en-USro-RO

Register | Login
Wednesday, May 23, 2012

Joi, 3 martie 2011, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi a fost onorat să-l primească pe Mons. Roland Minnerath, arhiepiscop şi mitropolit de Dijon (Franţa), care a susţinut în aula magna  a Institutului conferinţa „Evanghelizare şi postmodernitate”, din cadrul seriei de manifestări academice dedicate temei „Biserica şi secularizarea. Provocări şi strategii pastorale”, pe care Institutul o propune celor interesaţi de răspândirea mesajului evanghelic în contextul societăţii actuale.

Mons. Roland Minnerath s-a născut în anul 1946. A urmat studiile teologice la Sorbona, Strasbourg şi la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, unde a obţinut titlul de doctor în teologie şi în drept canonic. A fost hirotonit preot în 1978, pentru Dieceza de Strasbourg. Între anii 1980-1989 a activat în cadrul serviciului diplomatic al Sfântului Scaun, lucrând în Brazilia, în Germania şi în Secretariatul de Stat din Vatican. Începând cu anul 1989 a fost profesor de teologie la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Strasbourg. A publicat numeroase lucrări referitoare la istoria Bisericii primare şi la relaţia dintre Biserică şi stat. A fost numit arhiepiscop şi mitropolit de Dijon (Franţa) în anul 2004. Este consultor în cadrul Secretariatului de Stat din Vatican, a fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale între anii 1999-2009 şi este, de asemenea, membru al Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale din Vatican.

Dimineaţă, la ora 7, Mons. Minnerath a prezidat Sfânta Liturghie în capela Institutului, exprimându-şi bucuria de a vedea numărul mare de seminarişti şi de părinţi profesori prezenţi la altar. Studenţii au fost încurajaţi să aprofundeze învăţătura creştină, care aduce o mai mare credibilitate mesajului evanghelic.

La ora 17.00, conferinţa susţinută de oaspetele francez a reunit corpul profesoral şi studenţii teologi ai Institutului, dar şi alţi oaspeţi interesaţi de problema evanghelizării în societatea postmodernă. O prezenţă deosebită a fost aceea a Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, care a salutat această manifestare culturală.

Conferinţa Mons. Minnerath a avut trei părţi. În partea întâi, intitulată „Raportul creştinism-cultură”, au fost prezentate date cu privire la raportarea creştinismului faţă de cultura occidentală. Dacă în primele trei secole creştinismul a propus o credinţă care zămisleşte o contra-cultură în raport cu lumea elenistică şi greco-romană; asistăm ulterior la naşterea şi proliferarea unei adevărate civilizaţii creştine, atât în Orient, cât şi în Occident. Procesul de secularizare este iniţiat în secolul al XIV-lea şi continuă până în prezent, deşi niciodată nu au putut fi eradicate elementele culturii creştine.

Partea a doua a conferinţei, intitulată „Deconstrucţia culturii creştine”, a prezentat deformarea centrului culturii, care nu-l mai are ca subiect pe Dumnezeu, ci pe om. Tot în această parte cei prezenţi au fost familiarizaţi cu modernitatea, percepută ca o versiune secularizată a eticii creştine. Potrivit gândirii moderne, raţiunea nu mai este o participare la Cuvântul întrupat, ci capătă un orizont terestru, material; gândire preluată şi de postmodernitate, care domină peisajul cultural al Europei occidentale din ultimii 20 de ani.

În partea a treia a acestei conferinţe, intitulată „În ce fel ar trebui abordată problema postmodernităţii”, s-a încercat conturarea posibilelor ocazii de evanghelizare care pot apărea în postmodernitate, care promovează o nouă etică universală eliberată de legea naturală. În faţa acestei provocări, Biserica îşi face simţită prezenţa prin afirmarea valorilor evanghelice cu ocazia diferitelor întruniri organizate de diferite organizaţii cu caracter social. Au fost analizate Conferinţele ONU de la Cairo (1994) şi Pekin (1995), care au ridicat probleme ce ating direct persoana umană.

În concluzie, conferenţiarul a arătat că ucenicii lui Cristos trebuie să facă să strălucească o altă viziune despre om şi despre societatea umană în faţa unei culturi mediatice, individualiste şi nihiliste, aşa cum este cea propusă de postmodernitate.

 

Andrei Dumitrescu

 

 

Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Iaşi (ITRC): Conferinţa „Biserica şi secularizarea. Curtea neamurilor” susţinută de prof Vittorio Possenti Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în anul academic 2010-2011 o serie de conferinţe şi dezbateri publice pe tema „Bis...
Iaşi (ITRC): Conferinţa „Evanghelizare şi postmodernitate” susţinută de Mons. Roland Minnerath, arhiepiscop de Dijon. Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în anul academic 2010-2011 o serie de conferinţe şi dezbateri publice tema „Biseri...
Iaşi (ITRC): Conferinţa „Biserica şi secularismul: corpul şi etica lui.” susţinută de prof. Violeta Barbu. Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în anul academic 2010-2011 o serie de conferinţe şi dezbateri publice pe tema „Bis...
„Secularizarea sub semnul ambivalenţei” Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în anul academic 2010-2011 o serie de conferinţe şi dezbateri publice tema „Biseri...
ITRC: Conferinţa „Biserica şi Statul la Mons. Anton Durcovici” Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în anul academic 2010-2011 o serie de conferinţe şi dezbateri publice cu tema „Bis...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.