
În perioada 31 martie – 3 aprilie 2011, echipa sectorului tineri al Acţiunii Catolice România a organizat la Timişu de Sus, jud. Braşov, exerciţii spirituale cu tema: „Ascultare, dăruire, servire – ieri, azi şi întotdeauna” la care au participat 24 de tineri din Acţiunea Catolică Iaşi, ASTRU eparhial Lugoj, ASTRU Cluj, ASTRU Blaj şi ASTRU Oradea.
Itinerariul spiritual a fost conceput pe cele două laturi: interioritate şi fraternitate, iar meditaţiile au fost ţinute de asistentul spiritual al sectorului tineri – Pr. Iuliu Muntean.
Programul a început joi seara cu sosirea participanţilor, urmată de un moment de cunoaştere şi rugăciunea de seară.
Ziua de vineri a stat sub semnul interiorităţii, participanţii având ocazia să descopere, pornind de la un film documentar, rugăciunea contemplativă.
Cea de-a treia zi a fost dedicată fraternităţii, tinerii fiind invitaţi să aprofundeze aspecte de iubire creştinească, descoperind aceste lucruri pe grupuri de discuţii, iar seara s-a încheiat cu rugăciunea Taize.
Din program nu au lipsit: Liturghia zilnică, momentele de rugăciune şi posibilitatea de reîmpăcare cu Dumnezeu prin intermediul Spovezii.