en-USro-RO

Register | Login
Wednesday, May 23, 2012
Dragii noştri păstori,

La încheierea Anului Sfintei Preoţiei dorim să exprimăm aprecierea, mulţumirea şi recunoştinţa Acţiunii Catolice pentru misiunea voastră în Biserică şi în lume. Totodată reînnoim angajamentul nostru de a fi, conform identităţii asociaţiei noastre, în strânsă comuniune cu voi pentru a sluji Biserica, asumându-ne misiunea conform vocaţiei noastre laicale, într-un spirit de co-resposabilitate.

Într-o lume în care asistăm la o răsturnare a valorilor umane şi la o contestare a moralei creştine, la o creştere a nesiguranţei şi incertitudinii datorate confuziei gândirii, a alegerilor legate de probleme minore cotidiene sau de marile probleme privind sensul vieţii, preotul rămâne totuşi persoana care „face prezentă, în această confuzie şi dezorientare a timpurilor noastre, lumina Cuvântului lui Dumnezeu, lumina care este însuşi Cristos în această lume a noastră”, după cum ne aminteşte Papa Benedict al XVI-lea. „Aşadar preotul – continuă Sfântul Părinte – nu predică propriile idei, o filozofie inventată de el, pe care a găsit-o sau care îi place; preotul nu vorbeşte despre sine, nu vorbeşte pentru sine, pentru a-şi crea admiratori, un partid propriu… ci în confuzia tuturor filosofiilor, preotul predică în numele lui Cristos, propune adevărul care este însuşi  Cristos, propune cuvântul lui, modul său de a trăi şi de a merge înainte. (…) Cristos nu se propune pe sine, ci El ca fiu este Vocea, Cuvântul lui Dumnezeu.”

Pentru Acţiunea Catolică figura preotului a fost mereu şi continuă să fie esenţială pentru trăirea propriei vocaţii. Comuniune profundă dintre păstori şi laici are la bază prietenia spirituală şi conştiinţa co-responsabilităţii în misiunea Bisericii. Tocmai de aceea pentru Acţiunea Catolică rolul preotului este central şi definitoriu. O asociaţie a cărui scop este apostolatul laicilor nu ar putea să existe fără figura asistentului spiritual. Pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu membrii asociaţiei noastre trebuie să fie în primul rând ei înşişi formaţi, să cunoască cum să facă acest lucru şi, apoi, cum să continue acest parcurs şi cum să îi ajute şi pe alţii să meargă pe drumul credinţei. Acest lucru nu ar fi posibil fără grija asistenţilor noştri spirituali. Suntem conştienţi de efortul pe care îl depuneţi pentru a ne însoţi pe acest drum al credinţei. Ne dăm seama cât de greu vă este să propuneţi astăzi  modelul lui Cristos şi să trăiţi cu dragoste şi fidelitate misiunea voastră. De aceea, prin aceste câteva gânduri, dorim să ne arătăm recunoştinţa pentru grija voastră, pentru încrederea pe care ne-o oferiţi şi pentru iubirea părintească cu care ne îndrumaţi paşii pe drumul credinţei şi al împlinirii misiunii noastre. Pe voi toţi asistenţii spirituali ai Acţiunii Catolice, de la nivel parohial, diecezan şi naţional, vă asigurăm de preţuirea noastră şi vă însoţim cu rugăciunile noastre pentru ca Dumnezeu să facă rodnică misiunea minunată ce va încredinţat-o.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care ni-l face prin fiecare dintre voi, dragi preoţi! Îl rugăm pe Cristos, Marele Preot, să binecuvânteze munca fiecărui păstor pentru a fi în lume semnul grijii părinteşti a Tatălui. Sfânta Fecioară Maria, Mama Preotului Veşnic, să vă însoţească cu dragostea sa maternă şi să vă fie puternică mijlocitoare!

(www.actiuneacatolica.ro)
Acţiunea Catolică din România
Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Scrisoarea Papei către Patriarhul României Scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea, adresată Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiit...
Scrisoare pastorală: Familia, legământ de iubire, leagănul vieţii şi sanctuarul iubirii Către toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii diecezei noastre Conciliul Vatican II, în constituţia pastorală privind Biserica &...
Scrisoare pastorală a Conferinţei Episcopilor din România Către clerul diecezelor şi eparhiilor din România. Tuturor persoanelor consacrate, iubiţilor credincioşi şi credincioase. Episcopii catol...
Formarea liturgică a preoţilor Pentru o celebrare demnă şi cuviincioasă Misiunea preotului în misiunea Bisericii (La missione del prete nella missione della Chiesa, a c...
Scandalul preoţilor obişnuiţi În filmul spaniol „Ultimul pisc” A fost prezentat la Roma un film apărut în Spania la 4 iunie şi care, relatând v...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.