Fie ca africanii să poată trăi reconciliaţi în pace şi dreptate! Africă, ridică-te! Cu această urare Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat duminică călătoria sa apostolică în Benin. Trei zile intense caracterizate de o primire extraordinară. Sâmbătă în Bazilica Neprihănitei Zămisliri din Ouidah, prima catedrală din Africa Occidentală, Papa a semnat Exortaţia apostolică post-sinodală „Africae munus - Angajamentul Africii”. Exemplarele semnate erau în italiană, engleză, franceză şi portugheză. Imediat după aceea, documentul a fost difuzat şi în spaniolă, germană şi poloneză.
Duminică, 20 noiembrie, la Liturghia solemnă oficiată în „Stadionul Prieteniei” din Cotonou, Pontiful a înmânat documentul tuturor preşedinţilor Conferinţelor Episcopale la nivel naţional şi celor la nivel regional din întreaga Africă.
Documentul poate fi considerat ca fiind o adevărată "foaie de parcurs spiritual" - spiritual road map - pentru activitatea pastorală şi a noii evanghelizări în următoarele decenii.
Exortaţia „Africae munus” (AM), contextualizată puternic, a fost redactată de Benedict al XVI-lea pe baza celor 57 de Propoziţii finale ale celui de-al doilea Sinod special pentru Africa desfăşurat în octombrie 2009 şi dedicat temei reconcilierii, dreptăţii şi păcii.
Ce cuprinde documentul? 
Prima parte examinează structurile fundamentale ale misiunii bisericeşti în continent, cu obiectivul de a ajunge la reconciliere, la dreptate şi la pace, privind mai presus de toate la evanghelizare; în a doua, sunt indicate domeniile de apostolat ale Bisericii, în special în sectoarele educaţiei, sănătăţii şi mijloacelor de comunicare socială.
Peste toate predomină speranţa. Papa consideră Africa un mare „plămân spiritual” pentru întreaga umanitate. Conştient de patrimoniul intelectual, cultural şi religios al continentului, dar şi de provocările actuale pe care Africa trebuie să le înfrunte, Papa încurajează continentul să-l primească din ce în ce mai mult pe Cristos, emancipându-se de ceea ce o paralizează şi găsind în ea însăşi forţele pentru a relansa propria viaţă şi propria istorie.
Astăzi, despre structurile de bază ale misiunii bisericeşti în Africa. Plecând de la premisa că „Africa are nevoie să audă vocea lui Cristos care proclamă astăzi iubirea pentru altul, chiar pentru duşman” (AM 13), Exortaţia Apostolică invită la reconcilierea cu Dumnezeu şi cu aproapele, cale necesară pentru pace. Este importantă, de aceea, purificarea interioară a omului, oferirea şi primirea iertării care permit regăsirea armoniei dintre familii. Rămânând însă neschimbat faptul că responsabilii crimelor trebuie să fie căutaţi şi puşi în faţa responsabilităţilor lor, pentru a evita repetarea aceloraşi acte criminale. 
Papa subliniază apoi că deşi construirea unei ordini sociale juste revine sferei politice, Biserica are însă datoria de a forma conştiinţele oamenilor, bărbaţi şi femei, educându-i la dreptatea divină: întemeiată pe iubire, ea ajunge până la dăruirea de sine pentru fraţi şi merge dincolo de acel minim pe care justiţia umană îl cere. A trăi dreptatea lui Cristos înseamnă, deci, a se strădui pentru a se pune capăt confiscării bunurilor în detrimentul unor întregi popoare, definită inacceptabilă şi imorală (AM 24), a privi la subsidiaritate, la solidaritate şi la caritate, în logica Fericirilor. De aceea, „o atenţie preferenţială trebuie să fie rezervată săracului, celui flămând, bolnav, în închisoare, migrantului, refugiatului sau celui evacuat” (AM 27). Biserica contribuie la a forma o nouă Africă, făcându-se ecou „al strigătului silenţios al inocenţilor persecutaţi sau popoarelor ai căror guvernanţi ipotechează prezentul şi viitorul în numele unor interese personale” (AM 30).
Dar care sunt câmpurile de acţiune în care se pun în practică toate acestea? Exortaţia Apostolică indică înainte de toate cateheza nu doar studiată, dar şi trăită în viaţa personală, familială şi socială; discernământul aprofundat al riturilor tradiţionale locale, mai ales cele legate de reconciliere, pentru a le evidenţia aspectele care ajută sau împiedică aculturaţia Evangheliei; în fine o nouă fraternitate contrapusă sistemului tribal, rasismului şi etnocentrismului.
O specială apărare şi protecţie Papa cere pentru:
- familie, pentru că - în faţa unor ameninţări ca distorsiunea noţiunii de căsătorie, devalorizarea maternităţii, banalizarea avortului, facilitarea divorţului şi relativ ismul unei „noi etici” - ea să devină „biserică domestică”, capabilă să poarte pace şi armonie în societate. Între altele, venerarea şi respectul pe care Africa le are faţă de cei vârstnici poate inspira Occidentul ca exemplu de stabilitate şi ordine socială.
- femeile, care au un rol de neînlocuit în societate şi în Biserică. Actele de violenţă împotriva lor să fie combătute, denunţate şi condamnate de toţi creştinii.
- copiii, dar al lui Dumnezeu, izvor de speranţă şi de reînnoire, adesea în centrul unor cazuri intolerabile şi deplorabile precum copiii-soldaţi, prizonieri, cei constrânşi să muncească, cei maltrataţi din cauza dizabilităţii lor, cei consideraţi vrăjitori, cei discriminaţi deoarece albini, cei vânduţi ca sclavi sexuali.
- viaţa: Biserica se opune avortului, drogurilor, alcoolismului; este în prima linie în a înfrunta pandemiile malariei, tuberculozei, SIDEI, care cere un răspuns medical, farmaceutic, dar mai ales etic, adică o prevenire eficientă bazată pe abstinenţa sexuală, pe refuzul promiscuităţii sexuale şi pe fidelitatea conjugală, în numele unei antropologii bazate pe dreptul natural şi pe Cuvântul lui Dumnezeu. Fundamental este şi a combate analfabetismul, flagel egal cu moartea socială, şi eliminarea pedepsei capitale.
Exortaţia Apostolică subliniază, apoi, că Africa are nevoie de o bună guvernanţă a Statelor, care se exprimă în respectarea Constituţiilor, alegerilor libere, unor sisteme judiciare independente, unor administraţii transparente şi neispitite de corupţie. Fundamentală este şi exploatarea materiilor prime în numele binelui comun; respectarea bunurilor esenţiale ca apa şi pământul; atenţia, şi la nivel internaţional, la fenomenul migraţiilor; globalizarea solidarităţii care include „principiul de gratuitate şi logica darului ca expresie a fraternităţii” (AM 86).
Centrală este atenţia pe care Papa o acordă temei dialogului, care trebuie să fie:
- ecumenic, pentru că un creştinism divizat trezeşte scandal. Invitaţia este chiar la a fonda noi asociaţii ecumenice care să întreprindă opere de caritate şi să protejeze patrimoniul religios în faţa răspândirii bisericilor autohtone africane, a mişcărilor sincretiste şi sectelor care adesea îi seduc atât pe responsabilii politici cât şi pe credincioşii parohiilor.
- interreligios, care se relaţionează cu religiile tradiţionale africane - pentru a identifica ceea ce în ele este conform Evangheliei şi ceea ce ţine, în schimb de vrăjitorie - pe de altă parte cu Islamul: în unele ţări africane acesta se poate prezenta cu agresivitate, dar Papa reafirmă importanţa de a persevera în stima faţă de musulmani, şi ei monoteişti ca şi creştinii, şi subliniază disponibilitatea la dialog în respectarea libertăţii religioase şi de conştiinţă.