Cel care l-a creat pe Adam este ţinut în braţe prunc
Manuel Nin
În Bisericile orientale sărbătoarea de la 2 februarie subliniază întâlnirea dintre umanitate şi divinitate. Mărturisită deja de Egeria pe la sfârşitul secolului al IV-lea, sărbătoarea va intra la Constantinopol în anul 542 după o epidemie teribilă. Roman Melodul, mort în anul 555, are un singur kontakion pentru această sărbătoare.
Introducerea dă dimensiunea cristologică a sărbătorii: „Din înaltul cerurilor l-au văzut fiinţele incorporale şi au spus: Astăzi asistăm la un spectacol minunat şi extraordinar. Cel care l-a creat pe Adam este ţinut în braţe prunc, cel care este fără margini este strâns între braţele acelui bătrân. Cel care este transportat pe umerii heruvimilor a luat locuinţă în mijlocul oamenilor. Cel care plăsmuieşte pruncii în sânul mamelor a devenit prunc într-o fecioară, şi a rămas unit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, veşnic împreună cu ei”.
Apoi Roman îi dă cuvântul Mariei care, imagine a Bisericii însăşi, mărturiseşte divinoumanitatea celui pe care îl poartă în braţe: „Ce apelativ voi găsi pentru tine, fiul meu? Îţi voi spune om perfect? Dar eu ştiu că a fost divină zămislirea ta. Şi dacă te numesc Dumnezeu, mă uimesc văzându-te în toate asemenea cu mine. Trebuie să-ţi ofer laptele meu sau lauda mea? Faptele tale te proclamă Dumnezeu fără timp, chiar dacă te-ai făcut om, sau prieten al oamenilor”.
Apoi bătrânul Simeon se adresează lui Cristos pe care îl ţine în braţele lui. Cuvintele lui demonstrează bucurie şi frică „deoarece cu ochii sufletului vedea cetele de îngeri şi de arhangheli care cântau gloria lui Cristos. Şi rugându-se spunea: Ocroteşte-mă şi nu mă consuma, tu care eşti foc al naturii divine şi prieten unic al oamenilor”.
Ca într-o anaforă euharistică este descris apoi misterul răscumpărării: „Tu eşti imaginea absolut perfectă a substanţei incomprehensibile a Tatălui, lumina inaccesibilă, sigiliul imutabil al divinităţii, tu care exişti din veşnicie şi ai creat orice lucru, tu care odinioară ai primit ofertele lui Abel şi ale celorlalţi drepţi ai tăi. Mare şi glorios eşti tu, născut de Cel Preaînalt în mod inexprimabil, o, fiu preasfânt al Mariei! Eu te proclam unul, vizibil şi invizibil, finit şi infinit; te cunosc şi te cred Fiu veşnic al lui Dumnezeu după natură, dar te declar şi fiu al Fecioarei dincolo de natură”.
Simeon apoi explică Mariei ceea ce se întâmplă şi se va întâmpla prin intermediul ei: „A rămas uimită Fecioară şi vizionarul i-a spus ei: Toţi profeţii l-au vestit pe fiul tău, pe care l-ai născut fără sămânţă. Despre tine vorbea profetul, pentru că poartă încuiată eşti tu, Mamă a lui Dumnezeu! Prin tine a intrat şi a ieşit Domnul. Fiul tău este viaţa, răscumpărarea şi învierea noastră a tuturor. El a venit pentru că doreşte să-i ridice pe cei căzuţi răscumpărând din moarte creaturile sale”.
Şi tot Simeon se adresează lui Cristos: „Menţine promisiunea cuvântului tău, o, Cuvântule, trimite-mă la Abraham şi la patriarhi. Voind ca Enoh şi Ilie să nu simtă moartea, o, Doamne, te-ai complăcut să-i iei de pe acest pământ în mod misterios pentru ca să fie într-un loc plin de lumină şi fără plâns. Aşa cum te-am văzut în mod fizic şi am avut privilegiul de a te ţine în braţe, fie ca eu să văd gloria ta împreună cu Tatăl tău şi cu Duhul Sfânt, pentru că ai rămas acolo sus în timp ce coborai printre noi”.
Răspunsul lui Cristos este o prevestire a coborârii lui Cristos în Ade, pentru care acelaşi Simeon devine un profet: „Şi Regele ceresc a răspuns: Din lumea caducă te voi trimite la locuinţa veşnică, o, iubitul meu. Eu te trimit la Moise şi la ceilalţi profeţi: lor vesteşte-le că eu, cel despre care ei au vorbit, iată am sosit şi am fost născut de o fecioară. Curând voi ajunge la tine pentru a-i răscumpăra pe toţi, eu care sunt unicul prieten al oamenilor”.
(După L’Osservatore Romano, 2 februarie 2011)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu