Sentinţa era aşteptată pentru astăzi şi a venit punctuală. Marea Cameră a Curţii europene pentru drepturile omului de la Strasbourg a absolvit Italia de acuza de încălcare a drepturilor umane prin expunerea crucifixului în sălile de şcoală. Aşa cum se ştie, în noiembrie 2009, Curtea acceptase cererea unei cetăţene italiene de origine finlandeză, Soile Lautsi, pronunţându-se împotriva expunerii crucifixului, susţinând că prezenţa lui în şcolile statale ar fi „contrară dreptului părinţilor de a-şi educa proprii copii după convingerile lor şi dreptului minorilor la libertatea de religie şi de gândire”. Curtea, de asemenea, condamnase Italia să-i plătească 5.000 de euro lui Lautsi pentru daune morale. Guvernul italian a prezentat imediat recurs şi în sprijinul Italiei au prezentat recurs şi alte zece ţări, adică Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, San Marino, Rusia, Monaco şi România. Recursul a fost discutat la Strasbourg la sfârşitul lunii iunie 2010 şi acum vine pronunţarea Curţii care acceptă recursul italian. Decizia a fost adoptată cu 15 voturi pentru şi două împotrivă. Judecătorii de la Strasbourg s-au „considerat în afară” de la dezbaterea despre valoarea crucifixului, declarând în această privinţă incompetenţa Curţii.

„Dacă este adevărat că crucifixul este înainte de toate un simbol religios, totuşi nu subzistă în acest caz elemente care să ateste eventuala influenţă pe care expunerea unui simbol de această natură pe zidurile din sălile de şcoală ar putea să o aibă asupra elevilor”. Aceasta este concluzia la care a ajuns astăzi Marea Cameră a Curţii drepturilor omului din Strasbourg cu sentinţa despre cazul Lautsi-Italia referitoare la expunerea crucifixului în sălile de şcoală. „În sentinţa definitivă a Marii Camere, pronunţată astăzi în cazul Lautsi şi alţii împotriva Italiei – se citeşte într-o notă oficială – Curtea europeană a drepturilor omului a conchis în majoritate (cincisprezece voturi contra două)” pentru „neîncălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 1 (dreptul la instruire) la Convenţia europeană a drepturilor omului”. Cazul, aminteşte aceeaşi Curte „se referea la prezenţa crucifixului în sălile din şcolile publice din Italia, incompatibilă, conform reclamanţilor, cu obligaţia statului de a respecta, în exercitarea propriilor funcţiuni în materie de educaţie şi învăţământ, dreptul părinţilor de a garanta propriilor copii o educaţie şi un învăţământ conforme cu convingerile lor religioase şi filozofice”.

Marea Cameră a Curţii drepturilor omului din Strasbourg, corectând sentinţa precedentă din noiembrie 2009, afirmă: „Deşi este comprehensibil că reclamanta poate să vadă în expunerea crucifixului în sălile din şcolile publice frecventate de copiii ei o lipsă de respectare din partea statului a dreptului ei de a le garanta lor o educaţie şi un învăţământ conform cu convingerile sale filozofice, percepţia ei personală nu este suficientă să integreze o încălcare a articolului 2 din Protocolul nr. 1. Această sentinţă care este definitivă, va fi acum transmisă – aşa cum explică cei 17 judecători, prezidaţi de francezul Jean-Paul Costa – Comitetului miniştrilor din Consiliul Europei, cel mai mare organism politic al instituţiei, „care controlează executarea ei”.

„Primesc cu mare satisfacţie sentinţa Curţii europene a drepturilor omului în privinţa prezenţei crucifixului în şcoli”. Roberta Angelilli, vicepreşedinte al Parlamentului european, imediat ce a aflat conţinutul sentinţei pronunţată la Strasbourg, a afirmat: „Este o victorie pentru Italia şi pentru ţările care au fost alături de ea”. „Această sentinţă are o mare valoare pentru că este rezultatul unei bătălii dusă înainte de toate forţele politice care au acţionat în apărarea unui simbol care cuprinde valori care merg dincolo de crezul religios, în care cetăţenii recunosc propriile rădăcini istorice şi culturale şi care este mai ales element de coeziune”. Angelilli adaugă: „Politicile de primire şi toleranţă promovate de UE trebuie să fie realizate înainte de toate prin respectarea tradiţiilor şi a rădăcinilor identitare ale cetăţenilor din statele membre”.

(După agenţia SIR, vineri 18 martie 2011)
Traducere de pr. dr. Mihai Patrascu