Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, care va fi numit cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea, devenind astfel al treilea cardinal român, după Iuliu Hossu şi Alexandru Todea, consideră că numirea sa onorează Biserica din România şi întreaga naţiune română.
"Această demnitate reprezintă un semn al recunoaşterii importanţei Bisericii Române Unite şi a rolului ei în formarea conştiinţei naţionale şi în promovarea valorilor creştine în sânul neamului nostru. Voi prezenta în faţa Sfântului Părinte simţămintele vii de recunoştinţă şi de fidelitate din partea Sinodului Episcopilor, a clerului şi a credincioşilor noştri, precum şi întreaga preţuire din partea iubitului popor român, ţinând seama de faptul că în trecutul nu prea îndepărtat naţiunea română a constituit un model de urmat prin convieţuirea paşnică, într-un autentic spirit creştin, între diferitele Biserici şi confesiuni religioase", afirmă PF Lucian, într-un interviu acordat AGERPRES.
Înaltul prelat vorbeşte în interviu despre dorinţa sa de a deveni preot, manifestată încă de copil, despre slujirea în clandestinitate, în plină prigoană comunistă, despre noile însărcinări şi atribuţii ca şi cardinal.
Ce înseamnă pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, şi pentru Bisericile din România această onoare care vi s-a acordat? Cu ce mesaj veţi merge la Vatican din partea credincioşilor dvs şi a românilor?
Numirea de către Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a Înaintestătătorului Bisericii Române Unite drept cardinal al Sfintei Biserici Catolice onorează Biserica din România şi, în mod cu totul deosebit, Biserica noastră, Biserică de tradiţie răsăriteană în deplină comuniune de credinţă cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei, precum şi întreaga naţiune română. Această demnitate reprezintă un semn al recunoaşterii importanţei Bisericii Române Unite şi a rolului ei în formarea conştiinţei naţionale şi în promovarea valorilor creştine în sânul neamului nostru. Voi prezenta în faţa Sfântului Părinte simţămintele vii de recunoştinţă şi de fidelitate din partea Sinodului Episcopilor, a clerului şi a credincioşilor noştri, precum şi întreaga preţuire din partea iubitului popor român, ţinând seama de faptul că în trecutul nu prea îndepărtat naţiunea română a constituit un model de urmat prin convieţuirea paşnică, într-un autentic spirit creştin, între diferitele Biserici şi confesiuni religioase.
Papa Benedict al XVI-lea vă numeşte, în anunţul său, "un venerabil prelat, care îşi desfăşoară ministerul de Păstor şi Părinte al unei Biserici". Ce importanţă are această numire pentru dvs, ca om care şi-a desfăşurat slujirea întru Domnul în clandestinitate şi care a cunoscut şi asprimea muncii necalificate într-o carieră de piatră?
Această numire consider că este adresată în primul rând jertfei martirilor şi a întregii noastre Biserici, care au plătit cu sângele preţul fidelităţii faţă de Cristos şi faţă de Biserica Sa. Este grăitor în acest sens să ne gândim la cuvintele Papei Pius al XII-lea adresate Bisericii Greco-Catolice din România în Scrisoarea Apostolică "Veritatem Facientes" din 27 martie 1952, în plină prigoană comunistă, prin care Papa săruta în chip spiritual lanţurile celor întemniţaţi pe nedrept, episcopi şi preoţi ai acestei Biserici. Pentru mine personal este o mare onoare şi o nouă responsabilitate în sânul Bisericii noastre, dar şi al Bisericii Universale.
V-aţi gândit atunci sau pe şantierul Hidrocentralei de la Bicaz că veţi trăi această înaltă şi mi-aş permite să îi spun binemeritată recunoaştere a osârdiei de ani?
Dorinţa mea încă de copil a fost de a deveni preot, de a sluji poporul lui Dumnezeu, de a celebra Sfintele Taine. Toate celelalte slujiri la care Biserica m-a chemat de-a lungul anilor le-am primit în spirit de încredinţare în faţa planului Domnului, cerându-i mereu har şi ajutor spre a-mi putea împlini misiunea cu dăruire, după dorinţa inimii Sale.
Care vor fi, practic, noile dvs însărcinări şi atribuţii?
Aşa cum afirma Sfântul Părinte la Angelus, în ziua de 6 ianuarie, cardinalii au sarcina de a-l ajuta pe Succesorul Apostolului Petru în desfăşurarea ministerului său de întărire în credinţă a fraţilor şi de a fi principiu şi fundament al unităţii şi comuniunii Bisericii. Ca Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din România, funcţia de cardinal vine să întărească şi să pecetluiască slujirea mea ca şi păstor al poporului lui Dumnezeu ce mi-a fost încredinţat, implicând, totodată, o mai strânsă colaborare cu structurile Sfântului Scaun şi cu Sfântul Părinte personal, la nivelul chestiunilor instituţionale ale Bisericii.
I-aţi cunoscut pe înaintaşii dvs - cardinalii Iuliu Hossu şi Alexandru Todea. Cum erau ca oameni şi ca ierarhi greco-catolici?
S-ar putea spune multe despre aceşti doi mari oameni. Îmi vin în minte în schimb cuvintele cardinalului Hossu care, vorbind despre sine, se definea "un cardinal în ţundră de oaie". Sunt cuvinte care nu au nevoie de comentarii şi care mărturisesc despre intima şi vitala legătură din sufletul lui, între tradiţia Bisericii Universale şi identitatea naţională autentică. Cardinalul Todea, cel care m-a numit la 25 aprilie 1985, după trecerea la Tatăl a episcopului Ioan Dragomir, în funcţia de Ordinarius al Diecezei de Maramureş, a mers în mod cert pe urma înaintaşilor cu mult curaj şi tărie, conducând Biserica într-un moment deosebit de delicat, ca şi cel de după 1989. În ultimii ani din viaţă, a continuat să se împărtăşească din potirul suferinţei, alinat de acea simbolică sărutare a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care îi aducea omagiul întregii Biserici Catolice.
Ca preşedinte al părţii greco-catolice la Întâlnirile Comisiei mixte de dialog greco-catolic - ortodox cum apreciaţi stadiul relaţiilor dintre cele două Biserici surori?
Aşa cum arătam în scrisoarea din 7 iulie 2011 adresată Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a propus constituirea unei comisii pregătitoare, care să stabilească agenda, principiile, tematicile şi metodologia de lucru a Comisiei mixte de dialog dintre cele două Biserici. Nutrim în continuare speranţa ca dialogul început cu fraţii ortodocşi să fie tot mai mult bazat pe un autentic spirit de iertare, dar şi pe respect şi dreptate. În mai multe prilejuri ne-am exprimat dorinţa de a căuta împreună o soluţie înspre redobândirea patrimoniului bisericesc, cultural şi spiritual, în spirit de fidelitate faţă de sângele vărsat şi faţă de mărturia înaintaşilor noştri, spre a le perpetua memoria în sânul noilor generaţii.
Afirmaţi în Pastorala de Crăciun că "primul dar al sărbătorii Naşterii Domnului este pacea", invitând la "înnoirea inimii", pentru că, spuneaţi dvs, "rostul nostru de creştini presupune o continuă lepădare de cel rău". Care credeţi că sunt căile pe care ar trebui să le urmeze omul contemporan, marcat de criză şi de tentaţiile care îl îndepărtează de spiritual, pentru a-l regăsi pe Dumnezeu?
În faţa tot mai multor provocări ale consumismului de orice fel, a relativismului şi a goanei exclusive după cele materiale, fiinţa umană trăieşte un simţământ de neîmplinire, de tristeţe, de apăsare. Fiindcă îi lipseşte acel resort fundamental care îi este co-natural: comuniunea cu Dumnezeu, creatorul şi părintele său. A ne găsi timp pentru a vorbi cu Domnul în cămara inimii, în rugăciune, a ne găsi timp pentru a sta cu noi înşine, a-l urma şi a-l sprijini pe aproapele nostru cel nevoiaş. Acelaşi mesaj, aceeaşi învăţătură adusă de Domnul Isus Cristos pe pământ, acelaşi cuvânt dătător de viaţă, mereu nou, tainic, însă atât de adevărat: fiindcă doar întru El sufletul nostru îşi poate găsi adevărata odihnă.