Lumina lui Chiara

În perioada slabelor pasiuni civile şi a incertitudinilor existenţiale Biserica propune o tânără femeie – Chiara Badano, moartă la vârsta de douăzeci de ani consumată de o boală care înspăimântă – ca exemplu al posibilităţii de a ieşi din lâncezelile sufletului şi din vieţi goale de bucurie şi de speranţă.

Astăzi când credinţa creştină redevine o cale strâmtă care se alege, numai în aparenţă noua fericită este o problemă de interes pur catolic, încheiată între graniţele unui ritual religios. Pentru modul în care Chiara a trăit viaţa sa, devenită dintr-o dată prea scurtă pentru a nu trezi regrete, beatificarea ei cuprinde mesaje puternice şi întretaie întrebări comune bărbaţilor şi femeilor din orice loc şi de orice convingere. Chiara Badano nu este un exemplu de creştinism perceput ca reziduu de legende îmbietoare pentru cei simpli, cât mai degrabă exemplu de libertate a spiritului întrupată în dinamicile zilnice ale trăirii noastre în contemporaneitate, când în societăţile cele mai secularizate se pune întrebarea dacă credinţa religioasă nu este o rezolvare superfluă. Un creştinism care schimbă viaţa deoarece cuprinde mintea şi inima. Ale tinerilor înainte de toate, dar ale oricărui căutător de sens.

Beatificând o tânără Biserica se pune în ascultare serioasă a cererii de autenticitate care se ridică de la tineri spre orice tip de autoritate. Tânăra Chiara a luat înţelepciunea vieţii nu atât din teorii abstracte cât mai degrabă dintr-o decizie tipică a adolescenţei pe care, în schimb, adulţii o trăiesc cu scepticism: a juca totul şi imediat pe iubire, cu voinţa de a o face veşnică. De altfel acesta este denominativul comun în sfinţi făcându-se abstracţie de vârstă: toţi sunt îndrăgostiţi de Isus Cristos, ales ca binele total al propriei vieţi. Din această urmare fac să apară o viaţă cu energii inimaginabile consumate pentru fericirea celorlalţi. Sfinţii obţin propria fericire consumându-se în slujirea aproapelui, săraci şi slabi în mod deosebit, consideraţi imagini vii ale lui Dumnezeu. E vorba de o fericire misterioasă şi rezistentă în faţa răului şi a suferinţelor din care este ţesută viaţa fiecăruia.

Cu sfinţenia nu se propune o viaţă de magii sau de puteri paranormale, ci o cale pe care toţi, fără deosebire, pot să meargă şi pe care toţi sunt în măsură s-o parcurgă trăind Evanghelia şi porunca cea mai mare conţinută în ea: să-l iubeşte pe Dumnezeu cu toate puterile şi să-i iubeşti pe alţii aşa cum te-a iubit Isus Cristos pe tine.

Chiara Badano este o tânără care, în timp, s-a îndrăgostit cu ardoare de Isus Cristos. Trăind şi murind în compania acestei mari iubiri, nu a avut timp pentru suferinţa ei, ci ochi şi inimă pentru alţii. În dialog constant cu acest Viu, fără a predica, a devenit o dovadă concretă că Dumnezeu nu este un hazard pe care să bazăm orbeşte pariul vieţii noastre, ci un interlocutor interesant care, dacă este căutat şi interogat, poate schimba calitatea trăirii şi morţii umane.

Când Biserica recunoaşte sfinţenia unui tânăr sau a unei femei tinere, aprinde o lumânare în întunericul timpurilor, în loc să-i blesteme întunecimea. La percepţia trudei de a trăi experimentată zilnic de fiecare se adaugă un ajutor alternativ: a înţelege că viaţa nu este în întregime aici, că sensul existenţei nu este cuprins numai între naştere şi moarte şi că, dacă iubim, se poate trăi în mod responsabil mulţumiţi chiar şi în orice gen de suferinţă şi de lipsuri.

Tinerii sunt prin definiţie purtători de viaţă şi greu se conciliază cu durerea. Tinereţea se regretă, se invidiază; este un bine dorit dar trecător. Se doreşte fierbinte recucerirea lui. Sfinţenia creştină are mult de împărţit cu această simţire umană, deoarece o experimentează şi încearcă s-o vindece cu unele garanţii diferite de ştiinţă: iubirea, capacitatea de a iubi este singurul elixir care asigură tinereţea inimii şi a spiritului chiar şi în declinul fizic cel mai respingător şi de neoprit.

Înainte de a fi un raţionament, sfinţii sunt un parcurs de viaţă trăită. Biserica se judecă după sfinţi şi nu numai după păcătoşi. De fiecare dată când ea proclamă fericită sau sfântă o persoană, în special dacă este tânără, reînnoieşte determinarea sa de a se schimba pe ea însăşi în mai bine. Pe sfinţii din secolul al douăzeci şi unulea Benedict al XVI-lea pariază reuşita unei adevărate reforme a Bisericii pornită de Conciliul al II-lea din Vatican.

Chiara Badano este prima persoană din cadrul Mişcării Focolarilor care devine fericită. O altă mare Chiara, fondatoarea acestei vaste mişcări de bărbaţi şi femei care ar vrea să transforme lumea cu iubirea, la numele tinerei sale ucenice, a voit să adauge cel de Luce (Lumină), aşa încât noua fericită este identificată de acum ca şi Chiara Luce Badano. Şi lumina interioară, se ştie, deschide mintea şi trezeşte inima.

c.d.c.

(După L’Osservatore Romano, 26 septembrie 2010)

traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu