Petru şi Maria Magdalena

De Lucetta Scaraffia

Au fost cercetătoarele primele care au privit cu atenţie la rolul femeilor în textele sacre ale creştinismului, astăzi acest filon de studii – din fericire – a intrat şi în interesul cercetătorilor, adesea cu rezultate surprinzătoare. Un exemplu fericit al acestei realităţi pozitive noi este o carte mică a teologului şi biblistului Damiano Marzotto (Pietro e Maddalena. Il vangelo corre a due voci, Milano, Ancora, 2010), dedicată colaborării dintre femei şi bărbaţi în Noul Testament. Volumul conţine trei studii: despre celibatul lui Isus şi fecioria mamei sale, despre rolul Mariei şi al celorlalte femei pe care Isus le întâlneşte în evanghelii, şi pentru a termina despre figurile feminine prezente în Faptele Apostolilor, cercetate cu mare fineţe şi originalitate.

De fapt, autorul este foarte conştient de originalitatea şi de importanţa rolului feminin de colaborare la procesul de evanghelizare şi îi subliniază importanţa centrală în diferite episoade, îndeosebi în misterul morţii şi învierii lui Cristos. Continuarea misiunii mântuitoare a apostolilor şi neîntreruperea raportului cu Învăţătorul în timpul dramei răstignirii şi al înmormântării au fost posibile de fapt graţie prezenţei continue a femeilor alături de el, „pentru că femeile au avut puterea şi curajul de a-l urma pe Isus până la moarte, nedezlipindu-se de El nici măcar după înmormântarea lui”. Deci, chiar dacă apostolilor le-a fost încredinţată misiunea de a evangheliza lumea, ei au nevoie de fidelitatea femeilor care străbate noaptea pentru a nu se pierde.

În textele canonice, pentru toţi cei patru evanghelişti figurile feminine sunt determinante tocmai pentru că „rodnicia lui Cristos nu se realizează fără o strânsă asociere a câtorva femei la slujirea răscumpărării, a regenerării umanităţii”. Prin urmare, celibatul lui Isus nu este văzut ca o renunţare, ci ca propunerea unei forme mai profunde de raport cu femeile, care le valorizează diferenţa.

Dacă nimeni nu se îndoieşte cât este de fundamental rolul mamei Maria, care cu cererea ei la Cana provoacă prima adunare a credincioşilor în jurul lui Cristos, la fel de important a fost cel al femeii samaritene „apropiind de Mântuitorul lumii primele roade ale secerişului escatologic, concetăţenii ei care au crezut în el prin intermediul cuvântului ei”; şi ea „pe de altă parte a anticipat această mişcare de credinţă mergând cea dintâi să ia de la izvorul care ţâşneşte pentru viaţa veşnică”.

Alte două femei, Marta şi Maria, au misiunea de a accelera împlinirea evenimentelor mântuirii, şi ele preced în credinţă pe locuitorii din Betania pentru că pornesc cele dintâi la drum spre Isus, recunoscându-l. Deci există un rol „de provocare şi în acelaşi timp de anticipare din partea femeii” care revelează „o coparticipare originală” între Isus şi figurile feminine din evanghelii, indicând astfel posibilitatea unei relaţii semnificative între bărbat şi femei dincolo de relaţia nupţială.

Deosebit de inovatoare este lectura propusă despre figurile feminine din Faptele Apostolilor, unde cercetătorul vede în femeile care oferă găzduire şi primire principalilor protagonişti ai cărţii lui Luca abia ieşiţi din închisoare – lui Petru mai întâi şi apoi lui Paul – un model de primire şi în acelaşi timp un stimulent pentru noua plecare pentru misiune. Deci prezenţa femeilor pare să favorizeze „deschiderea universalistă” de care ele par capabile să primească în mod anticipat desfăşurarea ei şi funcţia lor de primire şi ospitalitate oferă condiţiile ideale pentru desfăşurarea harului, aşa cum demonstrează atâtea convertiri.

Dacă o cercetătoare atentă ca Marinella Perroni a considerat mai puţin semnificative figurile feminine prezente în Faptele Apostolilor, biblistul le revelează în schimb importanţa şi bogăţia simbolică, oferind deci o nouă contribuţie relevantă la discuţia despre rolul femeilor în viaţa Bisericii. Apoi nu este fără semnificaţie faptul că monseniorul Marzotto Caotorta, actual subsecretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a perceput aceste aspecte. De fapt, spre deosebire de teologia italiană, interesată mai ales să găsească roluri ministeriale precise în figurile feminine prezente în Noul Testament, cercetătorul s-a dovedit mai liber în cercetare. Ca o confirmare a faptului că nu întotdeauna aşa-numitul punct de vedere de gen este garanţie a unei înţelegeri mai profunde.

(După L’Osservatore Romano, 22 august 2010)

traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu