Publicăm textul discursului rostit de Papa Benedict al XVI-lea sâmbătă, 15 octombrie 2011, când a întâlnit în Aula "Paul al VI-lea" din Vatican pe noii evanghelizatori care au participat la prima întâlnire promovată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, cu tema "Noi Evanghelizatori pentru Noua Evanghelizare - Cuvântul lui Dumnezeu creşte şi se răspândeşte (Fap 12,24)".


Domnilor Cardinali,
Veneraţi Fraţi întru Episcopat şi întru Preoţie,
Dragi prieteni!

Am primit cu plăcere invitaţia preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări ca să fiu prezent cu voi toţi în această seară măcar pentru un scurt moment, şi mai ales mâine pentru Celebrarea Euharistică. Îi mulţumesc monseniorului Fisichella pentru cuvintele de salut pe care mi le-a adresat în numele vostru şi mă bucură să vă văd aşa de numeroşi. Ştiu că sunteţi aici reprezentând pe atâţia alţii care, ca şi voi, se angajează în misiunea noii evanghelizări care nu este uşoară. Îi salut şi pe cei care urmăresc acest eveniment prin mijloacele de comunicare ce permit atâtor noi evanghelizatori să fie legaţi în acelaşi timp, deşi sunt răspândiţi în diferitele părţi ale lumii.

Aţi ales ca frază-conducătoare pentru reflecţia voastră de astăzi expresia: "Cuvântul lui Dumnezeu creşte şi se răspândeşte". De mai multe ori evanghelistul Luca foloseşte această formulă în cartea Faptele Apostolilor; de fapt, în diferite circumstanţe el afirmă că "Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se răspândea" (cf. Fap 6,7; 12,24). Dar în tema din această zi voi aţi modificat timpul celor două verbe pentru a evidenţia un aspect important al credinţei: certitudinea conştientă că Cuvântul lui Dumnezeu este mereu viu, în orice moment al istoriei, până în zilele noastre, pentru că Biserica îl actualizează prin transmiterea sa fidelă, prin celebrarea sacramentelor şi prin mărturia celor care cred. Pentru aceasta istoria noastră este în continuitate deplină cu aceea a primei comunităţi creştine, trăieşte din aceeaşi limfă vitală.

Dar ce teren întâlneşte Cuvântul lui Dumnezeu? Ca atunci, şi astăzi poate să întâlnească închidere şi refuz, moduri de a gândi şi de a trăi care sunt depărtate de căutarea lui Dumnezeu şi a adevărului. Omul contemporan este adesea încurcat şi nu reuşeşte să găsească răspuns la atâtea întrebări care agită mintea sa cu referinţă la sensul vieţii şi la problemele care locuiesc în adâncul inimii sale. Omul nu poate eluda aceste întrebări care ating semnificaţia despre sine şi a realităţii, nu poate trăi într-o singură dimensiune! În schimb, adesea este îndepărtat de căutarea esenţialului în viaţă, în timp ce îi este propusă o fericire efemeră care mulţumeşte pentru un moment, dar lasă, foarte repede, tristeţe şi insatisfacţie.

Şi totuşi, în pofida acestei condiţii a omului contemporan, putem încă afirma cu certitudine, ca la începuturile creştinismului, că Cuvântul lui Dumnezeu continuă să crească şi să se răspândească. Pentru ce? Aş vrea să fac referinţă la cel puţin trei motive. Primul este că forţa Cuvântului nu depinde înainte de toate de acţiunea noastră, de mijloacele noastre, de "activitatea noastră", ci de Dumnezeu care ascunde puterea sa sub semnele slăbiciunii, care se face prezent în adierea lină a dimineţii (cf. 1Rg 19,12), care se revelează pe lemnul Crucii. Trebuie să credem mereu în puterea umilă a Cuvântului lui Dumnezeu şi să lăsăm ca Dumnezeu să acţioneze! Al doilea motiv este pentru că sămânţa Cuvântului, aşa cum relatează parabola evanghelică a semănătorului, cade şi astăzi încă într-un teren bun care o primeşte şi produce rod (cf. Mt 13,3-9). Şi noii evanghelizatori sunt parte din acest obor care permite Evangheliei să crească din belşug şi să transforme propria viaţă şi pe cea a altora. În lume, chiar dacă răul face mai mult zgomot, continuă să existe terenul bun. Al treilea motiv este că vestirea Evangheliei este a ajuns cu adevărat până la marginile lumii şi, chiar în mijlocul indiferenţei, neînţelegerii şi persecuţiei, mulţi continuă şi astăzi, cu curaj, să deschidă inima şi mintea pentru a primi invitaţia lui Cristos de a-L întâlni şi de a deveni discipolii săi. Nu fac zgomot, dar sunt ca grăuntele de muştar care devine copac, drojdie care dospeşte aluatul, bobul de grâu care se frânge pentru a da origine spicului. Toate acestea, dacă pe de o parte aduc mângâiere şi speranţă pentru că arată fermentul misionar neîncetat care însufleţeşte Biserica, pe de altă parte trebuie să-i umple pe toţi cu un reînnoit simţ de responsabilitate faţă de Cuvântului lui Dumnezeu şi faţă de răspândirea Evangheliei.

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, pe care l-am instituit anul trecut, este un instrument preţios pentru a identifica marile probleme care se agită în diferitele sectoare ale societăţii şi culturii contemporane. El este chemat să ofere un ajutor deosebit Bisericii în misiunea sa mai ales în cadrul acelor ţări cu veche tradiţie creştină care par să fi devenit indiferente, dacă nu chiar ostile Cuvântului lui Dumnezeu. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să vestească şi să mărturisească faptul că Isus Cristos ne învaţă arta de a trăi, drumul adevăratei fericiri, pentru că El însuşi este drumul vieţii; persoane care să aibă ele înainte de toate ele însele privirea îndreptată spre Isus, Fiul lui Dumnezeu: cuvântul vestirii trebuie să fie mereu cufundat într-un raport intens cu El, într-o intensă viaţă de rugăciune. Lumea de astăzi are nevoie de persoane care să-i vorbească lui Dumnezeu, pentru a putea vorbi despre Dumnezeu. Şi trebuie să ne amintim mereu şi că Isus nu a răscumpărat lumea prin cuvinte frumoase sau mijloace vizibile, ci prin suferinţa sa şi moartea sa. Legea bobului de grâu care moare în pământ este valabilă şi astăzi; nu putem da viaţă altora fără a da viaţa noastră: "cine îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva", ne spune Domnul (Mc 8,35). Văzându-vă pe voi toţi şi cunoscând marea angajare pe care o aduce fiecare în slujba misiunii, sunt convins că noii evanghelizatori se vor înmulţi tot mai mult pentru a da viaţă unei adevărate transformări de care lumea de astăzi are nevoie. Numai prin bărbaţi şi femei plăsmuiţi de prezenţa lui Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu va continua drumul său în lume aducând roadele sale.

Dragi prieteni, a fi evanghelizatori nu este un privilegiu, ci o angajare care provine din credinţă. La întrebarea pe care Domnul o adresează creştinilor: "Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru mine?" să răspundeţi cu acelaşi curaj şi cu aceeaşi încredere a profetului: "Iată-mă, Doamne, trimite-mă pe mine" (Is 6,8). Vă cer să vă lăsaţi plăsmuiţi de harul lui Dumnezeu şi să corespundeţi docil la acţiunea Duhului Celui Înviat. Fiţi semne de speranţă, capabili să priviţi la viitor cu certitudinea care provine de la Domnul Isus, care a învins moartea şi ne-a dăruit viaţa veşnică. Să comunicaţi tuturor bucuria credinţei cu entuziasmul care provine din faptul de a fi mişcaţi de Duhul Sfânt, pentru că El face noi toate lucrurile (cf. Ap 21,5), încrezându-vă în promisiunea pe care Isus a făcut-o Bisericii: "Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii" (Mt 28,20).

La sfârşitul acestei zile să cerem şi ocrotirea Fecioarei Maria, Steaua noii evanghelizări, în timp ce vă însoţesc din inimă pe fiecare dintre voi şi angajarea voastră cu Binecuvântarea Apostolică. Mulţumesc.

Papa Benedict al XVI-lea