Seria evenimentelor cultural creştine „Curtea Neamurilor la Bucureşti” a debutat cu decernarea titlului de „Doctor honoris causa” cardinalului Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului pontifical pentru cultură din Vatican, de către Universitatea de Bucureşti, în sala Senatului, în prezenţa rectorului, a decanilor facultăţilor de fizică şi filosofie, a mai multor profesori şi studenţi ai aceleiaşi Universităţi.
Printre alte personalităţi prezente la eveniment, se aflau IPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, împreună cu auxiliarul său, PS Cornel Damian, IPS Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, excelenţa sa dr. Bogdan Tătaru-Cazaban care a rostit Laudatio Domini card. Gianfranco Ravasi.
În centrul discursului domnului ambasador s-a aflat noţiunea de raţiune lărgită sau raţiune universală, pe care, pe de o parte, card. Ravasi o moşteneşte spiritual de la card. John Henry Newman, deoarece Biserica sa de cardinal este Biserica pe care a avut-o card. Newman între anii 1879 şi 1890 (San Giorgio in Velabro din Roma), iar pe de alta o promovează pastoral şi cultural în calitate de preşedinte al Consiliului pontifical pentru cultură din Vatican.
Într-un anumit fel, card. Ravasi era pregătit pentru această misiune importantă, fiindcă s-a remarcat în lumea exgeţilor ca ebraist, traducător al textelor Vechiului Testament, iar în lumea catolică italiană, şi nu numai, ca om al credinţei şi al ştiinţei, om al spiritualităţii şi al cunoaşterii, om al întrebărilor fundamentale şi al răspunsurilor juste. Opera sa ştiinţifică şi literară este vastă, impresionantă; a publicat peste 150 de volume. Dintre lucrările sale, câteva i-au reţinut atenţia domnului Bogdan Tătaru-Cazaban: Giobbe. Traduzione e commento (1979), monumentalul comentariu la Psalmi în trei volume (1981-1984), comentariul la Qohelet, „cartea cea mai originală şi mai scandaloasă” a Vechiului Testament (1988) şi comentariul la Cântarea Cântărilor. Toate aceste scrieri ilustrează condiţia contemporană a hermeneutului biblic şi a profesorului de exegeză care a fost card. Ravasi (prins între criza interpretării şi derivele hermeneuticii de la începutul secolului al XXI-lea), arta bifrontală (ars interrogandi – ars respondendi) pe care el o stăpâneşte într-un chip desăvârşit, pledoaria autorului pentru caracterul dialogic al teologiei. De asemenea, prin opera sa, card. Ravasi se dovedeşte a fi un veritabil vir eruditus al textului sacru, un remarcabil povestitor al artei, „un umanist al Întrupării”, cum ar spune Jacques Maritain, pentru că „şi-a înmuiat penelul în alfabetul colorat al speranţei care este Biblia” (Marc Chagall), amintindu-ne nouă tuturor că Biblia reprezintă marele cod al civilizaţiei occidentale. În sfârşit, această personalitate marcantă a Bisericii Catolice şi a culturii italiene este şi un mare prieten al culturii române.
Am rămas impresionat de mărturisirea card. Ravasi, care la începutul discursului său a spus, că a citit în întregime opera lui Mircea Eliade, a lui Emil Cioran, a lui Eugen Ionesco, că a citit tot ce s-a tradus în franceză sau în italiană din Constantin Noica, în special lucrarea „Maladiile omului contemporan”, de asemenea că preţuieşte şi ascultă deseori muzica lui George Enescu şi că opera sculpturală a lui Constantin Brâncuşi îl emoţionează profund.
Aici trebuie să remarc inteligenţa practică, nu doar cea teoretică a cardinalului Ravasi, sau mai curând capacitatea lui de adaptare la publicul din sală. Pentru această întâlnire, pregătise o lectio magistralis intitulată Tre frontiere della teologia, dar, văzând că cei mai mulţi din sală erau tineri, a renunţat la materialul pregătit şi a improvizat o conferinţă în care a formulat mesajul lui de suflet către noile generaţii de studenţi din România, din Europa.
Astfel, la început, a evocat marile personalităţi culturale româneşti despre care am amintit mai sus şi care l-au influenţat şi l-au format, într-un fel sau altul. I-a îndemnat pe tineri să-i frecventeze, să-i citească, pentru că în momentul de faţă, în Europa, ei sunt o prezenţă critică în stare să trezească lumea adormită în superficialitate.
Apoi, conferinţa s-a centrat pe descrierea profilului culturii contemporane, care e marcat de două curente de gândire şi de comportamente importante: pe de o parte, modernitatea, iar pe de alta postmodernitatea. În privinţa modernităţii, card. Ravasi a arătat că ea stă sub semnul descoperirii subiectivităţii (Descartes) şi sub semnul adoptării înţelegerii ştiinţei ca cercetare empirică (Galilei, Newton şi alţii). În modernitatea târzie, curentele de gândire subiectivă au degenerat în subiectivism, eliminând orice discurs despre obiectivitate, cu urmări grave în privinţa noţiunii de adevăr, iar ştiinţa a derapat în ştiinţism, fiindcă a ignorat orice fel de supoziţie etică. Comentariul card. Ravasi la această stare de lucruri a fost următorul: ştiinţa trebuie să rămână ştiinţă, iar filosofia/teologia să rămână filozofie/teologie; fiecare disciplină să-şi respecte propriile metodologii şi propriile obiective. Dar, pentru ca omul să nu fie distrus de propriile lui cercetări (ştiinţifice sau filosofice), ştiinţa şi filosofia/teologia ar trebui să se privească în ochi una pe ala, să se asculte reciproc: ştiinţa să descrie scena lumii, fenomenele, iar filosofia/teologia să prezinte principiile, fundamentele pe care se sprijină această lume.
Referitor la postmodernitate, card. Ravasi a subliniat cuvântul cheie ce cuprinde spiritul acestei epoci, şi anume „fragment”. Într-adevăr, acum totul este relativ, totul este redus la fragment, marginal şi trecător, după cum cere piaţa volatilă şi în continuă schimbare. În acest context, a fost invocată o afirmaţie a filozofului englez Thomas Hobbes, din lucrarea lui Leviathanul, potrivit căreia „autoritatea face legea, nu adevărul”. Pe cale de consecinţă, s-a ajuns la o societate lichidă, fără profil, fără adevăr, cum spunea sociologul polonez Zygmunt Baumann. În fine, pentru a ilustra această stare de spirit a postmodernităţii, card. Ravasi a evocat o scenă din piesa Cântăreaţa cheală (1950) a lui Eugen Ionescu. Două familii stau de vorbă folosind cuvinte la întâmplare din dicţionare şi manuale. Discursul lor este lipsit de noimă, de sens. La un moment dat, familiile schimbă locul, cadrul de referinţă, dar discuţia continuă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru a sublinia mai mult absenţa sensului, în final, intră în scenă un pompier, care fusese chemat să stingă un incendiu, însă nu găsea locul unde arde. Concluzia lui Ionescu este simplă: trăim într-o lume fără sens.
Răspunsul card. Ravasi la provocările postmodernităţii este următorul: doar o mare cultură poate deschide drumul spre descoperirea sensului, care trebuie căutat mereu. În sensul acesta, a făcut referinţă la vorba lui Socrate, din Apologia, după care „o viaţă lipsită de căutarea adevărului nu merită trăită”.
În concluzie, card. Ravasi a adresat o urare Universităţii de Bucureşti, şi anume să fie un loc de căutare a adevărului, iar pentru această frumoasă lucrare şi-a permis să sugereze două idei: 1) să promoveze ideea de utopie, de proiect, de viziune; Europa, dar şi România a cunoscut experienţa prăbuşirii ideologiilor, iar acum trăim o anumită teamă de ideile mari; românii trebuie să capete acest curaj, din acest punct de vedere, fiindcă ei au cunoscut drama amară a ideologiei comuniste; card. Ravasi a insistat pe asumarea convingerii că ideile conduc lumea; a dat un exemplu din Antoine de Saint-Exupery: marinar nu este acela care ştie să vâslească, să facă o barcă, să citească o hartă, ci acela care simte în el nostalgia spaţiilor infinite ale mării. 2) să creeze cadrul salvării omului, nu distrugerii lui; a invocat şapte direcţii de acţiune pentru salvarea omului, potrivit spiritului lui Gandhi, care spunea că omul se distruge dacă face politică, fără principii; dacă se îmbogăţeşte, fără muncă; dacă cultivă inteligenţă, fără înţelepciune; dacă propune o economie, fără morală; dacă dezvoltă ştiinţă, fără umanitate; dacă are o religie, fără credinţă; dacă iubeşte, fără jertfirea de sine.
În fine, după conferinţă, card. Ravasi a fost ovaţionat minute în şir, iar în mintea noastră se cuibărea ultima idee: marea cultură, marile culturi deschid drumul spre descoperirea sensului.
La Bucureşti, seria evenimentelor Curtea Neamurilor continuă.

Pr. dr. Wilhelm Dancă