Pentru a trece prin poarta credinţei

Cu scrisoarea apostolică Porta fidei din 11 octombrie 2011, Benedict al XVI-lea a convocat un An al Credinţei. El va începe la 11 octombrie 2012, aniversarea a cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican, şi se va termina la 24 noiembrie 2013, solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos Regele Universului. Cu promulgarea unui astfel de An, Papa vrea să pună în centrul atenţiei ecleziale ceea ce, încă de la începutul pontificatului său, este mai mult la inima sa: întâlnirea cu Isus Cristos şi frumuseţea credinţei în El. Pe de altă parte, Biserica este foarte conştientă de problemele pe care astăzi credinţa trebuie să le înfrunte şi simte mai actuală ca niciodată întrebarea pe care însuşi Isus a pus-o: „Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ” (Lc 18,8). Pentru aceasta, „dacă credinţa nu reia vitalitatea, devenind o convingere profundă şi o forţă reală graţie întâlnirii cu Isus Cristos, toate celelalte reforme vor fi ineficace” (Discurs pentru prezentarea urărilor de Crăciun adresate Curiei Romane, 22 decembrie 2011).
Din dispoziţia lui Benedict al XVI-lea, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a redactat o Notă cu indicaţii pastorale pentru Anul Credinţei. Această Notă a fost elaborată în acord cu câteva dicastere ale Sfântului Scaun şi cu contribuţia Comitetului pentru pregătirea Anului Credinţei. Comitetul, constituit la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei din mandatul Pontifului, are printre membri săi: cardinalii William Levada, Francis Arinze, Angelo Bagnasco, Ivan Dias, Francis E. George, Zenon Grocholewski, Marc Ouellet, Mauro Piacenza, Jean-Pierre Ricard, Stanislaw Rylko şi Christoph Schönborn; arhiepiscopii Salvatore Fisichella şi Luis F. Ladaria; episcopii Mario del Valle Moronta Rodríguez, Gerhard Ludwig Müller şi Raffaello Martinelli.
Nota, datată la 6 ianuarie 2012, solemnitatea Epifaniei, şi care va fi publicată sâmbătă 7 ianuarie, se compune dintr-o introducere şi din câteva indicaţii pastorale. În introducere se reafirmă că „Anul Credinţei vrea să contribuie la o reînnoită convertire la Domnul Isus şi la redescoperirea credinţei, pentru ca toţi membrii Bisericii să fie martori credibili şi bucuroşi ai Domnului înviat, capabili să arate poarta credinţei celorlalte persoane care caută”.
„Începutul Anului Credinţei coincide cu amintirea recunoscătoare a două mari evenimente care au marcat chipul Bisericii din zilele noastre: aniversarea a cincizeci de ani de la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican, voit de fericitul Ioan al XXIII-lea (11 octombrie 1962), şi aniversarea a douăzeci de ani de la promulgarea Catehismului Bisericii Catolice, oferit Bisericii de către fericitul Ioan Paul al II-lea (11 octombrie 1992)”. Conciliul al II-lea din Vatican, „pornind de la lumina lui Cristos… a voit să aprofundeze natura intimă a Bisericii… şi raportul ei cu lumea contemporană”. „După conciliu, Biserica s-a angajat în receptarea şi în aplicarea bogatei sale învăţături, în continuitate cu toată tradiţia, sub conducerea sigură a magisteriului”.
„Pentru a favoriza receptarea corectă a conciliului, Suveranii Pontifi au convocat de mai multe ori Sinodul Episcopilor…, propunând Bisericii orientări clare prin diferitele exortaţii apostolice post-sinodale. Următoarea adunare generală a Sinodului Episcopilor, în luna octombrie 2012, va avea ca temă: "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine"”.
„Încă de la începutul Pontificatului său, Papa Benedict al XVI-lea s-a angajat cu hotărâre pentru o înţelegere corectă a conciliului, respingând ca eronată aşa-numita "hermeneutică a discontinuităţii şi a rupturii" şi promovând ceea ce el însuşi a denumit "hermeneutica reformei", a reînnoirii în continuitate”.
Catehismul Bisericii Catolice, ca „rod autentic al Conciliului al II-lea din Vatican” (Scrisoarea apostolică Porta fidei, nr. 4), este în linia acestei „reînnoiri în continuitate”. El cuprinde „lucruri noi şi lucruri vechi” (Mt 13,52). Pe de o parte reia vechea şi tradiţionala ordine a catehezei, împărţind conţinutul său în patru părţi: Crezul, liturgia, acţiunea creştină şi rugăciunea. Însă, în acelaşi timp, exprimă toate acestea în mod nou pentru a răspunde la întrebările din epoca noastră. Anul Credinţei va fi o ocazie privilegiată pentru a promova cunoaşterea şi răspândirea conţinuturilor Conciliului al II-lea din Vatican şi ale Catehismului Bisericii Catolice.
Indicaţiile pastorale din Notă au intenţia de a favoriza „fie întâlnirea cu Cristos prin martori autentici ai credinţei, fie cunoaşterea tot mai mare a conţinuturilor sale”. Prin aceste indicaţii pastorale – care nu intenţionează „să blocheze alte propuneri pe care Duhul Sfânt le va sugera printre Păstori şi credincioşi din diferitele părţi ale lumii” – Congregaţia pentru Doctrina Credinţei oferă ajutorul său, dat fiind faptul că aparţine competenţelor sale specifice nu numai misiunea de a ocroti doctrina sănătoasă şi de a-i corecta erorile ci şi, în primul rând, aceea de a promova adevărul credinţei (cf. Constituţia apostolică Pastor bonus, nr. 48-51).
Nota împarte propunerile sale în patru nivele: Biserica universală, Conferinţele episcopale, diecezele şi parohiile, comunităţile, asociaţiile, mişcările. Sunt aici amintite în continuare câteva din aceste sugestii deosebite.
De exemplu, alături de o solemnă celebrare pentru începutul Anului Credinţei şi de diferite alte evenimente la care va participa Papa (adunarea Sinodului Episcopilor, Ziua Mondială a Tineretului din 2013), sunt de dorit iniţiative ecumenice pentru „a invoca şi a favoriza restabilirea unităţii dintre toţi creştinii” şi „va avea loc o solemnă celebrare ecumenică pentru a reafirma credinţa în Cristos din partea tuturor celor botezaţi”.
La nivel de Conferinţe episcopale, este încurajată calitatea formării catehetice ecleziale şi „o verificare a catehismelor locale şi a diferitelor materiale catehetice ajutătoare folosite în Conferinţele episcopale pentru a asigura deplina lor conformitate cu Catehismul Bisericii Catolice”, şi se doreşte o amplă folosire a limbajelor comunicaţiei şi ale artei, „transmisii la televiziune şi la radio, filme şi publicaţii, chiar la nivel popular şi accesibil unui public larg, despre tema credinţei, a principiilor şi conţinuturilor sale, precum şi despre semnificaţia eclezială a Conciliului al II-lea din Vatican”.
La nivel diecezan, Anul Credinţei este considerat, printre altele, ca „ocazie reînnoită de dialog creativ dintre credinţă şi raţiune prin simpozioane, întâlniri şi zile de studiu, în special în universităţile catolice”, şi ca timp favorabil pentru „celebrări penitenţiale în care să se ceară iertare lui Dumnezeu, în special pentru păcatele împotriva credinţei”.
La nivel de parohii, propunerea centrală rămâne celebrarea credinţei în liturgie, şi îndeosebi în Euharistie, pentru că „în Euharistie, mister al credinţei şi izvor al noii evanghelizări, credinţa Bisericii este proclamată, celebrată şi întărită”. Din această iniţiativă sunt chemate să se nască şi să crească toate celelalte propuneri, între care vor avea desigur o relevanţă deosebită iniţiativele întreprinse de numeroasele institute, de noile comunităţi şi de mişcările ecleziale. „La Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări va fi instituit un Secretariat propriu pentru Anul Credinţei pentru a coordona diferitele iniţiative promovate de diferitele dicastere ale Sfântului Scaun sau care au oricum relevanţă pentru Biserica universală”. Secretariatul „va putea să sugereze şi propuneri pentru Anul Credinţei” şi va avea „un corespunzător sit internet cu scopul de a oferi orice informaţie utilă” în această privinţă.
Indicaţiile oferite în Notă au scopul de a-i invita pe toţi membrii Bisericii să se angajeze în Anul Credinţei pentru a redescoperi şi „a împărtăşi ceea ce creştinul are mai scump: pe Cristos Isus, Răscumpărătorul omului, Regele universului, "începutul şi desăvârşirea credinţei" (Evr 12,2)”.

(După L’Osservatore Romano, 6 ianuarie 2012)