La Consistoriul care a avut loc sâmbătă, 18 februarie 2012, la Vatican, papa Benedict al XVI-lea a ridicat la demnitatea de cardinal 21 de persoane. Printre aceştia se află şi Preafericitul Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică). Este al treilea cardinal român după Iuliu Hossu (1885-1973) şi Alexandru Todea (1912-2002).

Cardinalii sunt cei mai apropiaţi colaboratori ai papei. Ei sunt aleşi pentru a-l ajuta pe suveranul pontif în conducerea Bisericii fie în mod colegial, fie personal, îndeplinind diferite misiuni în cadrul Curiei Romane. De asemenea, cei care nu au împlinit 80 de ani au misiunea de a-l alege pe noul papă.

Preafericitul Lucian Mureşan s-a născut la 23 mai 1931 la Ferneziu (Baia Mare). După suprimarea Bisericii de către regimul comunist în anul 1948, a aşteptat un moment potrivit să studieze teologia, cu gândul să devină preot. A lucrat în diferite locuri, inclusiv la hidrocentrala de la Bicaz. În anul 1955 a intrat la Institutul Teologic de la Alba-Iulia. În anul 1958 (era în anul IV), la presiunea autorităţilor comuniste, a trebuit să părăsească Seminarul. A lucrat într-o carieră de piatră (zece ani) şi apoi la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri din Baia Mare (20 de ani). A continuat studiile în clandestinitate şi a fost sfinţit preot la 19 decembrie 1964; din anul 1985 a condus Eparhia de Maramureş, fiind confirmat în 1990 de Ioan Paul al II-lea. La 27 mai 1990 a fost consacrat episcop, la Baia Mare. La 4 iulie 1994, acelaşi papă l-a numit arhiepiscop Alba-Iulia şi Făgăraş şi mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma. La 16 decembrie 2005, Benedict al XV-lea l-a ridicat la demnitatea de arhiepiscop major.

Iuliu Hossu a fost primul român care a primit bereta roşie de cardinal. S-a născut la 30 ianuarie 1885, în satul Milaş (judeţul Bistriţa Năsăud). A studiat la Blaj şi Roma, obţinând titlurile de doctor în filozofie (1906) şi în teologie (1910). A fost hirotonit preot la 27 martie 1910. A fost episcop de Cluj-Gherla (1917) şi senator în Parlamentul României. Este cunoscut prin faptul că a citit Declaraţia Unirii la Alba-Iulia, la 1 decembrie 1918, îmbrăţişându-se cu episcopul ortodox Miron Cristea (viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). "Credinţa noastră este viaţa noastră" au fost cuvintele care l-au însoţit şi întărit pe drumul calvarului început la 28 octombrie 1948, când a fost arestat şi dus la Dragoslavele şi Căldăruşani, iar în 1950 la Sighetu Marmaţiei. În anul 1955 a fost dus în izolare la Curtea de Argeş, apoi - în 1956 - la Ciorogârla, şi din nou la Căldăruşani, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Papa Paul al VI-lea l-a creat cardinal "in pectore" (în secret), la 28 aprilie 1969. Fiind în plin regim comunist, la cererea lui, numele cardinalului a fost făcut public după moartea lui, în Consistoriul din 5 martie 1973. "Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă": cu aceste cuvinte pleca spre casa Tatălui, în Spitalul Colţea din Bucureşti, la 28 mai 1970.

Alexandru Todea a primit demnitatea de cardinal la 28 iunie 1991 din partea papei Ioan Paul al II-lea. S-a născut la 5 iunie 1912 în Teleac (jud. Maramureş). A studiat la Blaj şi apoi la Roma, obţinând în 1940 doctoratul în teologie. A fost hirotonit preot la 25 martie 1939. În perioada 1945-1948, preotul paroh şi profesorul Alexandru Todea a fost arestat de mai multe ori. Reuşind să evadeze din arestul securităţii de la Reghin, a fost consacrat episcop, în secret, la 19 noiembrie 1950. Arestat din nou la 31 ianuarie 1951, a fost anchetat şi judecat în 1952, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă şi dus la Sighetu Marmaţiei. După 13 ani de temniţă a fost repus în libertate în august 1964. A început o păstorire intensă în clandestinitate. La 12 martie 1990 a fost confirmat ca arhiepiscop de Alba-Iulia şi Făgăraş şi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, demnitate pe care o avea din anul 1986. S-a retras la 20 iulie 1994 din motive de sănătate. După o lungă suferinţă, a murit la Târgu-Mureş la 22 mai 2002.

Într-un interviu luat de pr. Adrian Dancă la Radio Vatican, Preafericitul Lucian mărturiseşte că i-a cunoscut pe primii doi cardinali: "Aceştia au fost farurile drumului meu în bezna comunismului şi în greutăţile pe care le-a parcurs Biserica".

În acelaşi interviu, arhiepiscopul povesteşte despre bucuriile şi suferinţele prin care a trecut: "O singură dorinţă fierbinte am avut: de a ajunge preot. Această dorinţă coincidea cu dorinţa mamei mele, care mă îndemna, spunându-mi: «Din zece feciori, măcar unul să fie oferit Domnului, slujind ca preot la altar». A fost dureros pentru mine că atunci când, mai târziu, mama îmi spunea aceste cuvinte, eu eram deja preot clandestin, hirotonit în secret. Nu puteam să-i spun nici mamei mele care m-a născut şi m-a crescut. Eram însă preot şi-i mulţumeam bunului Dumnezeu. Aceasta mi-a fost dorinţa foarte fierbinte şi aceasta Domnul mi-a împlinit-o ca pe cel mai mare dar al vieţii. Tot ce a fost de atunci încoace n-a coincis cu dorinţa mea, dar am acceptat cu aceleaşi cuvinte: «Facă-se voia ta, Doamne!»"

Într-un alt interviu acordat Agenţiei Agerpres, Preafericirea sa consideră că noua demnitate onorează Biserica din România şi întreaga naţiune română: "Dorinţa mea încă de copil a fost de a deveni preot, de a sluji poporul lui Dumnezeu, de a celebra sfintele taine. Toate celelalte slujiri la care Biserica m-a chemat de-a lungul anilor le-am primit în spirit de încredinţare în faţa planului Domnului, cerându-i mereu har şi ajutor spre a-mi putea împlini misiunea cu dăruire, după dorinţa inimii sale... Această numire (de cardinal) consider că este adresată în primul rând jertfei martirilor şi a întregii noastre Biserici, care au plătit cu sângele lor preţul fidelităţii faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa. Este grăitor în acest sens să ne gândim la cuvintele papei Pius al XII-lea adresate Bisericii Greco-Catolice din România în scrisoarea apostolică "Veritatem facientes" din 27 martie 1952, în plină prigoană comunistă, prin care papa săruta în chip spiritual lanţurile celor întemniţaţi pe nedrept, episcopi şi preoţi ai acestei Biserici. Pentru mine personal este o mare onoare şi o nouă responsabilitate în sânul Bisericii noastre, dar şi al Bisericii Universale".