Monday, February 06, 2012

Entries for June 2010

PS Petru Gherghel: 70 de ani de viaţă, 20 de ani de episcopat
Biserica locală de Iaşi îşi sărbătoreşte păstorul: 70 de ani de viaţă, dintre care 45 de ani în slujirea Bisericii lui Cristos în trepte diferite de exercitare a preoţiei.
Chiara Lubich, Unitatea şi Isus părăsit
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Unitatea şi Isus părăsiti, scrisă de Chiara Lubich. Cartea apare în colecţia „Spiritualitate”, în formatul 14x20, are 112 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 12 lei.
Iosif Enăşoae, Mădălina-Maria Martin, Euharistia, sacramentul carităţii lui Cristos
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Euharistia, sacramentul carităţii lui Cristos. Aspecte istorice, liturgice, dogmatice şi spirituale, scrisă de pr. Iosif Enăşoae şi Mădălina-Maria Martin.
Scandalul preoţilor obişnuiţi
A fost prezentat la Roma un film apărut în Spania la 4 iunie şi care, relatând viaţa unui preot obişnuit, se bucură de un succes neaşteptat.
Audienţa generală de miercuri 23 iunie 2010
Aş vrea să completez astăzi, cu partea a treia, catehezele mele despre sfântul Toma de Aquino.
Femeia castă a tuturor
În Crez mărturisim şi definim Biserica „una, sfântă, catolică şi apostolică”, deci înzestrată cu prerogative care-i aparţin în mod esenţial: n-ar putea să existe o Biserică „non-una”, „non-sfântă”, „non-catolică”, „non-apostolică”.
Preotul la Praeparatio şi la Gratiarum actio de la Sfânta Liturghie
Părintele Paul Gunter, ne oferă în acest articol o descriere amănunţită a rugăciunilor pe care preotul poate în mod lăudabil să le folosească pentru a se pregăti pentru celebrarea sfintei Liturghii şi pentru a aduce mulţumirea după ea.
Audienţa generală de miercuri 16 iunie 2010
Astăzi aş vrea să continui prezentarea sfântului Toma de Aquino, un teolog de o aşa valoare încât studierea gândirii sale a fost recomandată în mod explicit de Conciliul al II-lea din Vatican în două documente...
Îndrăzneala lui Dumnezeu şi opoziţia duşmanului
În anul 2001, în solemnitatea Epifaniei Domnului, Ioan Paul al II-lea a publicat magnifica reflecţie despre experienţa Bisericii care tocmai celebrase marele jubileu al anului 2000.
Era mason, acum este catolic
Tocmai a sosit în librăriile italiene o carte mai fascinantă decât un roman cu titlul „Eram Mason. Convertirea mea de la masonerie la credinţă” (Piemme).
Scrisoare către preoţi
La încheierea Anului Sfintei Preoţiei dorim să exprimăm aprecierea, mulţumirea şi recunoştinţa Acţiunii Catolice pentru misiunea voastră în Biserică şi în lume.
Iaşi: Interviu cu PF Michel Sabbah, patriarh emerit de Ierusalim
Fiind la Iaşi, sâmbătă dimineaţa (12 iunie), PF Sabbah a binevoit să răspundă la câteva întrebări.
Benedict al XVI-lea către Academia Pontificală Ecleziastică: nunţii să fie semn al prezenţei şi carităţii Papei
Nunţii apostolici sunt chemaţi să fie o punte între Bisericile particulare şi Sediul Apostolic: a subliniat Benedict al XVI-lea primind luni dimineaţă în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic membrii Academiei Pontificale Ecleziastice.
Cardinalul Hummes către tineri: să aveţi curajul de a răspunde „da”
Anul Sfintei Preoţii, care tocmai s-a încheiat, trebuie să reprezinte pentru preoţi un nou stimulent pentru elanul misionar, iar pentru tineri o încurajare de a urma propria vocaţie.
Un sacrament şi o viaţă nouă pentru a face spaţiu lui Dumnezeu
Dialogul lui Benedict al XVI-lea cu preoţii în timpul privegherii de rugăciune pentru încheierea Anului Sfintei Preoţii.
Omilia Papei la încheierea Anului Sfintei Preoţii
În solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a prezidat în Piaţa Sfântul Petru concelebrarea euharistică împreună cu cardinalii, episcopii şi preoţii, la încheierea Anului Sfintei Preoţii. Publicăm în continuare omilia pe care Papa a rostit-o în cursul sfintei Liturghii.
“Ce-i voi da în schimb Domnului pentru tot binele pe care mi l-a făcut?"
Îi aducem slavă lui Dumnezeu astăzi şi în toate zilele vieţii noastre pentru că ne-a chemat la această viaţă minunată, pentru că ne-a adunat în staulul său, care este Biserica, şi pentru că trecând pe străzile oraşelor şi satelor noastre a privit spre noi, ne-a îndrăgit şi ne-a chemat să îl urmăm.
Iaşi: Predica rostită de PS Petru Gherghel la hirotonirea preoţilor - 11 iunie 2010
Celebrăm cu bucurie misterul iubirii inimii preasfinte, garanţia şi dovada iubirii infinite a lui Dumnezeu faţă de noi.
Iaşi: Sfinţire de preoţi
În solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, în ziua de vineri, 11 iunie 2010, în catedrala din Iaşi, au fost hirotoniţi 24 de preoţi, 14 pentru Dieceza de Iaşi, doi pentru Arhidieceza de Bucureşti, şapte pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali şi unul pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.
Preoţi astăzi: întâlniri multiple şi mărturii mişcătoare în Aula Paul al VI-lea pentru închiderea Anului Sfintei Preoţii
Preoţi care au descoperit şi cultivat propria vocaţie în timpul unui război, oameni care au dat la spate o viaţă dedicată viciilor, oameni care şi-au descoperit vocaţia într-o criză de credinţă sau în timpul unei boli...
Page 1 of 3First   Previous   [1]  2  3  Next   Last   
  •  
     

    
Calendar Catolic

Luni, 6 februarie 2012

Sfintii zilei
Ss. Paul Miki şi îns., m. **; Doroteea, m. 
Liturghierul Roman
Ss. Paul Miki şi îns., m. ** 
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
roşu, P
Lectionar
Gal 2,19-20: Eu trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci în mine trăieşte Cristos
Ps 125: Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie
Mt 28,16-20: Mergeţi, învăţaţi toate popoarele 
Liturgia orelor
Luni din săptămâna a 5-a de peste an 
Meditatia zilei
Ss. Paul Miki şi îns., m. ** 


  

Va recomandam
Mediul Noului Testament

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Evanghelie şi tradiţie rabinică

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

La început. Geneză 1-11

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

Psalmii

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.


  

Copyright 2010 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
Powered by Distinctiva