en-USro-RO

Register | Login
Wednesday, May 23, 2012
“Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut? Voi lua potirul mântuirii şi voi invoca numele Domnului!”

Excelența Voastră Petru Gherghel, Episcop de Iași,
Excelența Voastră Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași,
Excelența Voastră Cornel Damian, Episcop auxiliar de București,
Peafericirea Voastră, Michel Sabbach, Patriarh latin emerit al Ierusalimului,
Preacucernice părinte Emilian Cătălin, ministrul provincial al provincie franciscane din România, preacucernice părinte Leon Budău, custodele fraților capucini,
Preacucernici părinți profesori, cucernici părinți oaspeți,
Scumpe familii, dragi seminariști, dragi persoane consacrate, iubiți credincioși.

Îi aducem slavă lui Dumnezeu astăzi şi în toate zilele vieţii noastre pentru că ne-a chemat la această viaţă minunată, pentru că ne-a adunat în staulul său, care este Biserica, şi pentru că trecând pe străzile oraşelor şi satelor noastre a privit spre noi, ne-a îndrăgit şi ne-a chemat să îl urmăm. Îi binecuvântăm pentru toate binefacerile, cele arătate şi cele ascunse, pentru dragostea sa care străluceşte pe toate cărările vieţii noastre; pentru că ne-a arătat frumuseţea acestei lumi, ne-a deschis în faţă cerul, iar astăzi ne trimite în secerişul său.

Le mulţumim părinţilor noştri, care se bucură împreună cu noi aici pe pământ sau sus în cer, pentru că au colaborat la planul creator al lui Dumnezeu, ne-au dat viaţă, ne-au crescut cu iubire şi ne-au însoţit pe tot drumul nostru de formare. De la voi iubiţi părinţi am învăţat să ne rugăm, voi ne-aţi învăţat drumul spre biserică, împreună cu voi am învăţat să îl iubim pe Dumnezeu. Vă mulţumim pentru tot ce aţi făcut pentru noi şi Domnul să vă răsplătească.

Vă mulţumim Excelenței Voastre PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, și Excelenței Voastre PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, precum și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitripolit de Bucureşti și Excelenței voastre PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, pentru grija părintească pe care ați avut-o faţă de noi, pentru timpul dedicat seminarului şi seminariştilor şi pentru că astăzi ne-ați împărtășit darul sfintei Preoții.

Mulțumim Preafericiei Sale Patriarh latin emerit al Ierusalimului, Mons. Michel Sabbah, pentru că a binevoit să fie prezent alături de noi la această celebrare.

Mulţumim părintelui Emilian Cătălin ministrul provincial al Provinciei franciscane din România și părintelui Leon Budău, custodele  fraţilor capucini pentru că ne-au însoțit îndeaproape și sunt prezenți astăzi alături de noi, în această zi de sărbătoare pentru Provincia franciscană și pentru frații capucini.

Mulţumim părintelui Wilhelm Dancă, rector al ITRC, părintelui Sorin Giurgi, rector al ITF, tuturor preoţilor profesori și formatori de la seminariile din Iaşi, Roman, Oneşti şi Bacău care ne-au însoţit pe tot acest drum de formare. Uneori ne-au ţinut de mână, deseori ne-au sprijinit, alte ori ne-au împins de la spate, fiind tot timpul alături de noi, gata să intervină când paşii noştri şovăiau.

Mulţumim fraţilor şi surorilor, rudelor şi tuturor prietenilor noştri care au fost lângă noi, fizic sau spiritual, care ne-au însoţit cu rugăciunile lor, şi care, şi în aceste momente, ne sunt alături şi se bucură împreună cu noi.

Mulţumim părinţilor parohi şi vicari, care pe timpul vacanţelor s-au îngrijit de înaintarea noastră în viaţa spirituală şi care ne-au slujit de modele. Mulţumim părinţilor predicatori care ne-au ţinut exerciţiile spirituale, pentru tot efortul depus şi pentru grija deosebită pe care au avut-o ca să întâmpinăm acest moment cât mai bine pregătiţi. De asemenea, mulţumim tuturor preoţilor prezenţi la această Sf. Liturghie, pentru că au binevoit să încheie alături de noi anul dedicat Sfintei Preoţii. Împreună cu sfințiile voastre vrem să pășim în marea familie a preoților care astăzi în toată lumea se află în sărbătoare.

Mulţumim de asemenea tuturor persoanelor consacrate şi credincioşilor, care în timpul studiilor, în timpul anului Pastoral-social, pe timpul prezenţei noastre în diferite case de formare sau comunităţi fraterne, sau în timpul slujirii noastre ca diaconi în diferite parohii, ne-au însoţit cu rugăciunea lor şi s-au îngrijit să avem cele de trebuinţă pentru suflet şi pentru trup.

Mulţumim tuturor binefăcătorilor noştri. Către ei trimitem prinosul nostru de recunoştinţă. Nu îi vom putea uita niciodată, cu toate că unora nici nu le cunoaştem numele. Recunoştinţa faţă de ei o vom arăta la sfânta Liturghie.

Se cuvine să privim acum spre cei alături de care am parcurs drumul nostru de formare. Le mulţumim tuturor colegilor noştri, mai mari sau mai mici, pentru momentele frumoase petrecute împreună, dar şi pentru momentele mai grele, pe care poate că nu le-am fi depăşit fără ajutorul lor. Mulţumim părintelui Florin şi întregului cor pentru munca depusă ca această sfântă Liturghie să fie cu adevărat înălţătoare.

Vă mulţumim dumneavoastră iubiţi credincioşi. Vă mulţumim că îi primiţi cu dragoste pe preoţii dumneavoastră, că-i respectaţi şi că le sunteţi aproape şi în momentele de sărbătoare, dar şi atunci când întâmpină dificultăţi. Vă mulţumim şi vă îndemnăm să nu încetaţi să înălţaţi rugi către Dumnezeu, pentru ca să trimită în secerişul său, preoţi după inima lui Cristos, Fiul său.

Pentru toţi şi pentru toate: MULŢUMIM. Domnul să vă binecuvânteze pentru tot binele pe care l-aţi făcut.
Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.