De Andrea Palmieri

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

 

Dialogul teologic, condus de Comisia mixtă internaţională dintre Biserica catolică şi Biserica ortodoxă în ansamblul ei, a avut câteva dificultăţi, dar, graţie voinţei ferme de a continua în căutarea depăşirii piedicilor existente încă, exprimată de toţi membrii săi, nu s-a oprit.

Comisia, care este compusă din doi reprezentanţi din fiecare din cele paisprezece Biserici ortodoxe autocefale (Patriarhia ecumenică, Patriarhiile din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Bulgaria, Georgia, Bisericile din Cipru, Grecia, Polonia, Albania şi din Ţinuturile din Cehia şi din Slovacia) şi din tot atâţia reprezentanţi ai Bisericii catolice, s-a întâlnit la Viena între 20-27 septembrie 2010, sub preşedinţia arhiepiscopului de atunci Kurth Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi a mitropolitului de Pergam, Ioannis (Zizioulas), din Patriarhia ecumenică. Reuniunea de la Viena a fost a XII-a sesiune plenară a Comisiei, a cărei instituire a fost în mod oficial anunţată cu Declaraţia comună semnată de Patriarhul ecumenic Dimitrios I şi de Ioan Paul al II-lea la sfârşitul vizitei acestuia din urmă la Fanar la 30 noiembrie 1979. Ospitalitatea oferită de arhidieceza de Viena a fost generoasă şi s-a dovedit preţioasă şi colaborarea Fundaţiei Pro-Oriente.

Sesiunea plenară de la Viena a fost dedicată studiului, deja demarat la sesiunea precedentă din Cipru (2009), problemei rolului episcopului de Roma în comuniunea Bisericii în primul mileniu, pe baza unui text elaborat de Comitetul mixt de coordonare în anul 2008. Cu acest text – care, cu o metodologie prevalent de tip istoric, lua în considerare elementele istorice mai relevante – se intenţiona continuarea reflecţiei asupra temei primatului în Biserica universală, inaugurată cu sesiunea plenară de la Ravenna (2007). De fapt, în acea sesiune Comisia a aprobat şi a publicat un document cu titlul Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: comuniune eclezială, conciliaritate şi autoritate, în care catolicii şi ortodocşii afirmau împreună, pentru prima dată, necesitatea unui primat la nivel de Biserică universală şi concordau că acest primat revenea scaunului din Roma şi episcopului său, în timp ce recunoşteau încă deschisă problema referitoare la modalitatea de exercitare a primatului, la fundamentele scripturiste şi la interpretările istorice.

Bazându-se pe afirmaţiile importante ale documentului din Ravenna, Comisia a elaborat un proiect de lucru, conform căruia atenţia avea să se concentreze asupra primului mileniu atunci când creştinii din Orient şi Occident erau uniţi.

În timpul reuniunii de la Viena, Comisia a continuat analizarea atentă şi îngrijită a faptelor istorice şi a mărturiilor referitoare temei obiect al studiului. Căutarea unei interpretări împărtăşite a acestor date s-a dovedit o operaţiune foarte complexă, care a cerut studiu aprofundat şi dialog răbdător. În pofida angajării dedicate, nu a fost posibil să se găsească un acord pentru publicarea unui document comun. Unii membri au exprimat perplexitatea lor în faţa posibilităţii de aprobare a unui text cu caracter esenţialmente istoric din partea unei Comisii teologice. Ei, ca teologi şi păstori, nu se simţeau suficient de competenţi pentru a exprima judecăţi despre probleme istorice destul de complexe cu privire la care adesea nu există unanimitate nici măcar între specialiştii materiei. În schimb, alţi membri au subliniat că, pentru a rămâne fideli mandatului conţinut în documentul de la Ravenna, trebuia examinat nu numai rolul episcopului de Roma, ci şi rolul conciliilor.

După o lungă discuţie, delegaţia catolică a acceptat să considere textul examinat ca un instrument de lucru care va putea să fie util în următoarele etape ale dialogului atunci când se va trata tema primatului dintr-o perspectivă mai mult teologică. În acelaşi timp, s-a decis de comun acord să se înfiinţeze o sub-comisie mixtă care să înceapă să studieze aspectele teologice şi ecleziologice ale primatului în relaţie cu sinodalitatea şi care va trebui apoi să supună propria lucrare Comitetului mixt de coordonare în vederea redactării unui nou document.

În lunile următoare, cei doi preşedinţi ai Comisiei mixte, cardinalul Koch şi mitropolitul Ioannis, au avut ocazia să pună de acord câteva aspecte practice referitoare la noua sub-comisie mixtă, cum ar fi, de exemplu, numărul membrilor, metoda de lucru, datele. În lumina acordului substanţial obţinut cu privire la fiecare din aceste puncte, se poate prevedea că sub-comisia de mai sus va duce la sfârşit misiunea sa într-un timp scurt din punct de vedere raţional.

În această perspectivă, rezultatul sesiunii plenare de la Viena nu poate să fie considerat un eşec. Alegerea de a continua dialogul adoptând o perspectivă mai teologică reprezintă o posibilitate pentru a reflecta cu profunzime mai mare asupra temei primatului. În afară de asta, marea muncă desfăşurartă pentru studierea şi interpretarea comună a izvoarelor din primul mileniu referitoare la rolul episcopului de Roma va fi preţioasă pentru elaborarea unui document teologic despre primat şi sinodalitate.

Lucrarea Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic se desfăşoară în cadrul relaţiilor ecleziale dintre catolici şi ortodocşi caracterizate, în decursul anului care tocmai a trecut, de un climat pozitiv. Între numeroasele exemple care s-ar putea cita, trebuie amintite cel puţin două evenimente de relevanţă deosebită: Zilele de spiritualitate ortodoxă rusă în Vatican, care s-au desfăşurat la 17 şi 18 mai, cu prezenţa la Roma a mitropolitului Hilarion, preşedinte al Departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe al Patriarhiei de Moscova, în timpul cărora Patriarhul Kyrill a voit să ofere un concert lui Benedict al XVI-lea cu ocazia aniversării a cinci ani de la alegerea sa la tronul pontifical; întâlnirea lui Benedict al XVI-lea cu arhiepiscopul de Nea Iustiniana şi întregul Cipru, Chrysostomos, şi membrii sinodului Bisericii ortodoxe din Cipru, în timpul călătoriei apostolice a Sfântului Părinte în insulă, între 4-6 iunie, prima a lui Benedict al XVI-lea într-o naţiune majoritar ortodoxă. Amintind de călătoria în Cipru, în alocuţiunea adresată Curiei Romane la 20 decembrie 2010, Papa a afirmat în mod semnificativ: „Rămâne de neuitat ospitalitatea Bisericii ortodoxe pe care am putut s-o experimentăm cu mare recunoştinţă. Chiar dacă deplina comuniune nu ne este încă dăruită, totuşi am constatat cu bucurie că forma fundamentală a Bisericii antice ne uneşte profund pe unii cu alţii: slujirea sacramentală a Episcopilor ca purtătoare a tradiţiei apostolice, citirea Scripturii conform hermeneuticii lui Regula fidei, înţelegerea Scripturii în unitatea multiformă centrată pe Cristos dezvoltată graţie inspiraţiei lui Dumnezeu şi, în sfârşit, credinţa în centralitatea Euharistiei în viaţa Bisericii”.

Relaţiile bune dintre Biserica catolică şi Biserica ortodoxă au favorizat şi întâlniri şi dialoguri la nivel local. Să ne gândim, numai pentru a da un exemplu, la al II-lea Forum catolic-ortodox cu tema „Raporturile Biserică-stat: perspective teologice şi istorice”, promovat de Conferinţele episcopale catolice din Europa şi de reprezentanţi ai Bisericilor ortodoxe prezente în Europa şi desfăşurat în octombrie în insula Rodi, graţie ospitalităţii generoase a Patriarhiei ecumenice. Lucrările Forumului au contribuit la conştientizarea convergenţelor existente deja cu privire la probleme sociale şi etice de importanţă crucială pentru prezentul şi viitorul Europei şi al omenirii şi a importanţei unei angajări comune pentru a revitaliza patrimoniul valorilor creştine, aplicându-le la exigenţele şi la necesităţile actuale ale societăţii europene. Bazându-se pe marea apropiere a respectivelor doctrine morale şi sociale este posibil încă de acum, şi este foarte de dorit, ca ortodocşii şi catolicii să întreprindă împreună proiecte concrete de colaborare pentru susţinerea valorilor de inspiraţie creştină care constituie matricea civilizaţiei şi a culturii europene.

Căutarea comuniunii depline între cele două Biserici, care este scopul ultim la care este finalizat dialogul teologic, în aceste ultime timpuri a avut un nou stimulent în conştiinţa comună că trebuie înfruntate împreună provocările urgente date de societatea secularizată de astăzi, uneori ostilă mesajului creştin. În mesajul adresat Patriarhului ecumenic, Bartolomeu, cu ocazia sărbătorii sfântului Andrei, la 30 noiembrie, Benedict al XVI-lea a afirmat: „Într-o lume marcată de o crescândă interdependenţă şi solidaritate, suntem chemaţi să proclamăm cu reînnoită convingere adevărul Evangheliei şi să-l prezentăm pe Domnul Înviat ca răspunsul la cele mai profunde întrebări şi aspiraţii spirituale ale bărbaţilor şi femeilor de astăzi. Pentru a putea reuşi în această misiune, trebuie să continuăm să înaintăm pe drumul spre comuniunea deplină, arătând că am unit deja eforturile noastre pentru o mărturie comună adusă Evangheliei în faţa oamenilor din timpul nostru”. Cu această convingere, Biserica catolică, în dialog cu Biserica ortodoxă, continuă angajarea ei pentru restaurarea unităţii vizibile depline între toţi cei care cred în Cristos.

 

(După L’Osservatore Romano, 20 ianuarie 2011)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu