en-USro-RO

Register | Login
Wednesday, May 23, 2012

Tema: Biserica şi secularizarea. Provocări şi strategii pastorale

Introducere

Secularizarea are diferite semnificaţii, dintre ele, potrivit lui Ch. Taylor, trei par să fie mai importante: secularizarea califică (1) societatea în care relaţiile, comportamentele şi instituţiile publice nu se mai întemeiază pe credinţa în Dumnezeu; (2) desemnează societatea în care Bisericile s-au golit parţial sau complet; (3) indică societatea în care credinţa şi practica religioasă au devenit ceva opţional. Aceste trei semnificaţii sunt strâns legate între ele, fapt confirmat de comportamentul şi de mentalitatea etsi Deus non daretur din societăţile secularizate ale Europei.

Pentru societatea românească, secularizarea are cel puţin două semnificaţii: (1) defineşte confiscarea bunurilor bisericeşti de către puterea politică seculară – aşa cum s-a întâmplat pe vremea domnitorului Al. I. Cuza sau în 1948, când guvernul comunist a preluat puterea în România; (2) desemnează societatea eliberată de prezenţa şi influenţa religiei. Acest ultim sens a apărut în timpul iluminismului, dar la noi s-a maturizat în a doua parte a secolului al XX-lea, când societatea românească „multilateral dezvoltată” a renunţat la tradiţiile şi credinţele religioase şi, în acelaşi timp, a transferat sensul lor în lumea profană. De exemplu, suveranitatea lui Dumnezeu a devenit suveranitatea Statului sau a Poporului, calitatea lui Dumnezeu de a fi infinit a fost atribuită Universului etc. Controlată de presiunea ideologiilor ateismului militant, secularismul totalitar a devenit un fel de religie.

Au trecut mai bine de două decenii de la căderea regimului comunist şi rănile pe care le-a provocat în structurile corpului social şi în conştiinţele oamenilor sunt în continuare foarte adânci. Biserica, clasa politică şi societatea civilă au făcut câţiva paşi spre vindecarea acestora, dar paşii nu sunt nici suficienţi, nici convingători. Dintre multe altele, credem că trei răni ar trebui să atragă atenţia forurilor competente şi să reacţioneze cumva, şi anume dezintegrarea societăţii, distrugerea individului şi ofuscarea credinţei creştine.

Este adevărat că, în ultima vreme, Biserica a căutat să reacţioneze la aceste provocări, dar glasul ei a fost destul de slab, şi din când în când nu s-a auzit chiar deloc, în ciuda mijloacelor sale de comunicare în masă. Oare de ce? Oare exercită cineva vreun fel de presiune contra Bisericii? Oare creştinii şi păstorii Bisericii sunt cuprinşi de frică? Oare Statul se substituie societăţii civile şi se comportă în mod fundamentalist secularist, respingând dialogul cu Biserica şi, în loc să promoveze binele comun, susţine interese oligarhice?

În acest context secularizat, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi propune o serie de conferinţe în timpul anului academic 2010/2011, urmărind un obiectiv prioritar, şi anume depăşirea cristoamneziei, a cristofobiei şi trăirea integrală a credinţei, recuperând acele valori care ar putea sta la baza unui proiect de societate pe măsura persoanei umane.

Câteva propuneri ca punct de pornire al dezbaterilor: omul adevărat este omul educat, iar valorile familiei şi ale educaţiei sunt ireductibile. Apoi, deşi necesare, nu bunăstarea şi câştigul economic asigură bunul mers al societăţii, ci promovarea binelui comun, virtuţile solidarităţii şi subsidiarităţii, care se sprijină pe integritatea, onestitatea şi rectitudinea indivizilor. În fine, cum putem să prindem spiritul marilor valori?

 

Precizări metodologice

Conferinţele vor avea loc din două în două săptămâni, joia, potrivit programului de mai jos, în Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.

Pentru a acoperi o arie cât mai largă de experienţe şi de interese pe tema conferinţelor, am invitat profesori specialişti în domeniu şi preoţi, ori episcopi din ţară şi din străinătate.

În luna noiembrie, vom avea un oaspete deosebit, şi anume Cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică din Vatican, care va conferenţia cu acest prilej la Universitatea „Al. I. Cuza”, în Aula Mihai Eminescu.

În mod obişnuit, conferinţa durează între 40 şi 50 de minute, după care urmează dezbateri de circa 30 de minute.

Textele conferinţelor vor fi publicate în revista Dialog teologic. Conferenţiarii din străinătate sunt rugaţi să trimită conferinţa cel puţin cu o săptămână înainte, pentru a putea încredinţa publicului varianta românească a respectivei conferinţe.

La aceste conferinţe şi dezbateri sunt invitaţi într-un mod deosebit studenţii seminarişti, studenţii laici în teologie, profesorii din şcolile catolice de toate gradele, preoţii şi creştinii laici catolici şi ortodocşi interesaţi de temele anunţate.

 

Moderator: Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă

 

Locul: Aula Magna a Institutului Teologic Romano-Catolic, Iaşi, str. Văscăuţeanu, nr. 6.

Sem. I

Conferinţa I, 14.10. 2010 – Pr. conf. dr. Ştefan Lupu (Iaşi)

Moştenirea spirituală a Fericitului John Henry Card. Newman

 

Conferinţa II, 28.10. 2010 – Pr. lect. dr. Tarciziu Şerban (Iaşi)

Profilul „omului nou” în scrisoarea către Efeseni

 

Conferinţa III, 05.11.2010 – Card. Zenon Grocholewski (Vatican, Italia)

Adevăr şi libertate. O problemă fundamentală

 

Conferinţa IV, 25.11.2010 – Prof. dr. Flavio Pajer (Roma, Italia)

Educaţia religioasă între identităţi confesionale, dialog interreligios şi spiritualităţi confesionale

 

Conferinţa V, 9.12.2010 – Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă (Iaşi)

Biserica şi Statul la Mons. Anton Durcovici

 

Conferinţa VI, 16.12.2010 – Pr. lect. dr. Lucian Farcaş (Iaşi)

Secularizarea sub semnul ambivalenţei

 

Conferinţa VII, 13.01.2011 – Pr. prof. dr. Eduard Ferenţ (Iaşi)

Strigătul unui păstor şi terapia moravurilor credincioşilor săi

 

Sem. II (Program provizoriu)

 

Conferinţa I, 17.02.2011 - Prof. Violeta Barbu (Bucureşti)

 

Conferinţa II, 03.03.2011 – Mons. Roland Minnerath (Dijon, Franţa)

 

Conferinţa III, 17.03.2011 – Prof. Vittorio Possenti (Venezia, Italia)

 

Conferinţa IV, 31.03.2011 – Prof. Daniel Barbu (Bucureşti)

 

Conferinţa V, 7.04.2011 – Pr. prof. dr. Emil Dumea (Iaşi)

Religie şi valori în era globalizării.

 

Conferinţa VI, 5.05.2011 – Mons. Benone Farcaş (Chişinău, Rep. Moldova)

 

Conferinţa VII, 19.05.2011 – Mons. Marcelo Sanchez Sorondo (Vatican, Italia)

 

 

Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Name (required)

Email (required)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
„Nici o viaţă nu ne este străină” - Cum trebuie apărată Viaţa şi în Parohii Urmează textul intervenţiei pe care pr. Salvatore Vitello a avut-o la Firenze vineri 4 noiembrie cu ocazia celei dea XXXI-a Întâlniri Naţi...
Muzica pentru a redescoperi misterul euharistic Interviu luat lui Marco Ronchi, autorul lucrării „Muzica în liturgie” De Antonio Gaspari Centrul credinţei catolice trece prin mis...
Cardinalul Juan Luis Cipriani de Lima, acuzat pe nedrept de pasivitate Un peruan l-a acuzat în mod fals pe Cardinalul Juan Luis Cipriani de Lima pentru că nu s-a opus programului de sterilizare forţată efectuat de c...
Profilul „omului nou” în Scrisoarea către Efeseni Profilul „omului nou” în Scrisoarea către Efeseni     Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi organizează în...
A redescoperi esenţialul vocaţiei pentru a se sustrage condiţionărilor societăţii Viaţa călugărească şi secularizarea   De Jean-Louis Bruguès Arhiepiscop secretar al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică ...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Miercuri, 23 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Dezideriu, ep. m. 
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, III
Lectionar
Fap 20,28-38: Vă încredinţez lui Dumnezeu. El are puterea să-şi zidească lucrarea şi să vă facă părtaşi la moştenire
Ps 67: Toate popoarele, preamăriţi-l pe Domnul! (sau Aleluia!)
In 17,11b-19: Să fie una ca şi noi 
Liturgia orelor
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 
Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui 

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.