en-USro-RO

Inregistrare | Login
20 mai 2012

Intrări pentru 'Liviu Matieş'

Interviu cu un exorcist
Nu ştiu dacă tu crezi sau nu în exorcisme, dar cu siguranţă ai văzut unul pe marele ecran. Acesta este un subiect foarte controversat, însă, în afara Hollywood-ului, exorciştii există cu adevărat.
Papa Benedict va aprinde luminile celui mai înalt brad de Crăciun din lume
Papa Benedict al XVI-lea va aprinde pe 7 decembrie cel mai mare pom de Crăciun din lume. Aceasta va avea loc în oraşul italian Gubbio, din regiunea Umbria. Postul de radio „Radio Vatican” a raportat că, pentru a porni luminile, Papa va folosi un iPad de la reşedinţa sa, din apartamentele papale.
Lupta pentru cei săraci şi neputincioşi, plătită cu preţul vieţii
În această dimineaţă a avut loc înmormântarea Sr. Valsa Ioan, originară din Kerala, în catedrala din Dumka (Jharkhand State). Călugăriţa a fost împuşcată în noaptea de 15 noiembrie de un grup de persoane necunoscute. Printre cei prezenţi la catedrală s-au numărat fratele, sora şi doi nepoţi ai Sr. Valsa, ai celei care timp de 20 de ani şi-a dedicat viața în regiunea tribală Santal.
Apariţie editorială: Cred în Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică, scrisă de Pr. Claudiu Dumea
Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Cred în Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică, scrisă de Pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în formatul 14x20, are 509 de pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 25 lei.
Nepal: avorturi record în rândul adolescenţilor. Propunere pentru revizuirea legii
Creşterea numărului de avorturi în rândul adolescenţilor determină guvernul nepalez să propună revizuirea legii care permite întreruperea sarcinii.
Militanţii pentru drepturile creştinilor şi musulmanilor din India recurg la demersuri extreme
Conferinţa Episcopilor din India, Consiliul Naţional al Bisericilor, Comitetul Naţional de Coordonare pentru Creştinii Daliţi şi Consiliul Naţional al Creştinilor Daliţi vor organiza o grevă a foamei în masă pentru a cere guvernului să extindă statutul de castă şi asupra creştinilor daliţi şi musulmani. Greva a fost programată pentru 25-27 iulie şi va culmina cu un marş în faţa Parlamentului pe 28 iulie.
Căsătoria, o practică demodată?
În Filipine căsătoria este desconsiderată din de în ce mai mult, iar un număr tot mai mare de cupluri îşi întemeiază familii în afara acestui sacrament.
Moscova interzice avorturile care nu informează femeile cu privire la eventualele riscuri
Preocupat de declinul continuu al numărului populaţiei care afectează cea mai mare ţară din lume, Duma (Camera inferioară a Parlamentului) a aprobat un proiect de lege potrivit căruia toate anunţurile referitoare la practicile de avort trebuie să conţină avertismente cu privire la posibilele riscuri pentru sănătatea femeilor.
India luptă împotriva traficului de fiinţe umane
După ce a atras atenţia timp de şase ani, India nu se mai află pe „lista de monitorizare” a traficului cu fiinţe umane, din partea ei fiind remarcate eforturi semnificative referitoare la combaterea acestei probleme.
Sondaj: secularismul, o amenințare mai mare decât Islamul
Marea amenințare spirituală a lumii nu este islamismul, ci secularismul, consideră peste 70% dintre liderii evanghelici intervievați la cel de-al treilea congres de la Lausanne.
Accesul la apă este un drept fundamental al omului
Un referendum realizat în Italia a scos în evidenţă o problemă ce priveşte dreptatea socială promovată de Biserica Catolică: accesul la apă ca drept fundamental al omului.
Biblia pe locul 2 în topul cărților preferate ale românilor
Cărțile religioase sunt preferințele de lectură pentru 6% dintre români, mai bine cotate pe lista preferințelor fiind romanele în general (23% dintre români), romanele polițiste (12%), romanele de dragoste (10%), cărțile de istorie (9%) și cărțile de specialitate (7%).
În ciuda controverselor din New York, campania pro-viaţă continuă la Chicago
O organizaţie pro-viaţă intenţionează să continue campania şi în oraşul Chicago, după ce în New York un panou a fost retras în urma unor plângeri.
  •  
     

    

Calendar Catolic

Sâmbătă, 19 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Celestin al V-lea, pp. 
Liturghierul Roman
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, II
Lectionar
Fap 18,23-28: Apolo dovedea din Scriptură, că Isus este Mesia
Ps 46: Dumnezeu este împărat peste întreg universul (sau Aleluia!)
In 16,23b-28: Tatăl vă iubeşte, fiindcă voi mă iubiţi cu adevărat pe mine şi credeţi că de la Dumnezeu am venit

Liturgia orelor
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui
Meditatia zilei
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.