Liceul Teologic şi Seminarul "Fericitul Ieremia" organizează în luna iunie 2010 examenul de admitere în clasa a IX-a, pentru anul şcolar 2010-2011.
Ca în fiecare an, dorim să oferim elevilor de pe Valea Trotuşului (şi nu numai) oportunităţi de educaţie accesibilă, de înaltă calitate, dublate de o bună formare umană şi spirituală, specifică profilului, ofertă unică la nivelul municipiului Oneşti. Acest obiectiv îl putem îndeplini cu sprijinul părinţilor parohi şi vicari, care pot îndruma elevii catolici, absolvenţi ai clasei a VIII-a, să opteze pentru admiterea la Liceul Teologic şi Seminarul "Fericitul Ieremia".
Anul şcolar 2010-2011 reprezintă al zecelea an de la înfiinţarea şcolii. În acest timp, Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" Oneşti s-a remarcat în agora învăţământului oneştean ca o şcoală cu rezultate bune şi foarte bune: promovabilitate 100% la sfârşitul anului şcolar, dar şi la examenul de bacalaureat, rezultate de valoare la olimpiadele şcolare la fazele judeţene şi naţionale.
Planul de şcolarizare, aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în anul şcolar 2010-2011 va fi: pentru clasa a IX-a - 2 clase (60 locuri), din care:
• 1 clasă a IX-a /30 elevi - filieră vocaţională, profil teologic;
• 1 clasă a IX-a /30 elevi - filieră vocaţională, profil teologic, cu limba engleză intensiv.
Prima etapă de admitere în clasa a IX-a, pentru anul şcolar 2010-2011, presupune susţinerea probelor de aptitudini (scris şi oral), după cum urmează:
• o disciplina religie romano-catolică - pentru toţi candidaţii;
• o disciplina limba engleză - doar pentru cei care solicită înscrierea pentru admitere la clasa a IX-a - intensiv-engleză.
Calendarul desfăşurării probelor de aptitudini este următorul:
• 10 iunie 2010 - candidaţii care doresc să se înscrie pentru a participa la probele de aptitudini ridică anexa fişei de înscriere la probele de aptitudini de la unitatea de învăţământ gimnazial, pe care au absolvit-o.
• 11-14 iunie 2010 - înscrierea la probele de aptitudini, între orele 9.00-16.00, la secretariatul liceului; elevii vor fi însoţiţi de unul dintre părinţi, pentru a li se prezenta Regulamentul Intern şi vor prezenta recomandarea din partea părintelui paroh.
• 15 iunie 2010 - desfăşurarea probelor de aptitudini - disciplina religie romano-catolică pentru toţi candidaţii înscrişi, începând cu ora 9.00. Media de admitere se calculează astfel: (3 media admitere + notă aptitudini) : 4 = media finală de admitere.
• 16 iunie 2010 - desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă engleză, începând cu ora 9,00, pentru candidaţii care optează pentru clasa intensiv-engleză.
• 18 iunie 2010 - afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi depunerea contestaţiilor.
• 19 iunie 2010 - afişarea rezultatelor finale după contestaţii.
• 21 iunie 2009 - ridicarea de la liceele vocaţionale a anexei fişei de înscriere de către candidaţii care nu au fost admişi la probele de aptitudini şi depunerea lor la unităţile gimnaziale de învăţământ absolvite, în vederea completării opţiunilor şi participării la repartiţia computerizată.
• 5-12 iulie depunerea dosarelor de înscriere în clasa a IX-a a candidaţilor admişi.
Depunerea dosarelor, la secretariatul liceului, reprezintă confirmarea locului ocupat prin concurs. Cei care nu-şi depun dosarul în această perioadă pierd locul.
Dosarul de înscriere va cuprinde:
• cerere de înscriere
• fişă de înscriere tip eliberată de unitatea de învăţământ gimnazial absolvită;
• certificat de naştere (original şi fotocopie);
• fişa medicală (original);
• foaia matricolă pentru clasele V-VIII (cu calculul mediei generale);
• certificatul de capacitate sau adeverinţa de absolvire, de la şcoala de provenienţă, din care să rezulte media la examenul de capacitate - testele naţionale -, media de absolvire a claselor V-VIII şi media de admitere calculată conform metodologiei;
• declaraţie, din partea candidatului şi a părinţilor acestuia, că au luat la cunoştinţă de Regulamentul Intern al liceului şi că sunt de acord să îl respecte - se va completa în momentul înscrierii.
Relaţii suplimentare la tel. 0234/321630 sau la secretariat.
Pentru Seminar relaţii suplimentare la tel. 0234/321100, pr. Mihail Vacaru (mobil 0765/483097)
Tematica - religie pentru admiterea în clasa a IX-a
1. Facerea lumii
2. Omul în Paradis
3. Păcatul primilor oameni şi promiterea unui Mântuitor
4. Chemarea lui Avram de către Dumnezeu
5. Prezenţa salvatoare a lui Dumnezeu: Jertfirea lui Isac
6. Prezenţa salvatoare a lui Dumnezeu: chemarea lui Moise
7. Prezenţa salvatoare a lui Dumnezeu: legământul cu poporul ales
8. Vestea naşterii lui Isus Cristos
9. Cristos - Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Mariei (Naşterea lui Isus)
10. Botezul lui Isus
11. Ispitirea lui Isus
12. Nunta din Cana
13. Parabola fiului risipitor
14. Parabola samariteanului milostiv
15. Învierea lui Lazăr
16. Instituirea Sfintei Împărtăşanii
17. Patimile Domnului nostru Isus Cristos
18. Învierea Domnului nostru Isus Cristos
19. Înălţarea Domnului la cer
20. Coborârea Duhului Sfânt (Rusaliile)
21. Crezul niceno-constantinopolitan
22. Acţiunea Duhului Sfânt în viaţa Bisericii: cele şapte sacramente
Bibliografie:
• Mica Biblie, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
• Catehismul Bisericii Catolice, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, (Catehismul mic)
• limba engleză: programa şi manualul clasei a VIII-a
Prof. dr. Violeta Apostu