Sâmbătă, 10 decembrie 2011, Institutul Teologic Romano Catolic din Iaşi a organizat un simpozion, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea martirică a episcopului Diecezei de Iaşi, Anton Durcovici, în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei.

Programul a început cu o sfântă Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, la care au participat PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, precum şi preoţii profesori de la Institut şi alţi preoţi din împrejurimi. La omilie, PS Anton a subliniat importanţa zilei de 10 decembrie pentru strădaniile Bisericii Romano-Catolice din Moldova de a-l cunoaşte pe episcopul Anton Durcovici, care „şi-a dat viaţa pentru oile sale”, precum Păstorul cel Bun din evanghelie. Profitând de această ocazie, preasfinţitul Coşa a făcut un profil al „Păstorului cel Bun”, conform exemplului lui Isus, păstorul cel bun prin excelenţă.

După sfânta Liturghie, programul a continuat în „Aula Magna” a Institutului. În cuvântul de introducere, pr. Eduard Soare a accentuat ideea că Mons. Anton Durcovici a fost un vrednic păstor al Diecezei de Iaşi, prin martiriul său devenind o nouă piatră la temelia Bisericii Catolice.

După momentul introductiv, a urmat conferinţa „Anton Durcovici – model de păstor şi educator”, prezentată de pr. dr. Ştefan Lupu, compusă din trei părţi principale:

1. Episcopul Anton Durcovici - o viaţă dedicată Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti

2. Episcopul Anton Durcovici - o viaţă închinată Maicii Domnului

3. Moştenirea spirituală a episcopului Anton Durcovici.

De menționat este faptul că pr. a început conferința cu o poezie compusă de studentul Petru Ciobanu, care nu a putut fi prezent la simpozion.

Din textul conferinţei reiese faptul că Mons. Anton Durcovici şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Seminarul „Sf. Duh” (1901-1906: ca seminarist şi 1924-1947: ca profesor şi prefect şi rector).

Un al doilea moment al simpozionului a constat într-un program artistic, o scenetă în trei acte. Piesa, compusă de pr. Cristinel Farcaş, pe vremea când era seminarist, a mai fost jucată şi acum 10 ani, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Anton Durcovici. Piesa a fost regizată de Farcaş Leonard, student în anul III. La sfârşitul piesei de teatru, actorii au interpretat un cântec în cinstea episcopului martir, cântec numit „Antonius Episcopus”.

Prof. Iosif Tamaş, printr-o conferinţă numită „Mihai Robu - Părintele episcop şi Seminarul Diecezan”, care a urmat programului artistic, a prezentat biografia, activitatea şi mărturia „primului episcop moldovan de baştină” înmormântat în Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, Mihai Robu, rezumând episcopatul acestuia prin cinci cuvinte cheie: identitate, unitate, fidelitate, latinitate şi umanitate. De asemenea, domnul profesor a prezentat şi cartea „Dinamica păstoririi Bisericii Romano-Catolice din Moldova de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent. II. Episcopul Mihai Robu”, îndemnând auditoriul să studieze această acest material.

În ultima parte a programului, au fost premiate trei creaţii artistice, compuse de seminarişti, din cele cinci poezii participante la concurs, după cum urmează:

– premiul III - Aurelian Herciu, cu poezia „Martiriul episcopului Anton”

– premiul II - Alexandru Roca, cu poezia „Agonia unui martir”

– premiul I - Iancu Felician, cu poezia „A fost învins în lupta sa oare?”

La sfârşitul simpozionului, PS Anton Coşa ne-a îndemnat „să neamintim de angajamentul nostru în a-l urma pe Cristos, aşa cum a făcut Anton Durcovici”. De asemenea, PS Petru Gherghel, luând cuvântul, a sintetizat mesajul său în trei cuvinte: mulţumire, felicitări şi curaj.

În continuare, redăm poeziile premiate la concursul artistic

A învins în a sa luptă oare?

De mic purtat pe braţul crud al vieţii,

Mereu privit de negrul ochi al morţii

Să rupă din vie sfânta mlădiţă,

S-afunde în beznă buna sa viţă.

Pe drumul greu s-a stins în închisoare…

A fost învins în a sa luptă oare?

Purtând în suflet semnul sfânt al crucii,

Condus cu har de chemarea Măicuţei,

Nu a iubit această lume rece,

Ci a dorit curat din ea să plece.

Dar a murit de frig în închisoare…

A fost învins în a sa luptă oare?

Lupta mereu în inima sa castă,

Cuvântul Scripturii să-l împlinească,

Atent la cârma diecezei sale

Ca lumea să afle prin dânsul o cale.

Dar s-a prăpădit în închisoare…

A fost învins în a sa luptă oare?

Purta mereu în inimă credinţa,

Însufleţind la cei din jur speranţa.

Lucra cu har în via Celui Sfânt,

Având pe buze divinul Cuvânt.

Dar a sfârşit flămând în închisoare…

A fost învins în a sa luptă oare?

Da, a fost învins în lupta sa tare,

Ce a dus-o în inima sa mare.

De o iubire ce l-a chemat mereu,

Să-i ofere totul lui Dumnezeu.

Şi răspunzând la divina chemare,

A murit ca un sfânt la închisoare…

A fost învins în lupta sa oare?

Iancu Felician, Anul III

Agonia unui martir

Cu ochii storşi de lacrimi…

Privesc. Aştept. M-agit şi urlu

E negru-n juru-mi de-atâta frică, neputinţă

Dar nu renunţ …

O, Doamne, treacă dacă-i cu putinţă.

Îndată o întreagă legiune

În curte-mi pătrunde şi-mi spune

De lepezi de Cristos, de Biserică, de Tot?

Dar n-am putut …

Şi lanţuri mi s-au pus până şi-n inima

Ce ţipă, urlă de durere.

O, Doamne, mai eşti acum cu mine?

(Un semn îţi cer… să nu uiţi nicicând de mine).

Şi scriu acum cu unghia pe tencuială

Mă cert cu mine însumi de-a mea povoară.

Gândesc un mod de a împrăştia „sămânţa…”

Recurg la versuri

Recurg la rime

Recurg la tine

Recurg la mine.

De foame, sete şi de sânge

Inima mi se-nmoaie şi plânge.

Mă rog:

O, Lumină adevărată

Dă-mi să-ndur cu inima curată

Ura, dezbinarea, nedreptatea

Biciuiri, batjocuri şi injurii.

Eu mi-am dorit să fiu o „sare” şi o „lumină”

În lumea tristă, nemiloasă şi păgână (sau perfidă)

Să-mpart la toţi „ca toţi să fie una”

C-apoi să vadă mântuirea.

Acum, puterile m-au părăsit

Mă simt epuizat, trist…

De-odată,

O rază de lumină pătrunde-n propria-mi fiinţă.

Rana, foamea, setea mă transcend spre vindecare.

Îl văd, mă vede…

(O, Doamne, iartă-i dacă-i cu putinţă).

Roca Alexandru, anul I