La invitaţia Preasfinţitului Petru Gherghel, Preafericirea sa Michel Sabbah, patriarh emerit al Ierusalimului, s-a aflat, în perioada 9-16 iunie 2010, în vizită în România. În zilele de 9 şi 10 iunie a vizitat Arhiepiscopia de Bucureşti. În Dieceza de Iaşi, vineri, 11 iunie, Preafericirea sa, însoţit de episcopi de Iaşi, a participat la Liturghia de sfinţire a 24 de preoţi în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, seara a vizitat Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi; sâmbătă, 12 iunie, a vizitat comunităţile din Butea, Răchiteni, Adjudeni, Barticeşti, Săbăoani şi Gherăeşti, iar duminică, 13 iunie, a fost prezent la Roman în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei", unde s-a administrat sacramentul Mirului, apoi a mers la Huşi unde a participat la ora 18.00 la Liturghia de sfinţire a casei tineretului. Luni, 14 iunie, a vizitat mănăstirile din nordul Moldovei şi sanctuarul marian din Cacica. Marţi, 15 iunie, este prevăzută vizita la Seminarul Catolic din Bacău, Parohia Faraoani şi la alte parohii din zonă. În ultima zi, 16 iunie, oaspetele va avea o întâlnire cu ÎPS Francisco-Javier Lozano, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, la sediul Nunţiaturii, în jurul orei 16.00.

Patriarhul Michel Sabbah s-a născut la 19 martie 1933 la Nazaret. A fost sfinţit preot la 29 iunie 1955, iar la 11 decembrie 1987 a fost numit patriarh de Ierusalim, fiind primul patriarh din clerul autohton de limbă arabă de după reînfiinţarea Patriarhiei Latine de Ierusalim, în anul 1847. A fost consacrat episcop la 6 ianuarie 1988, de către papa Ioan Paul al II-lea. La 21 iunie 2008 s-a retras pentru limită de vârstă. În prezent, patriarhul emerit locuieşte în Ierusalim în Mănăstirea Surorilor "Sfânta Brigitta", iar finalul săptămânii îl dedică activităţilor pastorale în Parohia Taybeh.

Fiind la Iaşi, sâmbătă dimineaţa (12 iunie), PF Sabbah a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

- Preafericirea voastră, în ziua de 11 iunie s-a încheiat Anul Sfintei Preoţii. Ce a reprezentat pentru dv. acest an?

A fost o ocazie specială de a medita mai bine la misterul sfintei preoţii. Eu sunt la pensie, deci am avut o altă dimensiune a perceperii acestui an. Preoţia rămâne mereu universală, pentru că dacă unul este preotul lui Cristos este pentru lumea întreagă. A fost un moment pentru întreaga Biserică, pentru toţi preoţii şi pentru parohi de reînnoire spirituală, de mai mare fidelitate în preoţie, de creştere a conştiinţei a ceea ce este preoţia: viaţa însăşi a lui Isus Cristos, marele preot care mijloceşte pentru omenire. Preotul în orice loc oferă sacrificiul Domnului şi intervine pentru omenire, pentru cei din parohie, dar şi pentru toţi.

- Amintindu-vă de începutul vocaţiei dv., vă rog, dacă este posibil, să ne povestiţi câte ceva.

Chemarea mea este foarte simplă. Am studiat într-o şcoală catolică condusă de Fraţii Şcolilor Creştine. Exemplul lor, ambientul de viaţă creştină au născut în mine ideea de a deveni preot. Foarte simplu. Aşa le-am spus şi părinţilor şi apoi am mers la Seminar.

- Aţi devenit preot şi aţi lucrat în mai multe parohii...

Da. Am al lucrat mai întâi într-o parohie de lângă Muntele Nebo, numită Madabar. O parohie importantă pentru noi. Apoi am avut diverse misiuni administrative: responsabil cu tinerii, responsabil cu şcolile. Apoi am fost paroh într-o mare parohie: Aman, capitala Iordaniei, o parohie foarte veche, cu trei-patru mii de credincioşi.

- Aţi slujit mai mulţi ani ca patriarh de Ierusalim. Care sunt bucuriile şi problemele unui patriarh?

Problemele unui patriarh sunt problemele celorlalţi, ale poporului şi ale preoţilor. Ca preot sunt aceleaşi probleme: de a trăi o viaţă spirituală sinceră, autentică. Acelaşi probleme şi provocări sunt pentru patriarh şi pentru orice preot. Pentru popor, problema mare este cea a păcii: conflictul dintre israelieni şi palestinieni. Este opresiunea poporului din partea ocupaţiei israeliene. Acesta înseamnă suferinţă, dar şi bucurie pentru că trebuie să vedem în orice suferinţă voinţa lui Dumnezeu: Ce anume vrea Dumnezeu prin aceste evenimente? El este prezent, nu este niciodată absent, nici chiar în suferinţe. Petru mine, aceasta era problema: să mă întreb mereu ce vrea Dumnezeu? Aşadar, bucuriile şi suferinţele unui patriarh sunt în jurul suferinţelor şi bucuriilor altora. Nu în jurul lui însuşi. El nu mai există, s-a terminat. Sigur, sunt momente dificile când patriarhul sau preotul vrea să fie mai mult pentru sine. Acestea sunt momente dificile. Dacă însă există împărtăşire cu poporul şi preoţii, bucuriile lor şi binele lor sunt acelaşi şi pentru un patriarh.

- Ce anume vă impresionează cel mai mult în Ţara Sfântă?

Crucea, pentru că toţi din această regiune trăiesc sub semnul crucii: şi cei care cred, şi cei care nu cred. Vrei nu vrei există crucea. Sunt multe suferinţe, este ura reciprocă, este moartea care face ravagii între cele două popoare: palestinieni şi israelieni. Apoi impresionează că, în ciuda acestei realităţi a morţi, există voinţa de a continua să trăiască: israelienii continuă să trăiască în teamă, cu recurgere la arme, la violenţă; palestinienii continuă să trăiască, în ciuda opresiunii sau a morţii care apare. Dar sunt şi multe momente de bucurie atât în viaţa fiecăruia cât şi în viaţa poporului.

- Câţi creştini sunt?

Sunt 2% din toată populaţia. În Ţara Sfântă, Palestina şi Israel sunt zece milioane de locuitori: jumătate sunt arabi (musulmani şi creştini), jumătate sunt evrei. În Israel, Palestina, Iordania şi Cipru avem 60 parohii. Sunt 90 de preoţi diecezani. Sunt apoi franciscanii: Custodia Ţării Sfinte, care se ocupă de zece parohii. Este şi o parohie îngrijită de părinţii carmeliţi, La Muntele Carmel, la Haifa.

- Sunt vocaţii?

Slavă Domnului sunt. Avem în fiecare an până la patru sfinţiri de preoţi. Depinde de an... Anul acesta avem patru preoţi.

- Sunteţi pentru prima dată în România? Ce impresii v-aţi făcut?

Am fost impresionat la Iaşi. Am văzut catedrala plină, cu ocazia hirotonirii preoţilor. E un semn al pietăţii oamenilor. Apoi 24 de preoţi sfinţiţi odată. Pentru noi e un miracol să avem 24 de preoţi. Aceasta nu e posibil. Numărul mare de preoţi e un semn că sunt vocaţii. Comunitatea catolică, deşi mică, are multe vocaţii. M-a impresionat că ţara, deşi a trecut printr-o perioada de comunism, e plină de biserici: ortodoxe şi catolice. Credeam că nu prea sunt biserici pe aici, dar sunt multe. Am fost şi în catedrala ortodoxă: am văzut oameni care se roagă, cereau binecuvântarea preoţilor. Apoi am fost la Seminarul din Iaşi, un seminar plin cum în nici o parte a lumii nu există. Deşi sunteţi puţini, aveţi seminarul plin: e un lucru surprinzător.

- La Iaşi aţi participat la sfinţirea a 24 de preoţi. Ce sfat aţi dat unui preot care porneşte acum pe acest drum?

De a păstra bucuria din momentul sfinţirii, zelul şi fidelitatea pe care le inspiră aceste momente. De a reveni mereu la aceste momente, mai ales când vor întâlni dificultăţi pe drumul vieţii. Astfel se vor reînnoi, se vor purifica şi vor putea merge înainte.

- V-aş ruga să lăsaţi şi un mesaj pentru credincioşi, pentru cei care citesc acest interviu.

Credincioşilor le spun mereu că Isus ne iubeşte mult. În el putem să ne găsim bucuria pe care o căutăm: bucuria vieţii. Isus, Fiul lui Dumnezeu, vrea să fim fericiţi şi bucuroşi. Numai în el putem găsi fericirea şi bucuria, dincolo de confort, de bunuri, dincolo de orice lucru care aparţine acestei lumi. Acestea nu pot să împlinească viaţa. E nevoie să ne întoarcem la Dumnezeu creatorul pentru o viaţă împlinită.

- Mulţumesc mult pentru aceste răspunsuri şi pentru că ne-aţi vizitat.

Eu vă mulţumesc pentru ospitalitate.