Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi celebrăm Sărbătoarea Botezului Domnului. Astăzi am conferit Sacramentul Botezului la 16 copii şi pentru aceasta aş vrea să propun o scurtă reflecţie despre demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu. Însă înainte de toate să pornim de la simplul fapt că suntem fii: aceasta este condiţia fundamentală care ne uneşte pe toţi. Nu toţi suntem părinţi, dar toţi suntem cu siguranţă fii. A veni pe lume nu este niciodată o alegere, nu suntem întrebaţi înainte dacă vrem să ne naştem. Însă în timpul vieţii putem să ne formăm o atitudine liberă faţă de viaţa însăşi: putem să o primim ca pe un dar şi, într-un anumit sens, „să devenim” ceea ce deja suntem: să devenim fii. Această trecere marchează o cotitură de maturitate în fiinţa noastră şi în raportul cu părinţii noştri, care se umple de recunoştinţă. Este o trecere care ne face şi capabili de a fi la rândul nostru părinţi – nu biologic, ci moral.

Şi faţă de Dumnezeu suntem cu toţii fii. Dumnezeu este la originea existenţei oricărei creaturi şi este Tată în mod singular al oricărei fiinţe umane: are cu el sau cu ea o relaţie unică, personală. Fiecare dintre noi este voit, este iubit de Dumnezeu. Şi în această relaţie cu Dumnezeu noi putem, ca să spunem aşa, „să ne renaştem”, adică să devenim ceea ce suntem. Acest lucru are loc prin credinţă, printr-un „da” profund şi personal spus lui Dumnezeu ca origine şi fundament al existenţei noastre. Cu acest „da” eu primesc viaţa ca dar al Tatălui care este în ceruri, un Părinte pe care nu-l văd, dar în care cred şi pe care îl simt în adâncul inimii că este Tatăl meu şi al tuturor fraţilor mei în omenitate, un Tată imens de bun şi fidel. Pe ce se bazează această credinţă în Dumnezeu Tatăl? Se bazează pe Isus Cristos: persoana sa şi istoria sa ni-l revelează pe Tatăl, ni-l fac cunoscut, atât cât este posibil în această lume. A crede că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, permite „să ne renaştem de sus”, adică din Dumnezeu, care este Iubire (cf. In 3,3). Şi să mai ţinem cont încă o dată că nimeni nu se face om: ne-am născut fără acţiunea noastră proprie, pasivul de a fi născuţi precede activul acţiunii noastre. Tot aşa este şi la nivelul faptului de a fi creştini: nimeni nu se poate face creştin numai din propria voinţă, şi faptul a fi creştin este un dar care precede acţiunea noastră: trebuie să fim renăscuţi într-o nouă naştere. Sfântul Ioan spune: „Celor care l-au primit le-a dat puterea să devină fii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). Acesta este sensul sacramentului Botezului, Botezul este această nouă naştere, care precede acţiunea noastră. Cu credinţa noastră putem merge în întâmpinarea lui Cristos, dar numai El însuşi ne poate face creştini şi poate da acestei voinţe a noastre, acestei dorinţe a noastre răspunsul, demnitatea, puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu pe care de la noi nu o avem.

Dragi prieteni, această duminică a Botezului Domnului încheie timpul Crăciunului. Să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru acest mare mister, care este izvor de regenerare pentru Biserică şi pentru lumea întreagă. Dumnezeu s-a făcut fiu al omului, pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu. De aceea, să reînnoim bucuria că suntem fii: ca oameni şi ca creştini; născuţi şi renăscuţi la o nouă existenţă divină. Născuţi din iubirea unui tată şi a unei mame, şi renăscuţi de iubirea lui Dumnezeu, prin Botez. Fecioarei Maria, Mama lui Cristos şi a tuturor celor care cred în El, să-i cerem ca să ne ajute să trăim realmente ca fii ai lui Dumnezeu, nu în cuvinte, sau nu numai în cuvinte, ci prin fapte. Scrie tot sfântul Ioan: „Aceasta este porunca lui: să credem în numele Fiului său Isus Cristos şi să ne iubim unii pe alţii, după porunca pe care ne-a dat-o” (1In 3,23).