La 18 martie sentinţa Curţii de la Strasbourg

Alberto Campoleoni

Vineri 18 martie, Curtea europeană a drepturilor omului din Strasbourg va da sentinţa definitivă asupra cazului Crucifixului în sălile din şcolile publice italiene. A anunţat asta într-un comunicat însăşi Curtea care în noiembrie 2009 acceptase cererea unei cetăţene italiene de origine finlandeză, Soile Lautsi, pronunţându-se împotriva expunerii Crucifixului, susţinând că prezenţa sa în şcolile statale ar fi „contrară dreptului părinţilor de a-i educa pe copiii lor după convingerile lor şi dreptului minorilor la libertatea de religie şi de gândire”. Curtea, de asemenea, condamnase Italia să plătească 5000 de euro lui Lautsi pentru daune morale.

Guvernul italian a prezentat imediat recurs şi în sprijinul Italiei l-au prezentat şi alte zece ţări, adică Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, San Marino, Rusia, Monaco şi România. Recursul a fost discutat la Strasbourg la sfârşitul lunii iunie 2010 şi acum vine în sfârşit sentinţa Curţii.

Problema este deosebit de delicată şi se referă la teme forte cum ar fi libertatea religioasă şi libertatea de educaţie. Îndeosebi tema libertăţii religioase este una „caldă” în Europa şi sunt actuale afirmaţiile făcute tot în aula din Strasbourg, cu ocazia recursului făcut împotriva sentinţei Curţii, despre o libertate religioasă evocată pentru a se nega pe însăşi. Preşedinţia Conferinţei episcopale italiene, la 16 iunie 2010, în ajunul discuţiei de la Strasbourg, se exprima, printre altele, astfel: „Dorim ca în examinarea unei probleme aşa de delicate să se ţină cont de sentimentele religioase ale populaţiei şi de aceste valori, precum şi de faptul că în toate ţările europene s-a afirmat şi se dezvoltă tot mai pozitiv dreptul de libertate religioasă, din care expunerea simbolurilor religioase reprezintă o expresie importantă”.

Mai mult, tot preşedinţia CEI sublinia puţin mai înainte că „prezenţa simbolurilor religioase şi îndeosebi a crucii, care reflectă sentimentul religios al creştinilor de orice denumire, nu se traduce într-o impunere şi nu are valoare de excludere, ci exprimă o tradiţie pe care toţi o cunosc şi o recunosc în înalta sa valoare spirituală, şi ca semn al unei identităţi deschise dialogului cu orice om de bunăvoinţă, al sprijinului în favoarea celor nevoiaşi şi suferinzi, fără distincţie de credinţă, etnie sau naţionalitate”. Deci, expunerea Crucifixului – cum de altfel au subliniat mai multe pronunţări în Italia – nu discriminează, nici nu „violentează” libertăţile. Mai degrabă, pentru istoria culturală deosebită  oferă o ocazie în plus pentru a reflecta tocmai asupra proprie libertăţi şi tradiţii, patrimoniu preţios pentru toţi. Vom vedea dacă şi Curtea va fi de acord.

(După agenţia SIR, luni 14 martie 2011)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu