S-a deschis la Belgrad întâlnirea Bisericilor din Europa despre pace

„Trăim momente ale istoriei în care consultarea noastră, reflecţia şi rugăciunea ecumenică este într-adevăr urgentă”. Cu aceste cuvinte s-a deschis la Belgrad întâlnirea anuală a Comitetului Unit al Conferinţei Bisericilor Europene (KEK) şi al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE). La întâlnirea care se va încheia la 20 februarie iau parte delegaţiile celor două organisme europene conduse de Mitropolitul Emmanuel din Franţa, preşedinte al KEK (Patriarhia Ecumenică) şi de cardinalul Péter Erdö, arhiepiscop de Esztergom-Budapesta şi preşedinte al CCEE. „În acest oraş Belgrad – a spus arhiepiscopul catolic – este deosebit de evidentă importanţa semnelor pe care creştinii pot şi trebuie să le dea pentru a manifesta cu este posibil a persevera pe drumul reconcilierii, al păcii şi spre unitatea voită de Domnul nostru, Isus Cristos”.

Contribuţia creştinilor pentru pace. Întâlnirea de la Belgrad se concentrează anul acesta pe tema păcii şi pe contribuţia pe care creştinii sunt chemaţi să o dea pentru realizarea ei deplină. Pacea – a spus cardinalul Erdö – „nu este un abuz al termenului, nu este o simplă absenţă a războiului sau o toleranţă pasivă superficială”. Pacea pe care creştinii să o construiască astăzi în Europa porneşte de la angajarea de „a descoperi frumuseţea şi bogăţia diferitelor forme ale identităţii şi ale comuniunii”. Adică de a recunoaşte şi a respecta „valoarea naţiunilor drept comunităţi de limbă, istorie, cultură, de experienţe istorice, de tradiţii religioase”. Este o angajare deosebit de importantă şi urgentă „într-o lume care tinde să uite rădăcinile sale şi ajunge să fie într-o masă indefinită de consumatori uniformizaţi, sau care se refugiază, simţindu-se ameninţată, în naţionalism şi în extremism”. „Cred – a continuat apoi arhiepiscopul – că prezenţa noastră aici este pentru Belgrad un semn important al acestei dorinţe a noastre de pace. Însă mi se pare că pentru mulţi dintre contemporanii noştri această pace a noastră nu este comprehensibilă cu uşurinţă. Trebuie amintit că unitatea Bisericilor creştine nu poate să fie construită numai printr-un 'acord de pace' confesional cu privire la minima denumire comună!”. În primul rând, creştinii trebuie să fie „recunoscători pentru drumul ecumenic făcut în ultimii ani” şi apoi să fie conştienţi „de ceea ce lipseşte încă, şi ceea ce noi, responsabili şi membri ai organismelor care lucrează pentru unitatea vizibilă a Bisericilor creştine, nu putem neglija”. Conform arhiepiscopului, drumul spre unitate trebuie să fie simţit ca „imperativ moral” învingând şi tentaţia „resemnării şi a pesimismului”.

Rădăcinile creştine ale Europei. În intervenţia sa introductivă, Mitropolitul Emmanuel din Franţa, preşedinte al KEK, a spus că acceptarea rădăcinilor creştine ale Europei departe de a genera forme de „rezistenţă” permite să se facă din Europa un loc în care „toate religiile găsesc spaţiul lor în cadrul unui peisaj diversificat” dar profund unit de o „istorie comună”. „Cu alte cuvinte – a adăugat el – aş vrea să subliniez că afirmarea identităţii creştine a Europei nu este exclusivă ci inclusivă, în sensul că poartă în sine toate premisele pentru dezvoltarea a ceea ce este fundamentul democraţiei noastre, mă refer la libertatea de cult”. Mitropolitul a încheiat intervenţia sa amintind ceea ce este scris în această privinţă în Charta Oecumenica, de la a cărei semnare la Strasbourg se împlinesc anul acesta doi ani: „Pe baza credinţei noastre creştine, noi ne angajăm pentru o Europă umană şi socială, în care se impun drepturile omului şi valorile fundamentale ale păcii, dreptăţii, libertăţii, toleranţei, participării şi solidarităţii”.

O adevărată libertate religioasă. Conform lui Massimo Introvigne, reprezentant OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa) pentru lupta împotriva discriminării, o contribuţie pe care creştinii pot s-o dea pentru deplina realizare a păcii este aceea de a construi împreună o „adevărată noţiune de libertate religioasă”, evitând „cele două erori opuse a fundamentalismului şi a laicismului”. Papa este cel care a propus această linie de gândire şi acţiune. „Ambele – a spus el – neagă raportul corect dintre credinţă şi raţiune. În fundamentalism, credinţa neagă raţiunea. În laicism raţionalismul neagă credinţa. Ambele sunt duşmane ale libertăţii religioase: fundamentalismul vrea să impună religia cu forţa, laicismul vrea să impună cu forţa ireligia. În timp ce numai echilibrul dintre credinţă şi raţiune – fără amestecare, dar şi fără separare – garantează libertatea religioasă care, ne asigură Papa, este la originea libertăţii morale, deci a oricărei libertăţi apărate”. Faptul că nu e vorba de o problemă „numai teoretică” este demonstrat de fapte. Pe de o parte, există tentativa islamului ultra-fundamentalist „de a pune capăt existenţei bimilenare a comunităţilor creştine în Orientul Mijlociu, recurgând chiar şi la terorism”. Este adevărat, guvernele se depărtează de ultra-fundamentalişti. Însă a expirat timpul cuvintelor care nu sunt urmate de fapte. „Sunt necesare măsuri eficace pentru ocrotirea minorităţilor religioase”. De cealaltă parte există fenomenul creştinofobiei în Occident. „Se ajunge – a spus Introvigne – să se pretindă ca toţi creştinii să acţioneze în exercitarea profesiei lor fără referinţă la convingerile lor religioase şi morale, şi chiar în contradicţie cu ele”. În timp ce – a continuat Introvigne – „orientarea libertăţii spre adevăr nu poate renunţa la o dimensiune politică”.

(După agenţia SIR, vineri 18 februarie 2011)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu