en-USro-RO

Inregistrare | Login
19 mai 2012

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii La izvoarele reînnoirii: studii despre actualizarea Conciliului al II-lea din Vatican, scrisă de Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea) şi tradusă în limba română de pr. dr. Eduard Ferenţ. Cartea apare în colecţia „Studii teologice”, în formatul 17x24 cm., are 470 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 35 lei.

În duminica din 1 mai 2011, Papa Benedict al XVI-lea l-a proclamat fericit pe predecesorul său Ioan Paul al II-lea. Evenimentul a avut o foarte mare rezonanţă, nu numai în Italia şi în Polonia, patria lui Karol Wojtyla, ci şi în România, vizita sa apostolică din 1999 fiind încă vie în memoria noastră. După două săptămâni, Cardinalul Stanislau Dziwisz, fostul secretar al lui Ioan Paul al II-lea, a vizitat Seminarul Diecezan din Iaşi, dăruindu-i o relicvă preţioasă a celui beatificat. Evenimentele acestea vor rămâne înscrise pentru totdeauna în istoria Bisericii noastre locale de Iaşi.

Personal, doresc să particip la o şi mai adâncă imprimare a acestor evenimente în memoria noastră prin traducerea cărţii lui Karol Wojtyla, Alle fonti del rinnovamento. Studio sull’attuazione del Concilio Vaticano Secondo, scrisă de el în 1972, pe când era cardinal de Cracovia. Cartea aceasta este un studiu şi o dorinţă vie de a actualiza învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican. La ea se referă nu numai în „Introducerea” cărţii, ci până şi în testamentul său, în care spune: „Când în ziua de 16 octombrie 1978 conclavul cardinalilor l-a ales pe Ioan Paul al II-lea, Primatul Poloniei, cardinalul Ştefan Wyszynski mi-a spus: «Sarcina noului papă va fi să introducă Biserica în Mileniul al Treilea», adăugând: «Doresc să-mi exprim încă o dată gratitudinea faţă de Duhul Sfânt pentru marele dar al Conciliului al II-lea din Vatican, faţă de care cu întreaga Biserică – şi mai ales cu întregul episcopat – mă simt dator».

Sunt convins că încă multă vreme de acum încolo va fi dat noilor generaţii să scoată din bogăţiile pe care acest Conciliu al secolului al XX-lea ni le-a dăruit. Ca episcop care a participat la evenimentul conciliar din prima până în ultima zi, doresc să încredinţez acest mare patrimoniu tuturor acelora care sunt şi vor fi în viitor chemaţi pentru a-l actualiza”.

Doctrina acestui Conciliu reprezintă conţinutul „Catehismului catolic” din mileniul al treilea. Cunoaşterea ei este urgentă mai ales la noi, deoarece nu toţi suntem familiarizaţi cu învăţătura cuprinsă în Constituţiile, decretele şi declaraţiile Conciliului. Cartea actuală este un vademecum pastoral al Conciliului, o operă care promovează de la un capăt la celălalt al ei formarea noii conştiinţe creştine şi a atitudinilor noastre comportamentale faţă de Dumnezeu, de Biserică şi de om.

Lectura cărţii ne va cuceri, deoarece ne vom întâlni cu Fericitul Ioan Paul al II-lea care, la fiecare pagină, cu mărturia sa de credinţă, de iubire şi de curaj apostolic, însoţită de o mare încărcătură umană, ne va ajuta să nu ne temem de a ne declara creştini, de a aparţine Bisericii şi de a vorbi despre Evanghelie. Cu alte cuvinte, ne va ajuta să nu ne temem de adevăr, deoarece adevărul este garanţia libertăţii. Libertatea condusă de adevăr devine iubire, iar iubirea devine liberă, adică exercitată fără teamă şi fără a ne agita în lumea atât de zbuciumată în care trăim.

Mesajul pe care fericitul Ioan Paul al II-lea ni-l transmite prin această carte este acesta: „Nu vă temeţi de Cristos. El este calea omului, în timp ce omul este calea Bisericii”.


Karol cardinal Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea), La izvoarele reînnoirii : studii despre actualizarea Conciliului al II-lea din Vatican, Iaşi 2011, 470 p., ISBN 978-606-578-028-6, 35 lei


Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Apariţie editorială: Vechiul Testament. II. Cărţile istorice. Volumul I (Iosue, Judecători, Rut, 1-2Samuel, 1-2Regi, 1-2Cronici) traducerea în limba română realizată de către pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Vechiul Testament. II. Cărţile istorice. Volumul I (Iosue, Judecători, Rut, 1-2Samuel, 1-2Regi,...
Apariţie editorială: La şcoala sfântului Ioan Vianney, scrisă de pr. Claudiu Dumea Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii La şcoala sfântului Ioan Vianney, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în cole...
Apariţie editorială: Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor Chinez Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor...
Apariţie editorială: Biblia – cuvânt divin şi uman. Teme introductive în Sfânta Scriptură, scrisă de pr. dr. Iulian Faraoanu Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Biblia – cuvânt divin şi uman. Teme introductive în Sfânta Scriptură, s...
Apariţie editorială: Libertatea interioară: forţa credinţei, a speranţei şi a iubirii, scrisă de Jacques Philippe şi tradusă din limba franceză de prof. Daniela Floareş Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Libertatea interioară: forţa credinţei, a speranţei şi a iubirii, scrisă de Jacques Philippe şi...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Sâmbătă, 19 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Celestin al V-lea, pp. 
Liturghierul Roman
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, II
Lectionar
Fap 18,23-28: Apolo dovedea din Scriptură, că Isus este Mesia
Ps 46: Dumnezeu este împărat peste întreg universul (sau Aleluia!)
In 16,23b-28: Tatăl vă iubeşte, fiindcă voi mă iubiţi cu adevărat pe mine şi credeţi că de la Dumnezeu am venit

Liturgia orelor
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui
Meditatia zilei
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.