De Mariaelena Finessi

 „A urmat îndeaproape complexitatea comunicării, apariţia noilor tehnologii şi, înainte de oricine altcineva, a ştiut să-i prezinte marile coordonate umane adică acea îndreptare a omului spre inima unui alt om”. Monseniorul Claudio Maria Celli, preşedinte al Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale, explică astfel atenţia pe care Ioan Paul al II-lea a ştiut să o dea lumii informaţiei. Şi face asta în decursul prezentării, la 27 aprilie, a volumului „Jurnalişti aveţi curaj”, care adună cele 27 de mesaje scrise de Wojtyla pentru Zilele mondiale ale comunicaţiilor sociale.

Un text dedicat jurnaliştilor, editorilor şi tuturor lucrătorilor din comunicaţie cu un apel colectiv la etică, la responsabilitate, la adevăr, la gestionarea unui bine care este esenţial pentru viaţa democratică şi civilă a fiecăreia dintre persoane şi a ţării în care trăiesc. „A şti să dialogăm cu această cultură digitală – continuă Celli – reprezintă una din cele mai mari provocări pe care trebuie să le înfruntăm”. Şi „dialogul cultural” despre care vorbeşte Ioan Paul al II-lea este „în linie foarte profundă” cu cel inovat de Benedict al XVI-lea, al cărui Magisteriu se bazează pe „capacitatea de a dialoga adevărurile altuia”.

„Într-un anumit sens – explică secretarul Federaţiei naţionale a presei italiene, Franco Siddi – cartea ar putea să fie definită a cincisprezecea Enciclică a lui Wojtyla, deoarece prezintă în mod organic gândirea Papei despre temele comunicării sociale, dezvoltând în fiecare an un profil specific şi îndeosebi cel al demnităţii, libertăţii şi eticităţii profesiunii jurnalistice”. Pe de altă parte, aşa cum avea să spună în anul 1980 Papa polonez, „puţine profesii cer atâta energie, dedicare, integritate şi responsabilitate” ca aceea jurnalistică „dar, în acelaşi timp, sunt puţine profesii care să aibă o incidenţă egală asupra destinelor umanităţii”.

Şi cu privire la Zilelor comunicaţiilor sociale, monseniorul Celli aminteşte că „părinţii conciliari, cu aprobarea Decretului Inter Mirifica – punct de cotitură în comunicarea modernă a Bisericii – au voit ca temelor şi dezvoltării mijloacelor mass-media să le fie rezervată o zi specială de reflecţie şi aprofundare din partea întregii comunităţi creştine”. De la ultimul sfert de secol trecut până în primii ani din al treilea mileniu, „pontificatul – a explicat prelatul – a avut o respiraţie lungă şi vastă şi a ajuns să se intersecteze pe drumul său desfăşurarea, devenită dintr-o dată impetuoasă, revoluţiei noilor tehnologii ale comunicaţiei”.

Lumea mass-media se schimba în manieră de neoprit. Se schimbau, desigur, instrumentele dar mai ales criteriile, modalităţile şi însăşi cultura comunicaţiei. Pontificatul lui Ioan Paul al II-lea a făcut să se trăiască nu numai „în direct” această fază, dar într-un fel, a ajuns să o determine ajungând „să facă din asta instrument aproape indispensabil al unei predici care arăta exigenţa de a lărgi graniţele şi de a merge în căutarea, în orice parte a pământului, a colţurilor încă neexplorate pentru vestirea şi comunicarea Evangheliei”.

Wojtyla, cu alte cuvinte, a inovat „porunca” paulină de a predica Evanghelia de pe acoperişuri. După stradă şi televiziune a ajuns informatica să schimbe peisajul, nu numai urban. „Cineva – a precizat monseniorul Celli – începe să meargă dincolo ajungând să pună în teren chiar schimbarea unui peisaj al sufletului datorată tocmai influenţei şi uneori invaziei noilor mass-media”. Aşadar provocarea este aici: „Vom şti să facem faţă la toate acestea?”.

Ioan Paul al II-lea a furnizat o listă lungă de argumente din care să se ia pentru a căuta răspunsul tocmai prin aceste 27 de Mesaje păstrate în acest volum. „Numai trecând peste titluri este uşor să ne aflăm în faţa unei serii de urme care dau mărturie una după alta despre rapiditatea precum şi despre fecunditatea unei astfel de evoluţii. Despre cultură informatică, de exemplu, se vorbea deja în Mesajul de acum 21 de ani”, şi aceste erau şi timpuri în care erau publicate două documente distincte despre raportul dintre Biserică şi internet.

Importanţa cuvântului, subliniată de preşedintele Provinciei Roma, Nicola Zingaretti, este ca un altar contrar pentru importanţa – încărcată de simbologie – a ceea ce „este nespus” la care a făcut aluzie Celli explicând cum a fost „încă şi mai puternic expresivă tăcerea dramatică a lui Wojtyla cu care şi-a luat rămas bun de la fereastră la ultimul său salut în piaţa Sfântul Petru”. Marelui comunicator urma să-i lipsească vorbirea. Suferinţa de pe chipul lui a vorbit în numele lui. Şi niciodată ca atunci toţi au înţeles. „Lumea mass-media – este avertismentul – să nu uite acea mare lecţie”. Că „şi tăcerea – a încheiat prelatul – poate să devină o mare formă de comunicare”.

 Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu