Interviu luat cardinalului Piacenza cu ocazia sărbătorii sfintei Cecilia la Roma

Astăzi ar fi nevoie de un pic mai multă muzică sacră în biserici? „Desigur! Cred că Sfântul Părinte ne dă un exemplu elocvent în acest sens”, a răspuns agenţiei Zenit, cu voce dulce dar sigură, cardinalul Mauro Piacenza.

Prefectul Congregaţiei pentru Cler subliniază că muzica „pe de o parte este pre-evanghelizare, pentru că dispune sufletul să primească marele mesaj, marele simţ al Veşnicului, simţul lui Dumnezeu, deşi nu ştie asta” şi „al evanghelizării mai profunde pentru cel care deja este în credinţă” pentru a-l face să guste „dulceaţa adevărurilor crezute”.

Asta a afirmat cardinalul Piacenza la încheierea celor trei zile (20-21-22 noiembrie) de rugăciune în Bazilica romană a sfintei Cecilia, în cinstea patroanei muzicii. Evenimentul s-a încheiat cu solemna concelebrare prezidată de Eminenţa Sa, cu participarea corului Capelei Sixtine, cu promisiunea noilor voci albe care se încorporează în acest grup şi cu omagiul Administraţiei comunale capitoline.

Care este relaţia dintre noua evanghelizare şi muzica sacră?

Card. Piacenza: Noua evanghelizare este o urgenţă chiar dacă Biserica trebuie să evanghelizeze mereu. Astăzi tresăltarea deosebită pentru care a fost întemeiat şi un Consiliu Pontifical este faptul că locurile de creştinătate antică au nevoie să se reînnoiască pentru că rădăcinile lor s-au uscat un pic, deci este în mod clar necesară întoarcerea la evanghelizare ca în Biserica de la începuturi.

Ce trebuie să dea muzica în evanghelizare?

Card. Piacenza: Putem spune că muzica, asemenea tuturor celorlalte exprimări artistice, este un mijloc de evanghelizare puternică, pentru că dispune sufletul la primire, favorizează reculegerea, la acea căutare de absolut care este în sufletul oricărui om.

Este un discurs care este valabil pentru toate muzicile?

Card. Piacenza: Şi muzica nesacră atunci când este – eu continui să spun asta – mare muzică, educă oricum la acel simţ religios universal care predispune la actul de credinţă.

Care vi se pare că este raportul dintre credincioşi şi muzică?

Card. Piacenza: Relaţia credinciosului cu muzica este desigur determinată de însăşi muzica sacră. Prin participare trebuie să se înţeleagă nu numai faptul de „a face ceva”, ci mai ales a crea un climat prin care la persoană ajunge o sugestie care subliniază momentul liturgic: poate să fie dulceaţa sau tandreţea unei bucăţi deosebite atunci când, de exemplu, se aduce mulţumire după împărtăşanie; poate să fie solemnitatea năvalnică a unei explozii a lui „gloria” şi aşa mai departe.

Deci diferitele momente devin evanghelizare pentru cel care este deja implicat şi pre-evanghelizare pentru cel care intră într-o biserică şi este atins în vreun fel şi nu poate să nu simtă ceva. Pentru că participarea la celebrarea liturgică implică toate simţurile: inteligenţa, afectele, precum şi fantezia, cromatismul; desigur partiturile muzicale, tăcerea adoratoare fac parte şi ele din liturgie.

(După Zenit, 28 noiembrie 2011)