6 februarie 2012
În solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, în ziua de vineri, 11 iunie 2010, în catedrala din Iaşi, au fost hirotoniţi 24 de preoţi, 14 pentru Dieceza de Iaşi, doi pentru Arhidieceza de Bucureşti, şapte pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali şi unul pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel. Acest moment a dorit să marcheze şi încheierea Anului Sfintei Preoţii.

Acest eveniment a început cu o zi înainte cu profesiunea de credinţă, rostită de candidaţi în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”, din Iaşi.

Vineri, 11 iunie 2010, la ora 11.00 a început celebrarea euharistică, precedată de o procesiune din biserica „Adormirea Maicii Domnului” spre catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”.

PF Michel Sabbah, patriarh emerit de Ierusalim a fost oaspetele de seamă, venit în vizită în România, alături de care au participat PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, superiori ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali şi ai Custodiei „Fericitul Ieremia” a Fraţilor Minori Capucini, prelatul Albert Holenstein, profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi. Numărul de preoţi a fost impresionant, fiind peste 200 de concelebranţi.

Participanţii la acest eveniment au umplut catedrala, printre care părinţii, rudele, prietenii şi toţi cei care au dorit să participe la bucuria celor care, prin impunerea mâinilor episcopului şi prin harul lui Dumnezeu, au fost hirotoniţi preoţi.

Corul Institutului Teologic din Iaşi, dirijat de pr. prof. dr. Florin Spătariu, a animat celebrarea euharistică.

La începutul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a salutat pe patriarhul de Ierusalim, pe episcopi, pe candidaţii la Preoţie, pe oaspeţii din Italia, Germania, Polonia, Franţa, America Latină şi pe toţi credincioşii prezenţi. „E sărbătoarea iubirii, a Inimii preasfinte, a preoţiei. Se încheie Anul Sfintei Preoţii. E sărbătoarea Bisericii noastre, e sărbătoarea voastră, dragi candidaţi la preoţie: astăzi răspundeţi la alegerea lui Isus”, a precizat episcopul de Iaşi.

După proclamarea Evangheliei, toţi candidaţii la preoţie au răspuns prezent la apelul făcut de rectorul seminarului din Iaşi pr. Wilhelm Dancă.

Noii preoţi sunt:
Pentru Dieceza de Iaşi:

Bîrnat Cristian (Frumoasa), Bejan-Piser Ciprian (Braşov), Blaj Marcelin (Buruieneşti), Cimpoieşu Cazimir (Arini), Cojan Marius (Bacău „Sfântul Nicolae”), Farcaş Cătălin (Bacău „Fericitul Ieremia”), Iancu Pius-Petru (Bacău „Sfântul Nicolae”), Ilieş Marius Petrică (Roman „Sfânta Tereza”), Imbrişcă Ionuţ-Eremia (Săbăoani „Sfântul Mihail”), Mogda Petru-Mihăiţă (Vizantea), Pîrţac Emanuel (Răchiteni), Robu Eugen (Săbăoani „Sfântul Mihail”), Rotăraş Ştefan Cătălin (Oneşti „Sfânta Tereza”), Sascău Gabriel (Bacău „Sfântul Nicolae”);

Pentru Arhidieceza de Bucureşti:

Bulai Maricel-Ghiorghiţă (Nicolae Bălcescu), Văcaru Claudiu (Săbăoani „Sfânta Cruce”);
Pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Provincia „Sfântul Iosif” din România:
Antochi Ionel (Butea), Avădăni Petru (Pildeşti), Baciu Adrian (Bacău „Sfânta Cruce”), Cibea Cătălin (Giurgiu „Vizita Sfintei Fecioare Maria”), Franţ Felix-Gheorghe (Floreşti), Kelemen Dragoş (Craiova „Toţi Sfinţii”), Pal Irimia-Romică (Galbeni);

Pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini, Custodia „Fericitul Ieremia” din România:
Bortoş Corneliu (Sagna)

La predică, Preasfinţitul Petru Gherghel a făcut referinţă la evenimentele trăite: solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, încheierea Anului Sfintei Preoţii, hirotonirea a 24 de preoţi. „Ştiind că astăzi Sfântul Părinte se află la Roma, înconjurat de peste 15.000 de preoţi, însoţiţi de mulţi episcopi din întreaga lume, de aici, din catedrala noastră, ne îndreptăm cu gândul în Piaţa «Sfântul Petru» şi aducem nu numai rugăciunile noastre, ci şi oferta slujirii noastre ca episcopi şi preoţi, şi, mai mult, prezentăm şi oferta celor 24 de candidaţi ce vor fi astăzi înscrişi în inima lui Isus, ca prietenii şi colaboratorii săi, ca păstori de suflete”. A amintit apoi de răspunsul pe care l-a dat teologul elveţian Hans Urs von Balthasar la întrebarea: „Pentru ce aţi ales să fiţi preot”. „Eu nu am ales, ci am fost ales”, a răspuns teologul.

„Este ziua noastră, a subliniat episcopul în continuare, ziua celor consacraţi, ziua celor care sunt aleşi de Domnul şi trebuie să ne bucurăm că atâtea suflete, atâţia credincioşi s-au rugat şi continuă să se roage pentru noi, ca să rămânem fideli preoţiei noastre. Îi mulţumim Domnului pentru acest dar măreţ”.

La final s-a adresat candidaţilor: „Doresc să vă spun că sunteţi privilegiaţi să intraţi în sfânta Preoţie în această zi. (...) Voi sunteţi bucuria inimii lui Isus şi a tuturor celor ce vă însoţesc. Sperăm ca voi să iscăliţi cu propria voastră ofertă actul supremei dăruiri şi al speranţei pe care toţi o aşezăm în voi. Prin voi să continue în Biserică iubirea Inimii sale şi a sfintei Preoţii”.

După predică, diaconii au declarat înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei şi au promis ascultare şi respect episcopilor şi superiorilor lor. S-au prosternat cu faţa la pământ şi s-a cântat Litania tuturor sfinţilor. Au urmat impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare.

Cei hirotoniţi au îmbrăcat apoi hainele preoţeşti, iar mâinile le-au fost unse cu sfânta crismă. Le-au fost înmânate pâinea şi vinul şi au primit sărutul păcii. Au urcat în altar şi, alături de episcopi şi de ceilalţi preoţi, au celebrat prima lor Liturghie.

La finalul sfintei Liturghii pr. Iancu Pius, neoprezbiter, a adresat cuvântul de mulţumire pentru darul primit, după care toţi preoţii nou-sfinţiţi au împărţit binecuvântarea specială.

PS Cornel Damian, în cuvântul său, a adus salutul şi sentimentele de recunoştinţă ale ÎPS Ioan Robu şi i-a încurajat pe noii preoţi să-l imite pe Dumnezeu în răbdare, mai ales la scaunul de spovadă.

Preafericirea sa Michel Sabbah a mulţumit pentru invitaţie şi pentru ospitalitate, i-a salutat pe noii preoţi şi a implorat de la Domnul pentru ei pacea în inimi şi în munca pastorală din parohiile unde vor activa. „Vă doresc să fiţi preoţi sfinţi”, le-a spus patriarhul. Pe credincioşi i-a îndemnat să se roage pentru pacea Ierusalimului, locul unde lumea întreagă poate găsi răscumpărarea. Ultimele cuvinte le-a spus în limba română: „Vă invit pe toţi în Ţara Sfântă”.
După sfânta Liturghie, neoprezbiterii s-au întâlnit cu rudele şi prietenii pentru o agapă frăţească.

De asemenea, la Chişinău a fost hirotonit întru preoţie diaconul Stanislav Obreja care a studiat la Institutul Teologic din Iaşi. Apoi ceilalţi doi colegi ai neoprezbiterilor, diaconii Florin Bordeuş şi Marian Blînda, vor primi treapta prezbiteratului în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti, duminică 13 iunie 2010.

Duminicile ce vor urma vor fi, de asemenea, pline de bucurie pentru că preoţii nou sfinţiţi vor celebra prima lor Liturghie în comunităţile de provenienţă.

Impresii:
„A fost o zi minunată, plină de bucurie, plină de Cristos. După anii de formare seminarială, a venit momentul mult aşteptat când m-am apropiat de altar împreună cu colegii mei nou sfinţiţi, de Viaţa care dă viaţă oricărei vieţi, de Lumina care luminează orice lumină. În timpul anilor de formare din seminar am învăţat şi am încercat să-mi însuşesc ideea conform căreia nu te poţi dărui total dacă nu-ţi aparţii total, dar am înţeles că nu-ţi poţi aparţine total decât atunci când îi aparţii total lui Cristos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că m-a ales ca să-l pot alege, că m-a întărit cu harurile sale de-a lungul întregii vieţi şi mă încredinţez lui şi mijlocirii tuturor sfinţilor pentru ca preoţia la care sunt făcut părtaş să fie cale pentru oameni spre Cristos”. (pr. Marius Cojan)
Pentru mine primirea sacramentului sfintei Preoţii constituie bucuria vieţii mele. Am trăit cu multă intensitate momentele celebrării şi am simţit până în adâncul sufletului fiecare gest cuprins în liturgia de hirotonire. Mă simt privilegiat de Dumnezeu pentru faptul că am primit acest sacrament în anul dedicat sfintei Preoţii. Are o însemnătate deosebită pentru mine şi cred că îmi voi aminti toată viaţa de această frumoasă potrivire a providenţei. Pornesc în preoţie alături de marea familie a preoţilor care m-a primit cu bucurie în sânul ei cerând Preasfintei Inimi a lui Isus să îmi dăruiască harul de a deveni cât mai mult asemenea ei în slujirea poporului lui Dumnezeu. (pr. Maricel-Ghiorghiţă Bulai)

Impresie de la Chişinău
„A fost un moment emoţionant după 8 ani de formare la Iaşi la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif”. Faptul de a fi singur sfinţit în catedrala din Chişinău, m-a făcut să mă simt cu totul în centrul atenţiei, să mă simt special în ochii lui Dumnezeu, dar şi în ochii poporului care cu multă nerăbdare a aşteptat un astfel de moment. Pentru mine a fost cu atât mai mult un moment de bucurie cu cât, eu sunt primul preot autohton care am terminat seminarul la Iaşi şi am fost sfinţit la mine acasă. Voi activa în cadrul Diecezei de Chişinău. Liturghia a fost oficiată de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău alături de care au concelebrat 30 de preoţi. Pe această cale doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul Preoţiei, să mulţumesc în mod special preoţilor şi colegilor de la seminarul din Iaşi care au fost mereu alături de mine în drumul meu de formare. Mă rog pentru poporul din Republica Moldova pentru ca Dumnezeu să ofere noi vocaţii la sfânta Preoţie. Mulţumesc tuturor. Dumnezeu să ne binecuvânteze”. (pr. Stanislav Obreja)

Mihail Cojan
Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Moştenirea spirituală a fericitului John Henry card. Newman Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în anul academic 2010-2011 o serie de conferinţe şi dezbateri publice tema „Biseri...
Formarea liturgică a preoţilor Pentru o celebrare demnă şi cuviincioasă Misiunea preotului în misiunea Bisericii (La missione del prete nella missione della Chiesa, a c...
Scandalul preoţilor obişnuiţi În filmul spaniol „Ultimul pisc” A fost prezentat la Roma un film apărut în Spania la 4 iunie şi care, relatând v...
Scrisoare către preoţi Dragii noştri păstori, La încheierea Anului Sfintei Preoţiei dorim să exprimăm aprecierea, mulţumirea şi recunoştinţa Acţiunii Catolice pen...
Iaşi: Interviu cu PF Michel Sabbah, patriarh emerit de Ierusalim La invitaţia Preasfinţitului Petru Gherghel, Preafericirea sa Michel Sabbah, patriarh emerit al Ierusalimului, s-a aflat, în perioada 9-16 iunie...
  •  
     

    
Calendar Catolic

Luni, 6 februarie 2012

Sfintii zilei
Ss. Paul Miki şi îns., m. **; Doroteea, m. 
Liturghierul Roman
Ss. Paul Miki şi îns., m. ** 
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
roşu, P
Lectionar
Gal 2,19-20: Eu trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci în mine trăieşte Cristos
Ps 125: Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie
Mt 28,16-20: Mergeţi, învăţaţi toate popoarele 
Liturgia orelor
Luni din săptămâna a 5-a de peste an 
Meditatia zilei
Ss. Paul Miki şi îns., m. ** 


  

Va recomandam
Mediul Noului Testament

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Evanghelie şi tradiţie rabinică

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

La început. Geneză 1-11

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

Psalmii

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.


  

Copyright 2010 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Powered by Distinctiva