en-USro-RO

Inregistrare | Login
20 mai 2012
Evenimente  »  Evenimente  »  Religie   Search

Religie

Religie
„Nici o viaţă nu ne este străină” - Cum trebuie apărată Viaţa şi în Parohii
Tema vieţii, şi a vieţii care urmează să se nască, merită mereu o atenţie foarte deosebită şi specială din partea fiecărui om, dacă nu măcar pentru că fiecare „trăieşte”, adică experimentează ceva ce numim „viaţă” şi care determină, în mod invincibil, totul din noi.
Biografia părintelui Alois Guanella, care va fi canonizat pe 23 octombrie, de către Papa Benedict al XVI-lea
Viaţa părintelui Alois Guanella a fost o lungă cursă plină de elan, pentru a se face prezent acolo unde se auzea un strigăt de ajutor şi unde era nevoie de sprijin. Avea o deosebită sensibilitate faţă de aproapele aflat la necaz.
Apocalipse nerealizate vreodată

În luna iunie mulţi au aflat public, prin intermediul mijloacelor de informare, că un grup evanghelic penticostal a descoperit momentul judecăţii finale şi „răpirea” creştinilor în ziua de 21 mai 2011 la ora 18.00. Slavă Domnului nu s-a întâmplat nici un cataclism sau vreun dezastru de mari proporţii, interpretabil de către acest grup din SUA – denumit „Family radio” şi creat de Harold Egbert Camping – ca un semnal al începutului apocalipsei.

Religia mormonilor ia o amploare uimitoare
Religia mormonilor ia o amploare uimitoare, aceștia lansând doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din SUA. În România, cel mai cunoscut mormon este miliardarul Ion Ţiriac.
Un semnal clar

O scrisoare către baroneasa Catherine Ashton, Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate al Uniunii Europene, pentru a cere ca „problema apărării libertăţii religioase a creştinilor în lume să fie introdusă pe ordinea de zi a întâlnirii miniştrilor de externe din UE, programată pentru data de 21 februarie. Scrisoarea a fost trimisă de Bisericile din Europa de diferite tradiţii creştine (catolică, ortodoxe, protestante, anglicane şi vetero-catolice) la încheierea întâlnirii anuale a Comitetului Unit al CCEE (Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene) şi KEK (Conferinţa Bisericilor din Europa), care s-a desfăşurat la Belgrad între 18-20 februarie, având ca temă contribuţia creştinilor la identitatea naţională şi la integrarea europeană.

Libertatea religioasă ca premisă pentru orice altă libertate
În aceste zile de tensiune, în special în Egipt, unde mulţi creştini şi-au pierdut viaţa din cauza propriului crez, părintele Luciano Larivera, iezuit şi scriitor la La Civiltà Cattolica, a ţinut o întâlnire la Roma despre libertatea religioasă, temă aleasă de Benedict al XVI-lea pentru a 44-a Zi Mondială a Păcii.
Era mason, acum este catolic
Tocmai a sosit în librăriile italiene o carte mai fascinantă decât un roman cu titlul „Eram Mason. Convertirea mea de la masonerie la credinţă” (Piemme).
Cu privire la crucifix, 10 ţări susţin Italia în faţa Tribunalului European
Pentru prima dată în istoria Curţii Europene a Drepturilor Omului, zece state membre, între care Rusia, s-au declarat „amicus curiae”, adică terţă parte, în faţa sentinţei dată împotriva statului italian care interzice expunerea crucifixului în sălile de şcoală şi care va fi studiată de Marea Cameră a acestui Tribunal la 30 iunie.
  •  
     

    

Calendar Catolic

Sâmbătă, 19 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Celestin al V-lea, pp. 
Liturghierul Roman
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, II
Lectionar
Fap 18,23-28: Apolo dovedea din Scriptură, că Isus este Mesia
Ps 46: Dumnezeu este împărat peste întreg universul (sau Aleluia!)
In 16,23b-28: Tatăl vă iubeşte, fiindcă voi mă iubiţi cu adevărat pe mine şi credeţi că de la Dumnezeu am venit

Liturgia orelor
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui
Meditatia zilei
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.