Cultura contemporană riscă amnezia 

„Rădăcinile creştine ale Europei sunt şi astăzi vii şi rodnice, în Orient şi în Occident, şi pot, ba chiar trebuie să inspire un nou umanism”. Asta a dorit Benedict al XVI-lea în seara de joi, 20 mai, în Aula „Paul al VI-lea”, la sfârşitul concertului oferit în onoarea lui de către Patriarhul Moscovei şi al tuturor Rusiilor, Kiril.

Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi-l, slujitori ai Domnului. Lăudaţi-l pe Domnul: Domnul este bun; cântaţi imnuri numelui său, pentru că este vrednic de iubire. Doamne, numele tău este pentru totdeauna; Doamne, amintirea ta este pentru orice generaţie. Aleluia.

Venerabili Fraţi,

Stimaţi Domni şi Doamne,

Iubiţi fraţi şi surori,

Am ascultat puţin mai înainte, într-o melodie sublimă, cuvintele din Psalmul 135, care interpretează bine sentimentele noastre de laudă şi de recunoştinţă faţă de Domnul, precum şi intensa noastră bucurie interioară pentru acest moment de întâlnire şi de prietenie cu iubiţii fraţi din Patriarhia de Moscova. Cu ocazia zilei mele de naştere şi a aniversării a 5 ani de la alegerea mea ca Succesor al lui Petru, Sanctitatea Sa Kiril I, Patriarh al Moscovei şi al tuturor Rusiilor, a voit să-mi ofere, împreună cu preafrumoasele cuvinte din mesajul său, acest extraordinar moment muzical, prezentat de mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, Preşedinte al Departamentului Relaţiilor Externe al Patriarhiei de Moscova, precum şi autor al Simfoniei tocmai executate. 

De aceea, profunda mea recunoştinţă se îndreaptă înainte de toate către Sanctitatea Sa Patriarhul Kiril. Lui îi adresez salutul meu cel mai fratern şi cordial, exprimând cu putere dorinţa ca lauda adusă Domnului şi angajarea pentru progresul păcii şi al înţelegerii dintre popoare să ne unească tot mai mult şi să ne facă să creştem în sintonia intenţiilor şi în armonia acţiunilor. Apoi îi  mulţumesc din toată inima mitropolitului Hilarion pentru salutul pe care cu atâta stimă a voit să mi-l adreseze şi pentru constanta sa angajare ecumenică, felicitându-l pentru creativitatea sa artistică, pe care am avut ocazia s-o apreciez. Alături el salut cu vie simpatie delegaţia Patriarhiei de Moscova şi pe iluştrii reprezentanţi ai Guvernului Federaţiei Ruse. Adresez salutul meu cordial domnilor cardinali şi episcopilor prezenţi aici, îndeosebi domnului cardinal Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi monseniorului Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii, care au organizat, cu dicasteriile lor şi în strânsă colaborarea cu reprezentanţii Patriarhiei, „Zilele culturii şi spiritualităţii ruse în Vatican”. Apoi, îi salut pe iluştrii ambasadori, distinsele autorităţi şi pe voi toţi, dragi prieteni, fraţi şi surori, îndeosebi comunităţile ruse prezente la Roma şi în Italia, care participă la acest moment de bucurie şi de sărbătoare. 

Pentru a pecetlui această ocazie în mod cu adevărat excepţional şi sugestiv a fost chemată muzica, muzica din Rusia de ieri şi de astăzi, propusă nouă cu mare măiestrie de Orchestra Naţională Rusă, condusă de maestrul Carlo Ponti, de Corul Sinodal de la Moscova, de Capela Cornilor din Petersburg. Adresez o mulţumire foarte vie tuturor artiştilor pentru talentul, angajarea şi pasiunea cu care propun atenţiei întregii lumi capodoperele din tradiţia muzicală rusă. În aceste opere, din care astăzi am ascultat o parte semnificativă, este prezent în mod profund sufletul poporului rus şi cu el credinţa creştină, care au o extraordinară exprimare chiar în divina liturgie şi în cântul liturgic care o însoţeşte mereu. De fapt, există o legătură strânsă, originară, între muzica rusă şi cântul liturgic: în liturgie şi din liturgie aproape că se eliberează şi porneşte mare parte din creativitatea artistică a muzicienilor ruşi, pentru a da viaţă unor capodopere care ar merita o mai mare cunoaştere în lumea occidentală. Am avut astăzi bucuria de a asculta bucăţi din mari artişti ruşi din secolul al XIX-lea şi al XX-lea, cum ar fi Musorgskij şi Rimski-Korsakov, Ceaikovskij şi Rachmaninov. Aceşti compozitori, dar mai ales acesta din urmă, au ştiut să preţuiască bogatul patrimoniu muzical-liturgic al tradiţiei ruse, reelaborându-l şi armonizându-l cu motive şi experienţe muzicale din Occident şi mai apropiate de modernitate. Pe această urmă cred că trebuie situată şi opera mitropolitului Hilarion. 

Aşadar, în muzică se anticipă deja şi, într-un fel, se realizează confruntarea, dialogul, sinergia dintre Orient şi Occident, precum şi între tradiţie şi modernitate. Tocmai la o asemenea viziune unitară şi armonioasă a Europei se gândea venerabilul Ioan Paul al II-lea, când, repropunând imaginea, sugerată de Vjaceslav Ivanovic Ivanov, a celor „doi plămâni” cu care trebuie să respire din nou, dorea o nouă conştiinţă a profundelor şi comunelor rădăcini culturale şi religioase ale continentului european, fără de care Europa de astăzi ar fi ca şi lipsită de un suflet şi oricum marcată de o viziune reductivă şi parţială. Tocmai pentru a reflecta ulterior asupra acestor probleme s-a desfăşurat ieri simpozionul, organizat de Patriarhia de Moscova, de dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi de cel al Culturii, cu tema: „Ortodocşii şi Catolicii în Europa astăzi. Rădăcinile creştine şi patrimoniul cultural comun din Orient şi Occident”. 

Aşa cum am afirmat de mai multe ori, cultura contemporană şi, îndeosebi, cea europeană riscă amnezia, uitarea, abandonarea patrimoniului extraordinar trezit şi inspirat de credinţa creştină, care constituie scheletul esenţial al culturii europene, şi nu numai al ei. De fapt, în afară de viaţa religioasă şi de mărturia atâtor generaţii de creştini, rădăcinile creştine ale Europei sunt constituite şi din inestimabilul patrimoniu cultural şi artistic, mândrie şi resursă preţioasă a popoarelor şi a ţărilor în care credinţa creştină, în diferitele sale exprimări, a dialogat cu culturile şi artele, le-a animat şi inspirat, favorizând şi promovând ca niciodată creativitatea şi geniul uman. Şi astăzi aceste rădăcini sunt vii şi rodnice, în Orient şi în Occident, şi pot, ba chiar trebuie să inspire un nou umanism, o nouă perioadă de progres uman autentic, pentru a răspunde în mod eficace la numeroasele şi uneori crucialele provocări pe care comunităţile noastre creştine şi societăţile noastre trebuie să le înfrunte, prima dintre toate cea a secularizării, care nu numai că stimulează să se facă abstracţie de Dumnezeu şi de proiectul său, dar ajunge să nege însăşi demnitatea umană, în vederea unei societăţi reglementate numai de interese egoiste. 

Să facem ca Europa să respire din nou cu ambii plămâni, să redăm suflet nu numai celor care cred, ci tuturor popoarelor Continentului, să promovăm din nou încrederea şi speranţa, înrădăcinându-le în experienţa milenară de credinţă creştină! În acest moment nu poate lipsi mărturia coerentă, generoasă şi curajoasă a celor care cred, pentru ca să putem privi împreună la viitorul comun ca la un viitor în care libertatea şi demnitatea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei să fie recunoscute ca valoare fundamentală şi să fie valorizată deschiderea spre Transcendent, experienţa de credinţă ca dimensiune constitutivă a persoanei. 

În piesa lui Musorgskij, intitulată Îngerul a proclamat, am ascultat cuvintele adresate de către înger Mariei, deci şi nouă: „O, neamuri, bucuraţi-vă!” Motivul bucuriei este clar: Cristos a înviat din mormânt „şi i-a înviat pe cei morţi”. Iubiţi fraţi şi surori, bucuria lui Cristos Înviat ne animă, ne încurajează şi ne susţine în drumul nostru de credinţă şi de mărturie creştină pentru a oferi adevărată bucurie şi speranţă solidă lumii, pentru a dărui motive valabile de încredere omenirii, popoarelor din Europa, pe care cu bucurie le încredinţez mijlocirii materne şi puternice a Fecioarei Maria. [În limba rusă: Reînnoiesc mulţumirea mea adresată Patriarhului Kiril, mitropolitului Hilarion, reprezentanţilor ruşi, orchestrei, corurilor, organizatorilor şi tuturor celor prezenţi]. Peste voi toţi şi peste cei dragi ai voştri să coboare cu îmbelşugare binecuvântările Domnului. 

(După L’Osservatore Romano, 22 mai 2010)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu