A început Adventul. Celebrările din acest timp special mă invită la convertire, la bucurie, la speranţă. La speranţa că într-o zi îl voi putea întâlni pe Mântuitorul. Dar cum îl pot găsi pe acest Mântuitor? Îl voi recunoaşte atunci când va veni? Cui mă voi închina anul acesta de Crăciun? Va trece iar pe lângă mine Crăciunul?
Sunt hotărât… iată-mă deghizat într-un mag al secolului XXI. A venit vremea să îl găsesc pe Isus Mântuitorul. Sunt sigur că nu sunt singurul mag care a plecat în această aventură. Şi încep cercetarea pe… Google, dar motorul de căutare e confuz la un subiect atât de complex. Din catastifele electronice răsar mulțime de Isuși, cu tot felul de vestimentații confesionale și accente filosofice. Cei mai mulți pot fi comandați online în format audio sau video. Iar pentru plata online, se oferă bonus o vindecare, două sau ceva lecții de yoga.
Tot felul de Isuși, urmați corespunzător de ucenicii lor, oferă religii croite după tendințe, flexibile și comode, după pretențiile clienților. Lumea e plină de Isuși la plic, instanți, cu tot felul de arome: pace, iertare, sau fericire veşnică.
Eu nu asta caut. Mi s-a atras atenția că fac mofturi, că idealizez, că lumea a evoluat și că aș face bine să mă mulțumesc cu ce se găsește pe piață. Dar nu-mi dau girul de mag pe un kitsch cu aură de plastic. Eu caut un Isus 100%, fără relativisme.
În zilele când ieşeam la plimbare prin oraşul natal, observam cu interes un tânăr subțirel împărțind mâncare celor zdrențăroși la portofel. „Frumos când cineva mai are timp și resurse pentru semenul său“ – îmi ziceam eu. Eu n-am timp, nici chiar în timpul Adventului. Sunt mag în misiune. Dar după luni de zile de când îl caut pe Isus, întrebarea îmi stăruie obositor în minte: „Eu cui am să mă închin până la urmă?“
A sunat clopoţelul, sfârșindu-mi agonia semnelor de întrebare. Un coleg m-a întrebat dacă pot să îi dau o mână de ajutor la curăţenie. Am dat răspunsul fără nici o ezitare: „Nu, sunt prea prins acum cu propriile căutări...“. Altul, parcă hotărâţi cu toţii să-mi zădărnicească munca, m-a rugat insistent să-l ajut la aranjatul mesei. Acestuia i-am dat un răspuns destul de brutal, făcându-l să înţeleagă că n-are rost să insiste.
Întors la lectura instrucțiunilor de căutare a lui Isus, am dat peste un paragraf nebăgat în seamă până în acel moment: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut“ (Mt 25,40). Mi-au venit în minte imaginile din oraşul natal, oameni murdari, needucați, deprinși într-ale înjurăturilor mai ales, și apoi, colegii care aveau atâta nevoie de ajutorul meu. „Și ei, şi toţi cei cu care mă întâlneam ori de câte ori ieşeam la plimbări, toți sunt dintre frații tăi, Isuse? Atât de mulți ei, așa de puțini noi cei care încercăm să te înţelegem, să te urmăm… dar ei sunt familia ta. Găsindu-i pe ei, eu te pot găsi pe tine.“
Şi iată că dintr-o dată acest timp sfânt de aşteptare pare să capete o nouă culoare. E cu adevărat un timp al bucuriei, al speranţei. Acum sunt sigur că îl voi recunoaşte ori de câte ori îl voi întâlni pe Isus. Crăciunul nu mă va mai lua prin surprindere, acum ştiu cui mă voi închina.
Vino, Doamne şi nu întârzia!