„Da”-ul spus fecundaţiei asistate nu este „da”-ul spus vieţii
de Marco Doldi
Decizia de a atribui premiul Nobel pentru medicină britanicului Robert Edwards pentru studiile sale asupra fecundaţiei în eprubetă trezeşte câteva perplexităţi legitime. Dacă a avea un copil este desigur un lucru bun, nu se pot uita mijloacele folosite şi circumstanţele. Aşadar nu e suficient a crede că studiile asupra fecundaţiei umane sunt pur şi simplu chestiuni tehnice şi nici nu se poate accepta că, din moment ce sunt posibile, nu există nici un rău în a recurge la aceste mijloace. Fecundaţia asistată, după treizeci de ani, încă n-a rezolvat aspectele etice mai grave: înlocuirea actului conjugal cu o intervenţie de laborator, pierderea de embrioni, congelarea lor, posibilitatea de folosire a gameţilor sexuale care nu aparţin cuplului, etc.
Sunt probleme suficient de cunoscute, asupra cărora nu este necesar să se revină. În schimb, se poate face o altă reflecţie: impune acest lucru, ca să spunem aşa, premiul Nober, care, ca atare, are o semnificaţie culturală foarte înaltă, pentru că exprimă modul în care omul construieşte viitorul său. La jumătatea anilor Cincizeci din secolul trecut, Romano Guardini (1885-1968), unul din cele mai înalte genii filozofice şi teologice din timpul nostru, publica o lucrare despre natura puterii, adică despre capacitatea omului contemporan de a folosi cunoştinţele ştiinţifice cu finalităţi tehnice. Puterea, în sine, este pură disponibilitate: ea îşi primeşte sensul său prin intermediul omului care devine conştient de ea, care decide cu privire la ea, care o transformă în acţiune, care asumă responsabilitatea. „Nu există putere fără responsabilitate corelativă. Există energiile iresponsabile ale naturii, sau mai bine zis energiile care acţionează în cadrul necesităţii culturale şi nu în cel al responsabilităţii. Dar nu există o putere iresponsabilă a omului” („Puterea”). Puterea, intervenţia cu tehnica asupra dimensiunii procreative a persoanei este mereu o instanţă umană, de care subiectul trebuie subiectul trebuie să-şi asume responsabilitatea. Da, puterea are un caracter esenţial, acela de a fi energia de care subiectul care o realizează este puternic responsabil. „În sine puterea – scrie tot Guardini – nu este nici bună, nici rea, dar primeşte propriul sens din decizia celui care o exercită”. Ea este condusă în mod substanţial de libertate. Ori, cum este înţeleasă astăzi aceasta? Se ştie: ca autonomie absolută, ca şi capacitate de a face totul şi, în alte circumstanţe, contrariul a tot. Puterea tehnologică devine, astfel, mijlocul operativ al libertăţii. În aceşti ani s-a văzut că tehnicile de fecundaţie asistată au fost răspunsul nu pur şi simplu la o dorinţă, ci la o concepţie de libertate, exprimată chiar ca formă de drept: dreptul la un copil!
Guardini atenţiona cu privire la folosirea rea a puterii, care conduce mereu la samavolnicie, care există atunci când cel mai puternic – în cazul fecundaţiei asistate este adultul – o exercită asupra celui mai slab: embrionul creat şi ameninţat, copilul conceput într-un context non-uman. Pericolul este ca puterea să fie exercitată pornind de la o voinţă care are o orientare morală falsă, adică nu mai are o obligaţie morală. Aşa se înţelege că puterea tehnologică cere să fie bine guvernată. A guverna este o poziţie umană, morală şi spirituală. Conţine conştiinţa de modul în care va fi lumea viitoare şi cum este încredinţată ea fiecărui om care o ocupă. Nici o lege nu va fi niciodată suficient de adecvată dacă omul – omul de ştiinţă ca şi persoana obişnuită – nu va fi convins că este păzitorul şi promotorul progresului autentic. Şi acesta nu este niciodată un simplu fapt tehnic, ci şi antropologic şi moral.
Omul trebuie să ajungă la stăpânirea lumii, dar rămânând într-un raport de ascultare de Dumnezeu şi realizând acea stăpânire ca slujire. „El trebuie să devină stăpân, dar rămânând fidel imaginii lui Dumnezeu care este în el şi fără a pretinde să fie el arhetipul”. Fecundaţia asistată este într-adevăr o slujire pentru umanitate sau nu este mai degrabă ocazia pentru câştiguri economice uriaşe în favoarea centrelor care o practică? Câte eforturi sunt folosite pentru a studia şi, în măsura posibilului pentru a vindeca infertilitatea, în faţa imenselor energii folosite pentru a dezvolta centrele de fecundaţie asistată?
Cu cât este mai mare puterea, cu atât este mai puternică tentaţia de a alege calea cea mai uşoară, cea a violenţei. Da, „a fi în posesia unei puteri care nu este definită de o responsabilitate morală şi necontrolată de o profundă respectarea a persoanei, înseamnă distrugerea umanului în sens absolut”. Un Nobel pentru medicină comportă consideraţii care să nu fie parţiale, ci adecvate la ceea ce constituie binele global al persoanei.
(După Agenţia SIR, 04.10.2010)
traducere de pr.dr. Mihai Pătraşcu