Probabil a fost numai viclenia calendarului, în însă cuvintele înalte şi angajante ale preşedintelui Napolitano în importantul discurs despre cei 150 de ani de unitate cu privire la raporturile stat-Biserică şi la prezenţa catolicilor în Italia, nu puteau să aibă un ecou mai bun în pronunţarea Marii Camere a Curţii europene a drepturilor omului din Consiliul Europei. Cu o sentinţă articulată şi echilibrată, făcută publică astăzi, a modificat decizia din prima instanţă şi a absolvit statul italian cu privire la problema expunerii crucifixului în sălile de şcoală.

Cu o decizie luată în largă majoritate (cincisprezece voturi contra două) a recunoscut că „percepţia subiectivă” a reclamanţilor nu poate configura o încălcare obiectivă a „obligaţiei statului de a respecta dreptul părinţilor de a asigura educaţia şi învăţământul copiilor lor conform cu convingerile lor religioase şi filozofice”. A constatat, cu self-restraint înţelept, că nu aparţine Curţii europene să intre în dezbaterea internă a statelor în privinţa diferitelor competenţe ale organelor jurisdicţionale interne. În sfârşit, a afirmat că Curtea trebuie „să respecte alegerile statelor în domeniile delicate”, al educaţiei şi al religiei, limitându-se „să se asigure că aceste alegeri nu comportă o formă de îndoctrinare”. Ceea ce cazul de faţă nu poate configura, fiind garantat în mod absolut dreptul părinţilor în situaţia italiană specifică.

Este vorba de o sentinţă care face ordine într-un cadru, cel al drepturilor şi identităţilor, fundamental pentru dezvoltările Europei, în care părea dobândită o derivă până la urmă nihilistă. Aceasta nu este deloc inevitabilă, aşa cum a demonstrat de altfel constituirea în acest proces a unei serii ample şi calificate de state (între care cel mai mare dintre cei care aderă la Consiliu, Federaţia Rusă) şi de organizaţii neguvernamentale.

Dincolo de epuizarea extremă a unei idei nihiliste despre drepturi, care ajunge să creeze gol, un gol în care în mod inevitabil este destinată să iasă în evidenţă legea celui mai puternic, punctul este tocmai a porni din nou de la persoană, de la aspectul concret al vieţii şi al situaţiilor, în care sunt necesare puncte de referinţă.

Crucifixul, cu prezenţa sa tăcută, discretă, dar sinceră, în spaţiile publice exprimă astăzi tocmai acea „laicitate sănătoasă” de care este mare nevoie în Europa, pentru a face să crească, şi să rodească, democraţia. Consensurile, largi, transversale şi în diferite aspecte neprevăzute, pe care Benedict al XVI-lea le-a primit dezvoltând această temă, ultima dată în marele şi angajantul discurs din Westminster Hall, demonstrează că poate fi un drum important care trebuie împărtăşit, fără bariere.

____________

Satisfacţie din partea Sfântului Scaun

Publicăm textul integral al declaraţiei directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, despre sentinţa de astăzi a Marii Camere a Curţii europene a drepturilor omului.

„Sentinţa Curţii europene a drepturilor omului cu privire la expunerea obligatorie a crucifixului în sălile din şcolile publice italiene este primită cu satisfacţie din partea Sfântului Scaun.

De fapt, e vorba de o sentinţă destul de angajantă şi care face istorie, aşa cum demonstrează rezultatul la care a ajuns Marea Cameră la sfârşitul unei examinări aprofundate a problemei. Marea Cameră a răsturnat, de fapt, sub toate profilurile o sentinţă din prima instanţă, adoptată în unanimitate de o Cameră a Curţii, care provocase nu numai recursul statului italian pârât, ci şi sprijinul acordat lui de numeroase alte state europene, în măsură neîntâmplată până acum, şi adeziunea multor organizaţii neguvernamentale, expresie a unui vast simţ al populaţiilor.

Aşadar se recunoaşte la un nivel juridic foarte autoritar şi internaţional că cultura drepturilor omului nu trebuie să fie pusă în contradicţie cu fundamentele religioase ale civilizaţiei europene, căreia creştinismul a dat o contribuţie esenţială. În afară de asta se recunoaşte că, după principiul de subsidiaritate, este necesar să se garanteze oricărei ţări o marjă de apreciere în ceea ce priveşte valoarea simbolurilor religioase în propria istorie culturală şi identitate naţională şi în ceea ce priveşte locul expunerii lor (cum de altfel a fost reafirmat în aceste zile şi de sentinţe ale Curţilor supreme din unele ţări europene). În caz contrar, în numele libertăţii religioase s-ar tinde în schimb în mod paradoxal la limitarea sau chiar la negarea acestei libertăţi, ajungând să se excludă orice exprimare a ei din spaţiul public. Şi făcând astfel s-ar încălca însăşi libertatea, întunecând identităţile specifice şi legitime. Curtea spune deci că expunerea crucifixului nu este îndoctrinare, ci expresie a identităţii culturale şi religioase a ţărilor cu tradiţie creştină. Noua sentinţă a Marii Camere este binevenită şi pentru că ea contribuie în mod eficace la restabilirea încrederii în Curtea europeană a drepturilor omului din parte unei mari părţi dintre europeni, convinşi şi conştienţi de rolul determinant al valorilor creştine în propria lor istorie, dar şi în construcţia unitară europeană şi în cultura sa de drept şi de libertate”.

_______________

Curaj şi înţelepciune

Curtea europeană a drepturilor omului de la Strasbourg a pus un punct important la problema crucifixului în şcolile publice italiene. A făcut asta întorcându-se asupra unei decizii luată în anul 2009, când accepta recursul unei cetăţene italiene de origini finlandeze, Soile Lautsi, şi recunoştea că prezenţa crucifixului în şcolile statale italiene ar fi „contrară dreptului părinţilor de a-şi educa proprii copii după convingerile lor şi dreptului minorilor la libertatea de religie şi de gândire”.

Sentinţa fusese atacată de Italia şi recursul ţării noastre a fost susţinut şi de un vast grup de reclamanţi. După ce a fost acceptat recursul, problema a fost discutată la Strasbourg la 30 iunie 2010 şi acum a venit pronunţarea judecătorilor europeni: expunerea crucifixului nu configurează nici o încălcare a drepturilor umane din partea Italiei. Pronunţarea Curţii este deosebit de importantă. Nu numai pentru că aduce clarificare încă o dată asupra faptului că un crucifix pe pereţii sălilor de şcoală nu este impunere făcută conştiinţelor – în Italia dezbaterea cu privire la valoarea simbolului creştin durează de mult timp şi are multe nuanţe – şi că laicitatea – s-ar putea adăuga – nu este lipsa, golul de simboluri şi identităţi. De fapt, există un cu totul alt filon referitor la sentinţa Curţii şi care se referă la tema subsidiarităţii care trebuie respectată în raporturile dintre state şi instituţiile europene, necesitatea de a valoriza nivele diferite, sensibilităţi şi atitudini diferite proprii multor realităţi naţionale.

Şi pe acest plan merge Curtea care în mai multe pasaje din pronunţare se referă la marjele proprii de evaluare ale unui stat, de exemplu cu privire la dacă este necesară sau nu valorizarea tradiţiilor proprii, rămânând de altfel în cadrul respectării drepturilor şi libertăţilor tutelată de Convenţia despre drepturile omului.

În această direcţie se regăsesc acele elemente de „curaj şi înţelepciune” care, de exemplu, au fost prezentate imediat în sentinţă de către Observatorul permanent al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, monseniorul Aldo Giordano. Curaj şi înţelepciune pentru a depăşi locuri comune asupra unei laicităţi greşit înţelese şi, mai ales, pentru a reda respiraţie unei considerări serioase a tradiţiilor, a identităţilor şi a valorilor diferitelor popoare europene. Tradiţii, identităţi şi valori care nu se pot elimina şi care ar trebui să poată fi considerate nu o ameninţare, ci o resursă pentru Europa „plurală” care deja există şi pe care am voi-o tot mai plină de dialog şi de respect între persoane şi popoare.

Alberto Campoleoni

______________

Pentru ce poate să rămână

„Dacă este adevărat că crucifixul este înainte de toate un simbol religios, totuşi nu subzistă în acest caz elemente care să ateste eventuala influenţă pe care expunerea unui simbol de această natură pe pereţii sălilor de şcoală ar putea să o aibă asupra elevilor”. Aceasta este concluzia la care a ajuns la 18 martie Marea Cameră a Curţii drepturilor omului de la Strasbourg cu sentinţa asupra cazului Lautsi-Italia referitoare la expunerea crucifixului în sălile de şcoală. Aşadar, simbolul credinţei creştine poate să rămână în sălile de şcoală fără a exista temerea faţă de libertatea de educaţie şi faţă de dreptul la instruire a copiilor şi a tinerilor, aşa cum este garantat de Convenţia europeană a drepturilor omului.

„În sentinţa definitivă a Marii Camere, pronunţată în cazul Lautsi şi alţii împotriva Italiei – se citeşte într-o notă oficială –, Curtea europeană a drepturilor omului a concluzionat în majoritate (cincisprezece voturi contra două)” pentru „neîncălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 1 (dreptul la instruire) la Convenţia europeană a drepturilor omului”. Cazul, aminteşte aceeaşi Curte, „se referea la prezenţa crucifixului în sălile din şcolile publice din Italia, incompatibilă, conform reclamanţilor, cu obligaţia statului de a respecta, în exercitarea propriilor funcţiuni în materie de educaţie şi învăţământ, dreptul părinţilor de a garanta propriilor copii o educaţie şi un învăţământ conforme cu convingerile lor religioase şi filozofice”. Marea Cameră, corectând sentinţa precedentă din noiembrie 2009 a uneia din Camerele Curţii, afirmă: „Deşi este comprehensibil bă reclamanta poate să vadă în expunerea crucifixului în sălile din şcolile publice frecventate de copiii săi o lipsă de respect din partea statului faţă de dreptul ei de a le garanta lor o educaţie şi un învăţământ conforme cu convingerile sale filozofice, percepţia ei personală nu este suficientă ca să integreze o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 1”. Această sentinţă, care este definitivă, a fost transmisă imediat – aşa cum au explicat cei 17 judecători, prezidaţi de francezul Jean-Paul Costa – Comitetului de miniştri din Consiliul Europei, cel mai mare organism politic al instruirii, pentru a-i controla executarea.

Analizând sentinţa dată de Marea Cameră a Curţii de la Strasbourg, reies şi argumente care probabil vor provoca dezbatere la nivel cultural, politic şi jurisprudenţial atât în Italia cât şi în Europa. De fapt, Curtea afirmă: „Guvernul italian susţinea că prezenţa crucifixului în sălile din şcolile publice oglindeşte şi astăzi o importantă tradiţie care trebuie perpetuată. Apoi adăuga că, în afară de a avea o semnificaţie religioasă, crucifixul simbolizează principiile şi valorile care stau la baza democraţiei şi civilizaţiei occidentale, şi asta i-ar justifica prezenţa în sălile de şcoală”. De la Curte vin în această privinţă două reflecţii: „Cât priveşte primul punct, Curtea subliniază că, dacă pe de o parte decizia de a perpetua sau nu o tradiţie depinde de marja de discreţionalitate a statelor adunate, evocarea acestei tradiţii nu le scuteşte totuşi de obligaţia de a respecta drepturile şi libertăţile consacrate de Convenţie şi de Protocolurile sale”. Referitor la al doilea punct, „afirmând că Consiliul de Stat şi Curtea de Casaţie” italiene „au poziţii divergente cu privire la semnificaţia crucifixului şi că nu s-a pronunţat Curtea constituţională cu privire la această problemă, Curtea consideră că nu este misiunea ei să ia poziţie într-o dezbatere între jurisdicţii interne”.

Sentinţa cu privire la crucifix dată de Marea Cameră a Curţii drepturilor omului constată că „făcând obligatorie prezenţa crucifixului în sălile din şcolile publice, normativa italiană atribuie religiei majoritare din ţară o vizibilitate preponderentă în ambientul şcolar. Totuşi Curtea consideră că acest lucru nu este suficient pentru a integra o operă de îndoctrinare din partea statului”. Curtea mai subliniază că „un crucifix pus pe un zid este un simbol în mod esenţial pasiv, a cărui influenţă asupra elevilor nu poate fi comparată cu un discurs didactic sau cu participarea la activităţi religioase”. În afară de asta, pentru judecători „efectele vizibilităţii mari pe care prezenţa crucifixului o atribuie creştinismului în ambientul şcolar trebuie să fie redimensionate” deoarece: „această prezenţă nu este asociată la un învăţământ obligatoriu al creştinismului; conform guvernului, spaţiul şcolar este deschis altor religii (faptul de a purta simboluri şi de a îmbrăca uniforme cu conotaţie religioasă nu este interzis elevilor, practicile referitoare la religiile care nu sunt majoritare sunt luate în consideraţie, sfârşitul Ramadamului este adesea sărbători în şcoli…); nu subzistă elemente care să arate că autorităţile sunt intolerante faţă de elevii care aparţin altor religii”.

Gianni Borsa

(După agenţia SIR, vineri 18 martie 2011)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu