Publicăm, aproape în întregime şi într-o traducere a noastră, un articol apărut în „Catholic Herald”

De Milo Yannoupoulos

Imaginaţi-vă că sunteţi un nou ziarist de la BBC News. Este prima zi în birou, tocmai aţi obţinut diploma de la facultatea în comunicaţii sociale şi producţie digitală la Universitatea din Salford care vă arde în buzunar aşa încât vă provoacă o gaură. Aţi reuşit! Aţi ajuns pe culmile ameţitoare ale redacţiei de la televiziunea de stat. Sunteţi gata să cuceriţi lumea.

Totuşi, ameninţă dezastrul: directorul vă încredinţează prima voastră misiune şi e vorba despre un articol despre Biserica catolică. Papa „Benedict ceva” a mers undeva ca să facă un discurs despre Dumnezeu şi teme asemănătoare. Vreţi să faceţi o impresie bună, însă sunteţi complet dezorientaţi. Ce-i de făcut? Cui să vă adresaţi?

Bine, aici la „Catholic Herald” ştim cât de secretă şi deosebită trebuie să apară lumea catolicismului pentru noii corespondenţi de pe teren. Pentru aceasta am examinat arhivele celor mai importante ziare şi ale celor mai mari posturi de radio pentru a vă transmite învăţăturile colegilor mai în vârstă.

Împărtăşind aceste linii conducătoare de practică bună sperăm să-i putem ajuta pe corespondenţi să ţină ridicată tradiţia jurnalismului echilibrat şi corect despre probleme catolice motiv pentru care presa britanică este pe bună dreptate cunoscută. Iată deci principalele noastre sfaturi pentru succes.

Oricare ar fi evenimentul la care Papa participă, umflaţi mereu cifrele celor care protestează. Anul acesta, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid, numărul de persoane care protestau erau mai puţin de 0,04 la sută decât cel al susţinătorilor (cinci mii împotriva unui milion şi jumătate), însă acest lucru nu a împiedicat capetele gânditoare de la BBC să se concentreze aproape exclusiv asupra contestatarilor şi să ignore dimensiunea şi succesul celebrării pline de bucurie a tinerilor catolici.

În acelaşi mod, săptămâna trecută, într-un alt reportaj de la BBC despre călătoria Papei în Germania, circa două sute de contestatari au devenit „mai multe mii”. Cuvinte ca „multe” sunt utile pentru că sunt mai evazive decât cifrele adevărate.

Dacă sunteţi în îndoială, fiţi vagi şi aproximativi cu privire la motivul oricărei contestaţii, îndeosebi dacă se pare că nu există nici una, şi aşa acei simpatici creştini „întorc obrazul celălalt”, nu asemenea contestatarilor care, dacă nu obţin necesarele omagii şi cuvenita acoperire mediatică, bombardează centrala cu plângeri neliniştitoare şi inundă blogosfera cu insulte înşelătoare datorită lipsei voastre de precizie.

Orice glas despre posibile dezacorduri din partea politicienilor sau ale altor lideri religioşi despre o vizită a Papei trebuie să fie relatată ca un fapt, cu alte cuvinte ca şi cum s-ar fi petrecut deja. Nu corectaţi istoria dacă apoi apare că numai o mică parte din reprezentanţii guvernului nu au participat la eveniment. Nu despicaţi firul în patru!

Folosiţi triada „divizat”, „care divizează” şi „diviziune”. Să aveţi mereu aceste cuvinte pe vârful limbii. Amintiţi-vă că opiniile Papei sunt mereu periculoase şi alarmante. Nu permiteţi ca să nu fie băgat în seamă şi să exprime o opinie fără ca voi să inseraţi în bucata voastră o invectivă fulminantă. Este util şi să amestecaţi diferite tipuri de creştinism, şi aşa cititorii nu cunosc diferenţa dintre arhiepiscopul Rowan Williams şi arhiepiscopul Vincent Nichols, şi acest lucru contribuie la transmiterea imaginii despre o Biserică divizată şi deteriorată.

Există multe adjective care se pot folosi în mod sugestiv. Puteţi să exageraţi. Profesorul vostru de jurnalism probabil va învăţat să fiţi atenţi cu adjectivele, dar nu se referea la reportajele religioase. Nu-i nimic dacă proza voastră elaborată face titlul dizgraţios şi nici dacă nu puteţi dovedi acuzele.

Luaţi în râs şi diminuaţi poziţia Bisericii cu privire la probleme morale definind-o „politica Bisericii”, implicând astfel în mod eronat că de exemplu, asemenea politicilor oricărui guvern şi politicile Bisericii ar putea să fie schimbate de la un moment la altul, dacă numai acei tipi în sutană s-ar preocupa într-adevăr de oamenii obişnuiţi.

Asiguraţi-vă să informaţi că învăţăturile Bisericii contrastează cu morala care este la modă astăzi, că e vorba de contracepţie, de schimbarea climatică sau de imigraţie. Dacă puteţi, încercaţi să puneţi stăpânire pe limbajul Bisericii, citiţi discursurile episcopilor şi subordonaţi-le lexicului vostru urban şi politic corect de egalitate, corectitudine şi „dreptate socială”.

Nu vă încredeţi numai în tensiunile percepute, ci accentuaţi activ nemulţumirea căutând pe Google cât mai multe istorii negative reuşiţi să găsiţi despre Biserică şi sintetizaţi plângerile care sunt conţinute în ele. Paragrafele de la nouă la optsprezece din articolul vostru sunt perfecte pentru a vă aprinde, scotocind orice expresie comică a lui Johann Hari sau orice găselniţă infantilă şi murdară a lui Richard Dawkins pe care le aveţi la dispoziţie.

Dacă nu aveţi timp pentru a aprofunda sensul unor pasaje mai semnificative din discursul Papei, spuneţi pur şi simplu că el „a cotit-o spre tonul academic”. Nimeni nu vă va acuza că nu acordaţi atenţie pentru că exista ceva mai bun în altă parte şi în plus veţi putea da impresia că Papa este un orator plictisitor. Gool!

A aduna declaraţii poate să fie dificil. Regula de aur este să nu aduni niciodată şi niciodată declaraţii de la susţinători, ci numai de la cel care protestează. Mergeţi la feminista cea mai înfuriată pe care o puteţi găsi şi provocaţi-o cu privire la hegemonia patriarhală şi cu privire la preoţia numai masculină. Dacă veţi include numai declaraţii negative, va părea că toate persoanele corecte se opun prezenţei Papei.

Vă trudiţi să demonstraţi destulă indignare falsă? Încercaţi această nouă tactică, experimentată de „Guardian”: insinuaţi că fie catolicii fie necatolicii sunt sătui de baracă şi păpuşi. Dacă este posibil, folosiţi fotografii cu Papa din spate. Sunt fantastice pentru că implică faptul că este izolat şi nepopular. Nu vă lăsaţi convinşi de mărturiile oculare care îl descriu ca o persoană energică şi înconjurată de mii de susţinători.

În sfârşit, şi este foarte important, folosiţi-l cu generozitate pe Adolf Hitler. Hitler este un ingredient principal din dieta oricărui corespondent modern de reportaje religioase. Nici un reportaj despre Benedict al XVI-lea sau despre Biserica catolică nu este complet fără o referinţă la nazişti, şi mai ales la faptul că Papa a fost membru al Tineretului hitlerist. Nu pierdeţi timpul să citiţi declaraţiile sale în această privinţă sau să întrebaţi pe cineva care cunoaşte bine istoria din acea perioadă. Aţi putea să descoperiţi că Ratzinger era un tânăr recalcitrant, obligat să facă din acel grup echivalent cu un serviciu militar într-o perioadă în care toţi tinerii erau constrânşi să facă parte din vreo organizaţie statală. Ce aţi fi făcut voi? Nu, amintiţi-vă numai că el făcea parte. Veţi obţine un bonus dacă veţi reuşi să-l nominalizaţi pe Hitler sau pe nazişti de două ori în acelaşi paragraf.

 Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

(După L’Osservatore Romano, 2 octombrie 2011)