărtate de spaţiul nostru geocultural şi totuşi fascinate de o limbă care cuprinde comori de cultură care inundă umanitatea, dar prin traduceri.

De unde se naşte marele interes faţă de limba latină în naţiuni cum ar fi China şi Statele Unite?

Sodi: Provoacă uimire a cunoaşte interesul faţă de latină, manifestat şi în aceste zile, de popoare şi culturi foarte depărtate de cea latină. De la China la Statele Unite, trecând prin ţări anglofone pentru a ajunge în Finlanda unde există şi un radio care transmite în limba latină… rămânem cu adevărat uimiţi. Dincolo de evenimentul „ştire” care face parte din obiectivele unui ziar, interesul faţă de latină este rodul descoperirii de valori culturale pe care China, de exemplu, o făcuse deja în urmă cu patru secole cu prezenţa iezuiţilor şi cu Matteo Ricci în mod deosebit. Apoi pentru lumea de limbă engleză atenţia este şi mai comprehensibilă, dat fiind faptul că pare să fie limba cu etimologii latine mai multe. Tot acest interes constituie un stimulent enorm pentru a şti să redescoperim şi să aprofundăm o limbă care este înainte de toate purtătoare unei culturi complexe şi deosebit de articulate şi a cărei elemente ocupă un arc de aproape trei milenii.

Pontiful Benedict al XVI-lea vrea să facă să se renască latina ca limbă oficială a Bisericii catolice în lume. De ce?

Sodi: Ioan al XXIII-lea a relansat această atenţie în anul 1962 când a semnat Veterum Sapientia; şi după aceea, în anul 1964, Paul al VI-lea, cu documentul Studia Latinitatis, a instituit Pontificium Institutum Altioris Latinitatis pentru a pregăti profesori şi experţi în limbi clasice pentru Seminarii, pentru Facultăţi şi pentru toate acele Instituţii – cum ar fi, de exemplu, Diecezele – care au nevoie de experţi şi pentru „a descifra” comorile de cultură care sunt adesea cuprinse în istoria fiecărei Biserici locale, în documente, în epigrafe, în muzee, etc. Mai recent Benedict al XVI-lea a amintit de atenţia care trebuie dată limbii latine îndeosebi în exortaţia Sacramentum caritatis. Este o responsabilitate culturală enormă aceea care se află în Biserica „latină”, mai ales luând în considerare faptul că documentele sale oficiale sunt date în această limbă şi este codificată în limba latină liturgia sa oficială.

Care sunt motivele de ordin cultural, liturgic, istoric, de tradiţie, care determină Biserica catolică să facă vie o limbă care este vorbită de puţini?

Sodi: Sunt faptele care ritmează chemarea de a face mereu vie limba latină în Biserica „latină”. Cultură, istorie, tradiţie, sunt cuvinte care trimit şi la artă şi la muzică, dar trimit şi la o serie aproape infinită de documente a căror necunoaştere constituie o sărăcire gravă pentru astăzi şi pentru mâine. Există apoi domeniul liturgic care constituie humusul cel mai obişnuit pentru a invita la cunoaşterea limbii latine şi pentru a o valoriza în unele părţi ale celebrării. Dincolo de unele celebrări în latină care în fiecare duminică n-ar trebui să lipsească niciodată măcar în catedrale, rămâne oportunitatea de cântări tradiţionale din Ordinarium Missae, dar şi imnuri şi alte texte tipice din unele momente ale anului liturgic. Şi fără a uita întregul capitol al antifonurilor, nu numai mariane, cu care sunt presărate ritmurile cultuale ale vieţii creştine. Nu în cele din urmă capitolul evlaviei populare în care textele latineşti – uneori un pic maltratate – continuă să transmită tinerelor generaţii conţinuturi pe care cateheza poate să le valorizeze cu înţelepciune. Aşadar, nu e vorba de a ne întoarce la o liturgie în întregime şi mereu în latineşte, ci de a şti să valorizăm acele elemente cunoscute de popor şi a le ţine vii, ţinând cont şi de credincioşii mulţi care se mişcă dintr-o naţiune în alta şi care pot regăsi în aceste texte momente de participare mai intensă pentru că sunt expresie şi ecou a ceea ce deja posed în propria cultură.

Care este situaţia în privinţa cunoaşterii şi practicării limbii latine în Biserica catolică? Noii seminarişti studiază latina? Ce este de făcut pentru seminariştii care nu au studiat latina în deceniile trecute? Cum se poate reînnoi şi dezvolta studierea limbii latine în Universităţile Pontificale şi în Facultăţile teologice din toată lumea?

Sodi: Întrebări angajante acelea care sunt puse. Însă întrebări care ating rădăcina problemei limbii latine în Biserică şi în cultură astăzi. Dincolo de faptul că anumite naţiuni au făcut alegeri imprudente şi nechibzuite în timpuri recente abolind studierea limbii latine – cu excepţia reevaluărilor care reapar din când în când – rămân problemele ridicate de întrebări.

În Biserica catolică avem situaţii diversificate în funcţie de Instituţiile mai mult sau mai puţin atente în a pune studierea limbii latine şi greceşti în propriul ratio studiorum aproape încă de la începuturile parcursului formativ. Nu se poate aştepta parcursul filozofic sau mai rău încă parcursul teologic pentru a începe cu rosa rosae; angajarea trebuie pusă încă de la începutul unui parcurs formativ, începând chiar cu textele folosite în Rânduiala Liturghiei, de exemplu.

Recuperarea timpului trecut nu poate avea loc niciodată decât în mod serios. Anumite rădăcini trebuie puse în curriculum formativ iniţial. Dar nu trebuie să ne descurajăm; ba chiar se poate relua cu angajare un anumit drum şi după aceea. Însă important este de a adopta o metodă de învăţare care să răspundă la noi instanţe; şi astăzi avem la dispoziţie metodologii care fac într-adevăr minuni. Într-o Instituţie romană, Vivarium novum, am întâlnit tineri care după opt luni vorbeau latina… chiar şi în timpul mesei!

A reînnoi şi a dezvolta studiul limbii latine este una din multele provocări care se fac astăzi Facultăţilor. Suntem solicitaţi printre altele de multele certamina care se organizează în Italia şi în alte locuri din partea liceelor, şi prin contrast nu se cunoaşte latina chiar de cel care trebuie să întreprindă teologia! Cred că soluţia cea mai clară este aceea a unui parcurs intens de limbă latină în timpul studiului filozofiei, iar când acesta lipseşte, cel puţin un an întreg cu aceste limbi înainte de a începe teologia şi specializarea ulterioară. La început poate părea greu şi probabil fără sens, dar cu timpul acest lucru aduce consecinţe formative şi culturale de calitate.

Actuala debandadă etică, definită de Benedict al XVI-lea „dictatură a relativismului”, şi apărarea care nu poate fi amânată a „valorilor non negociabile” cere o recuperare a umanismului creştin, exprimat în limba latină (şi greacă, în primele secole). Nu este o problemă de explorare a trecutului, ci de ocrotire a viitorului!

Biserica înfloreşte în ţări şi continente „tinere” în ceea ce priveşte răspândirea creştinismului (să ne gândim la America „Latină”). Aceste Biserici şi păstorii lor pot să aibă mare beneficiu din ancorarea în tradiţia umanistă-creştină a Bisericilor cu veche tradiţie creştină.

Instrucţiunea Universae Ecclesiae, în ceea ce priveşte folosirea formei extraordinare a ritului roman, menţionează cunoaşterea limbii latine ca o conditio sine qua non din partea preoţilor care celebrează în această formă, dar şi din partea credincioşilor care vor să înţeleagă ceea ce se celebrează!

Care sunt activităţile, cursurile şi iniţiativele pe care Pontificium Institutum Altioris Latinitatis intenţionează să le promoveze pentru cunoaşterea şi practicarea limbii latine?

Sodi: Institutum voit de Paul al VI-lea şi încredinţat Universităţii Salezieni desfăşoară în mod esenţial patru misiuni.

- Prima este aceea de a forma profesori şi experţi în Litere creştine şi clasice. Pentru aceasta este activ un parcurs formativ de cinci ani (3+2) pentru a ajunge la licenţă sau masterat. Poate să urmeze timpul cercetării specifice tipice pentru doctorat. Aceasta este angajarea cea mai oneroasă care implică şi competenţa a numeroşi profesori şi dialogul cu alte Instituţii în care se practică aceste studii. Roadele sunt însemnate.

- A doua este aceea a publicaţiilor. Noua colecţie editată de LAS are ca titlu: Veterum et Coaevorum Sapientia şi are obiectivul de a publica opere şi manuale ale profesorilor dar şi cele mai bune lucrări de doctorat. Primul volum cu titlul: Preoţia păgână şi preoţia creştină este deja editat şi în curând vom putea în sfârşit să avem în mână opera lui Arnobiu şi Actele Întâlnirii despre magister în antichitatea clasică şi creştină. Alte opere sunt în pregătire (ca de exemplu un Mic Liturghier festiv latin-italian care va apare sub îngrijirea lui Institutum în septembrie). Publicaţiile sunt ca floarea de la butonieră a unei Facultăţi şi chiar şi în acest domeniu vom dezvolta o linie care în deceniile trecute a adus roade de mare interes.

- A treia este aceea a simpozioanelor. În fiecare an, pe la 22 februarie, aniversarea înfiinţării lui Institutum, se celebrează o întâlnire cu privire la o temă care trebuie tratată respectând tradiţia clasică şi creştină. Tema despre preoţie a fost prima; după aceea a fost tratată tema despre magister-discipulus… La 23 februarie 2012 întâlnirea va fi determinată de aniversarea a 50 de ani de la Veterum Sapientia. Sunt aceste ocazii de întâlnire şi de confruntare, între specialişti, amatori şi studenţi, pentru a percepe valorile unei traditio care continuă să interpeleze minţile libere de preconcepţii în privinţa unei limbi care este mai vie ca oricând.

- A patra se referă la cursuri speciale de limbă. E vorba de cursuri intensive care se desfăşoară în timpul verii (anul acesta între 22 august – 23 septembrie) pentru limbile italiană, latină şi greacă. Cursuri deschise pentru toţi cei care doresc să profite de oferta formativă fie în vederea muncii fie ca pregătire pentru a înfrunta noul an academic. Dar există apoi şi cursurile din timpul anului: în afară de latină şi de greacă, se oferă cursuri de franceză, engleză, spaniolă şi germană pentru toţi cei care doresc să profite de ele.

(După Zenit, 20 iunie 2011)