Istoria apariţiilor de la Medjugorje este una despre care se vorbeşte mult mai mult printre credincioşii obişnuiţi decât în mijloacele de comunicare sau în cadrul ierarhiilor ecleziastice.

Nici nu sunt foarte multe investigaţiile sau cercetările desfăşurare despre eveniment. Unul din reportajele cele mai calificate despre temă este documentarul I segreti di Medjugorje (Secretele de la Medjugordje), condus de Elisabetta Castana şi apărut în ianuarie pe Raidue în cadrul transmisiunii La storia siamo noi îngrijită de Giovanni Minoli.

Documentarul a fost repropus aseara la Terni, cu ocazia lui Umbria International Film Fest, în prezenţa regizoarei care a ilustrat publicului prezent geneza şi motivaţiile lucrării sale.

„Ideea de a face acest reportaj – a povestit Castana – mi-a venit chiar la Medjugorje într-un an în care am avut ocazia de a urmări un festival cu alte documentare în concurs. M-am gândit că ar fi fost interesant să se facă un reportaj cât mai mult posibil obiectiv, fără a neglija nici motivaţiile credinţei şi nici cele ale ştiinţei”. Castana afirmă că a întâlnit mult interes din partea pelerinilor în privinţa investigaţiei sale, în timp ce vizionarii sunt mai înclinaţi spre prudenţă şi discreţie.

Oricum, Medjugorje se confirmă loc de contraste şi duplicităţi: pe de o parte există lumina credinţei redescoperită de multe persoane, pe de altă parte există aspecte misterioase, dintre care multe, în mod verosimil, sunt clarificate numai după revelarea celor zece secrete încredinţate de Gospa celor şase vizionari.

Documentarul alătură glasuri favorabile la altele în mod clar mai sceptice despre fenomen, oferind microfonul atât opiniilor laicilor cât şi opiniilor celor care cred.

Printre sceptici figurează istoricul laic Raffaele Ascheri care reduce fenomenul la un montaj din partea franciscanilor activi în dieceza de Mostar, unde este situat şi Medjugorje.

Aceştia din urmă, ca urmare a unei redimensionări care a avut loc în ultimii ani de pontificat al lui Paul al VI-lea, când jumătate dintre ei au fost înlăturaţi din parohiile diecezei, simţeau nevoia unei răzbunări faţă de Vatican, prin ceva răsunător şi spectaculos care să le poată reda consens şi vizibilitate.

Deci, conform lui Ascheri, franciscanii ar fi plagiat şi manipulat pe cei şase vizionari care, în perioada primelor apariţii, erau abia adolescenţi.

Teza complotului fraudulos este susţinută şi de vaticanistul Giancarlo Zizola (mort în septembrie 2011, la puţine luni după realizarea documentarului) care vorbeşte despre o „Fatima din est în funcţie anticomunistă”.

În schimb, Bianca Valota se arată suspicioasă cu privire la revenirea economică pe care, efectiv, venirea pelerinilor a adus-o localităţii bosniace.

Obiecţiile pe care Castana le expune în documentar este: cum ar fi putut cei şase vizionari să mintă peste treizeci de ani fără să se contrazică vreodată? Cât priveşte franciscanii, ce ar fi putut să-i determine să sfideze aşa de deschis regimul comunist în ani aşa de delicaţi, în care nimeni, nici pe departe, nu intuia apropiata sa prăbuşire?

Documentarul intră apoi în aspectele mai ştiinţifice ale fenomenului Medjugorje.

De exemplu, starea de extaz în care vizionarii cad în timpul apariţiilor, confirmă câţiva medici, nu este explicabilă din punct de vedere ştiinţific. Ar fi vorba de o stare alterată de conştiinţă, în timpul căreia vizionarii erau complet insensibili la stimulii externi. Asta demonstrează că din partea lor nu există nici o simulare, nici fraudă.

Alţi specialişti consideră că apariţiile au avut loc efectiv în trecut, în timp ce astăzi ceea ce se întâmplă sunt autosugestii determinate de emoţia puternică simţită în trecut la întâlnirea cu Fecioara Maria.

Şi fenomene – susţine documentarista – cum este cel al rotaţiei solare sau al lui Cristos care lăcrimează dintr-un picior, ar trebui trăite dincolo de „efectele speciale” pe care le produc, adică, mereu în optica unei credinţe care nu este viciată în emotivitate.

„Însuşi părintele Danko – a subliniat Castana – invită mereu să nu se privească mişcările neobişnuite ale soarelui pentru a nu fi distraţi de la rugăciune”.

Oricum, între timp, studiosul de la CNR, Valerio Rossi Albertini, în documentar afirmă: „Nu am întâlnit fenomene anormale. Am observat o intensitate a discului solar uniformă, fără înceţoşări şi fără deformări”.

Cât priveşte strălucirile de lumină pe dealuri cercetătorul afirmă că „în unele fotograme se înregistrează o intensitate mai mare decât aceea a cerului, dând mărturie că există o luminozitate excedentă, o strălucire înregistrată de instrumentele de măsură”. Deci ar trebui verificat dacă există o legătură de cauzalitate între variaţiile de temperatură şi strălucirile de lumină.

Cu privire la autoreferenţialitatea în care uneori cad anumite de grupuri de rugăciune legate de Medjugorje, Castana a declarat agenţiei Zenit că, efectiv, există riscul, din partea multor pelerini, „de a nu aprofunda experienţa de credinţă avută”. Deci este corect a-i educa „să o trăiască în propria cotidianitate”.

În acest scop există cursuri de formare pentru conducători, în timp ce preoţii din comunitatea de la Medjugorje cum este părintele Danko „insistă mult asupra aspectului de după pelerinaj, despre cum trebuie să mărturisească pelerinul ceea ce a trăit atunci când se întoarce în realitatea sa de fiecare zi”.

La sfârşit regizoarea a admis că „argumentele în favoarea apariţiilor sunt superioare celor contrare” şi că fenomene ca sutele de vocaţii născute în localitatea bosniacă ar părea să demonstreze asta.

Conform lui Castana, dacă Biserica într-o zi ar ajunge să considere apariţiile de la Medjugorje ca neautentice, ar putea chiar „să ajungă la o schismă”.

Şi oricum, a adăugat ea, „minunile sunt mult mai multe decât cele care sunt povestite: se estimează că au avut loc peste 500, fără a număra minunile mai mari, cele legate de convertiri”.

(După Zenit, 25 noiembrie 2011)