en-USro-RO

Inregistrare | Login
19 mai 2012

Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Magazinul bijutierului. Meditaţii despre sacramentul Căsătoriei care din când în când se transformă în dramă, scrisă de Andrzej Jawień (Karol Wojtyła / Papa Ioan Paul al II-lea). Cartea apare în colecţia „Cateheză”, în formatul 14x20 cm, are 86 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 8 lei.

Cititorii revistei poloneze lunare „Znak” şi ai revistei catolice „Tygodnik Powszechny” editată la Cracovia erau impresionaţi de suita de poezii publicate, în anii ’50 ai secolului trecut de un anume Andrzej Jawień. Acesta era un poet a cărui stilistică era caracterizată prin responsabilitatea faţă de orice cuvânt şi orice gând, după cum problema responsabilităţii domină şi operele filosofice ale acestui autor. Simplitatea atractivă a limbajului său nu însemna naivitate, ci o simplitate dobândită în urma unei reflecţii profunde. Însă puţini ştiu că „Andrzej Jawień” era de fapt un tânăr preot catolic, pe numele său real Karol Wojtyła, „Andrzej Jawień” fiind pseudonimul său literar.

Karol Wojtyła este o personalitate de prim rang a Bisericii Catolice contemporane, dar şi a istoriei, fiind cunoscut mai ales ca papa Ioan Paul al II-lea. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) şi al lui Pius al IX-lea (31 ani). Se ştie că papa Ioan Paul al II-lea a fost o personalitate complexă, cu o activitate culturală impresionantă şi că în tinereţea sa a fost pasionat de dramaturgie, iar mai târziu, ca preot, nu a abandonat această pasiune.

Cartea Magazinul bijutierului. Meditaţii despre sacramentul Căsătoriei care din când în când se transformă în dramă este rodul acestei pasiuni, fiind publicată în anul 1960 în revista lunară „Znak”. Ediţia în limba română, publicată de Editura Sapientia a fost făcută posibilă datorită traducerii realizate de pr. Felician Tiba, care se află la studii de specializare la Roma.

Magazinul bijutierului. Meditaţii despre sacramentul Căsătoriei care din când în când se transformă în dramă este o suită de monologuri tulburătoare structurată în trei părţi despre marele mister al iubirii, privită prin ochii personajelor Tereza, Andrei, Ana, Ştefan, Monica, Cristofor şi Adam.

Personajele care rostesc aceste monologuri se cunosc, interacționează uneori, schimbă idei, dar fiecare vede și înțelege altfel iubirea.

Vocile lor vin, revin și se completează, schimbă perspectivele în mod surprinzător, evoluează sub ochii noștri; mărturisirile lor se împletesc armonios ca într-o fugă de Bach, un echilibru perfect se formează în auzul nostru, un echilibru dinamic ce se înalţă și ne înalță spre o altă înțelegere.

Textul piesei este însoţit de un comentariu pertinent realizat de scriitorul şi criticul literar polonez Jerzy Pomianowski. În opinia acestuia, „conţinutul dramei «Magazinul bijutierului» este înțeles cu mare uşurinţă de orice spectator şi cititor: este vox humana, explicită şi prezentă, ce oferă acestei complexe meditaţii nuanţele clarităţii şi ale simplității”.

Întâlnirea cu această carte este o întâlnire cu un Karol Wojtyła inedit pentru cititorul român. Cei interesaţi pot să întâlnească un Karol Wojtyła fascinant, sensibil la marea problemă a iubirii, în jurul căreia se polarizează întreaga existenţă a omului din toate timpurile.

Andrzej Jawień (Karol Wojtyła / Papa Ioan Paul al II-lea), Magazinul bijutierului. Meditaţii despre sacramentul Căsătoriei care din când în când se transformă în dramă, Sapientia, Iaşi 2011, 14x20, 86 pag., ISBN 978-606-578-034-7, 8 lei.


Comentarii
Iacob
# Iacob
11 ianuarie 2012 12:24
imi place foarte mult această carte. O recomand şi altora!
Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

Imagine CAPTCHA
Enter the code shown above:

Articole asemanatoare
Apariţie editorială: Vechiul Testament. II. Cărţile istorice. Volumul I (Iosue, Judecători, Rut, 1-2Samuel, 1-2Regi, 1-2Cronici) traducerea în limba română realizată de către pr. Alois Bulai şi pr. Eduard Patraşcu Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Vechiul Testament. II. Cărţile istorice. Volumul I (Iosue, Judecători, Rut, 1-2Samuel, 1-2Regi,...
Apariţie editorială: La şcoala sfântului Ioan Vianney, scrisă de pr. Claudiu Dumea Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii La şcoala sfântului Ioan Vianney, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Cartea apare în cole...
Apariţie editorială: Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor Chinez Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Omul între păcat şi har în scrierile lui Georges Bernanos, scrisă de pr. dr. Isidor...
Apariţie editorială: Biblia – cuvânt divin şi uman. Teme introductive în Sfânta Scriptură, scrisă de pr. dr. Iulian Faraoanu Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Biblia – cuvânt divin şi uman. Teme introductive în Sfânta Scriptură, s...
Apariţie editorială: Libertatea interioară: forţa credinţei, a speranţei şi a iubirii, scrisă de Jacques Philippe şi tradusă din limba franceză de prof. Daniela Floareş Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii Libertatea interioară: forţa credinţei, a speranţei şi a iubirii, scrisă de Jacques Philippe şi...
  •  
     

    

Calendar Catolic

Sâmbătă, 19 mai 2012

Sfintii zilei
Sf. Celestin al V-lea, pp. 
Liturghierul Roman
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui 
Liturghie proprie, prefaţă pentru Înălţare I sau II
alb, II
Lectionar
Fap 18,23-28: Apolo dovedea din Scriptură, că Isus este Mesia
Ps 46: Dumnezeu este împărat peste întreg universul (sau Aleluia!)
In 16,23b-28: Tatăl vă iubeşte, fiindcă voi mă iubiţi cu adevărat pe mine şi credeţi că de la Dumnezeu am venit

Liturgia orelor
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui
Meditatia zilei
Sâmbătă din săptămâna a 6-a a Paştelui

Va recomandam

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Drumul pascal

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.