Pentru prima dată în istoria Curţii Europene a Drepturilor Omului, zece state membre, între care Rusia, s-au declarat „amicus curiae”, adică terţă parte, în faţa sentinţei dată împotriva statului italian care interzice expunerea crucifixului în sălile de şcoală şi care va fi studiată de Marea Cameră a acestui Tribunal la 30 iunie.

Tribunalul a comunicat marţi la European Centre for Law and Justice (ECLJ) lista membrilor care s-au declarat în apărarea Italiei: Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, San Marino, România şi Federaţia Rusă.

Aceste zece state, care fac parte din cele 47 de naţiuni ale Consiliului Europei, au cerut în mod formal Tribunalului să se poată prezenta în mod oficial ca „terţă parte” atunci când va fi instrumentat procesul în faţa Marii Camere. Condiţia de „terţă parte” permite statelor să poată prezenta în formă oficială Tribunalului observaţii scrise şi orale.

Aceste ţări intenţionează să intervină în sprijinul statului italian care face totul pentru a fi anulată sentinţa din luna noiembrie 2009 care interzice crucifixele în şcolile publice. În acelaşi timp, douăsprezece organizaţii neguvernamentale (ONG) au fost admise de Tribunal ca „terţă parte”. Până acum nici un stat sau ONG nu a intervenit în sprijinirea sentinţei.

În afară de aceste zece state membre, alte state s-au pronunţat împotriva sentinţei din 3 noiembrie 2009, cum ar fi Austria sau Polonia care au făcut declaraţii politice la 19 noiembrie respectiv 3 decembrie.

„Este vorba de un precedent important pentru viaţa Tribunalului, pentru că în general statele membre se abţin să intervină sau intervin numai atunci când cazul loveşte un cetăţean din statul propriu”, a explicat agenţiei Zenit Gregor Puppinck, director al European Centre for Law and Justice.

„«Cazul Crucifixului» este unic şi nu are precedent. Zece state au decis să explice Curţii care este limita jurisdicţiei sale şi care este limita capacităţii sale de a crea noi «drepturi» împotriva voinţelor statelor membre. În toate acestea se poate vedea o contrabalansare a puterii sale”.

„Cazul Crucifixului”, cunoscut şi precum „cazul Lautsi”, a fost predat la Marea Cameră a Tribunalului după ce guvernul italian a prezentat recurs la 28 ianuarie împotriva sentinţei dată de Secţiunea a Doua a Tribunalului la 3 noiembrie 2009.

În această primă instanţă, Tribunalul se exprimase afirmând că prezenţa Crucifixului în sălile de şcoală este „contrară dreptului părinţilor de a-i educa pe copii în linie cu propriile convingeri şi cu dreptul copiilor la libertatea de religie”, pentru că studenţii ar putea să simtă „că sunt educaţi într-un ambient şcolar care are pecetea unei anumite religii”.

Tribunalul a continuat afirmând că prezenţa Crucifixului putea să fie „tulburătoare din punct de vedere emotiv” pentru copilul doamnei Lautsi (cea care a prezentat recursul) şi că n-ar fi permis „să fie învăţaţi elevii la o gândire critică” sau la acel „pluralism educativ care este esenţial pentru conservarea unei societăţi democratice”.

Tribunalul a concluzionat că era vorba de o încălcare a articolului 2 din Protocol numărul 1 (Dreptul la educaţie), precum şi a articolului 9 (libertatea religioasă) din Convenţie.

Această decizie a fost dur criticată din partea experţilor politici şi a juriştilor din diferite state europene şi considerată ca o impunere a „laicismului”. În concret, s-a spus că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu prevede că statul „este obligat la neutralitate confesională în cadrul instruirii publice obligatorii” sau în orice alt sector public.

În realitate, diferite state membre ale Consiliului Europei sunt „state confesionale”, în sensul că au o religie oficială sau îl recunosc pe Dumnezeu în legile şi constituţiile lor.

Transmiţând la 2 martie Marii Camere decizia cu privire la „cazul Lautsi”, Tribunalul a recunoscut că sentinţa din noiembrie ridică grave probleme legale şi trebuie să fie reconsiderată pentru formarea tribunalului.

La 29 aprilie, guvernul italian a prezentat memorandumul său la Tribunal explicând că judecătorii de la Strasbourg nu au competenţe pentru a impune laicismul într-o ţară, îndeosebi în Italia, o naţiune caracterizată în majoritate de credincioşi care practică şi se identifică în religia catolică.

Decizia Tribunalului, care va urma după audienţa publică a Marii Camere care va avea loc la 30 iunie, va fi publicată la sfârşitul anului.

(După Zenit, 1 iunie 2010)